Sunt mama

De cand am plecat de acasa am inceput sa apreciez tot ce nu suportam inainte.

Azi o sa vorbesc despre prima chestie pe care nu puteam s-o inteleg, dar care m-a lovit de vreo cateva luni chiar in moalele capului: FLORILE

Mi se spunea: esti femeie, trebuie sa iubesti florile, verdeata, uda-le, vorbeste cu ele, blablablabla te relaxeaza, blablablablablabla... Am ajuns sa inteleg asta abia atunci cand am ocupat rolul de chiriasa intr-un apartament in care locuise un barbat, in care nu era nici urma de frunza verde. Incepeam sa simt nevoia sa cresc ceva al meu, sa fie acolo si sa-l ingrijesc in fiecare zi.

Instincte materne, u may say, or maybe just nevoia de a crea (am mostenit-o probabil de la Tatal Nostru, DUMNEZEU Dumnezeuvici, e hobby-ul lui :), insa intr-o zi am cumparat niste pamant, un ghiveci cu farfurioara, si seminte de oregano. Citisem o carte de bucate a lui Jamie Oliver si ma gandeam ca ar fi frumos sa am tot timpul oregano proaspat in mancare.

L-am plantat, l-am udat, am vorbit cu el, am vorbit cu apa pe care i-o turnam la radacina ca sa fie mai "benefica" si iata ca in doua saptamani primesc un sms de la colega mea de apartament, caci eram plecata pana acasa: "Felicitari, you're a mommy! A crescut un fir de oregano!"

Eram nerabdatoare sa ajung acasa si sa vad cat de bine m-am descurcat cu "creatu`", si m-am bucurat sa-mi vad primul descendent-plantula... am tot asteptat sa creasca, ma laudam cu el, il udam, il schimbam ba pe geam ba la umbra ba nu stiu unde, numai sa nu lase frunzele in jos, si intr-un sfarsit, (acum) are o inaltime de 30 cm, o floricica in varf si multe frunze verzi si vesele :)

Stiu ca oregano miroase, si in momentul in care mi-am dat seama ca nu are nici miros si nici nu seamana cu plantele de oregano de pe net, am avut o revelatie morbida:

TOT TIMPUL ASTA AM CRESCUT O BURUIANA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!





Da, e adevarat. Acum, din pacate, imi este mila sa o tai, desi ar trebui sa plantez alta in loc pentru ca nu e deloc frumoasa, seamana mai degraba cu un cartof sau cu o rosie (fetele rad de mine). Oricum o ud, si am grija de ea, insa nu stiu cat timp voi mai creste aceasta chestie, sper sa nu fie vreo planta carnivora extraterestra venita aici pentru a distruge omenierea, atata tot :)

The end.

Durere in aripi

Un porumbel a ramas blocat in amfiteatrul din universitate, unde dadeam test la engleza.

Am inteles ca statea de vreo 3 zile acolo, era deja obosit, infometat, nu putea sa iasa... desi geamul pe care intrase era inca deschis.

Probabil in cele 3 zile petrecute acolo a incercat sa ceara ajutor, dar nimeni nu parea sa-i inteleaga limba.Era prea speriat si isterizat ca sa mai vada geamul pe care a intrat, sau sa se aseze pe o masa sa se odihneasca. Zbura in cercuri.

M-a intristat, dar nu stiam cu ce pot sa-l ajut, in afara de faptul ca scriu despre el pe blogul meu.

Draga porumbel ratacit, if it makes u feel better, asa suntem si noi, oamenii, falfaim din aripi bezmetici, tipam fara sa ne auda nimeni, ne consumam, fara sa stim pe ce geam am intrat si pe unde sa iesim.

Noaptea asta am visat ca e cutremur, desi nu era, si adineoari am aflat ca...Autoritatile locale din provincia Beichuan (Sichuan, China) au declarat ca seismul a facut cel putin 3.000 de victime in aceasta zona.

Weird.

Iubita mea umbra

Nu stiu sigur cine dintre noi e umbra,

as vrea sa arat cu degetul
si sa te pedepseasca altcineva
dar umbrele noastre raman mereu prinse intre noi doi.

se lungesc, se intuneca,
si apoi ne bantuie.

as vrea ca durerea sa fie mai puternica
sa-mi perforeze carnea si sa vada toti
ca tu esti umbra si eu sunt viata
iar adevarul sta pitit intr-un colt,
cu adevarul ascuns adanc printre dintii care-i tac.

nu ma inteleg- dar iti inteleg frica,
E frica de lumina cand ai stat ascuns printre fricile tale
E frica de viata cand ti-a fost scursa pana si ultima
picatura de incredere in oameni


Lumina si viata
Port in mine,
Pentru tine
Iubita
mea
umbra...