marți, 1 decembrie 2009

Tarta cu malai si mar


Te-am simtit palpitand
in tarta cu malai si mar
care mi se topeste tacut pe cerul gurii,
si iata un zambet dulce
care mi se naste
pe buzele patate de zahar pudra.
Este copilul tau din flori,
acest zambet sfios care ma incearca.

Nu as sti cum sa explic lumii intregi
ca te-am gasit in tarta-
si te-am savurat fara vina,
sau ca te vad in ochii
necunoscutilor de pe strada
si nu simt nevoia sa-i cunosc
Chiar daca
te-ai imbracat cu ei
si m-ai privit prin ei
pentru trei secunde.

duminică, 25 octombrie 2009

Pielea, de Curzio Malaparte


M-a atras numele lui sonor si prevestitor de nenorociri. Intai m-am uitat, ca orice cititor tanar si grabit, peste sumarul de pe spatele cartii, am vazut ca e despre al doilea razboi mondial, ceea ce nu m-a atras in special, pe mine, amatorul innascut de science fiction. Am fost convinsa sa o citesc insa de partea in care se zice ca a fost interzisa de Biserica Catolica si e una dintre cele mai provocatoare carti ale secolului 20 :)

Inafara de faptul ca m-a hipnotizat stilul lui Malaparte de a scrie inca de la primele pagini, mi se par dureros de colorate si vii lucrurile despre care povesteste. Probabil pentru ca le-a trait pe "pielea" lui,el fiind un fost capitan, jurnalist, diplomat, dramaturg trecut prin ambele razboaie si care a scris toate cartile sale fie din exil fie din inchisoare.

Ni se contureaza in fata ochilor o italie invinsa, plina de orgoliu si murdarie, unde oamenii recurg la josnicii pentru a scapa de foamete si saracie, si in paralel frumusetea salbatica a naturii, mirosul de mancare italiana, vocile calde si sonore care il opresc pe autor din povestire pentru ca sa le admire, sa le miroasa, sa le auda.

Nu pot sa va povestesc despre ce e, e despre prea multe lucruri ca sa incapa in acest paragraf, dar cuvintele si gandurile personajului principal rezoneaza si dor pentru fiecare dintre noi, drama sa si a tarii sale fiind accentuata de cinismul si ironia cu care povesteste si glumeste.

"Si drapelele italiene sunt glorioase!Daca n-ar fi fost acoperite de glorie, ce rost ar mai fi avut sa le aruncam in noroi? Nu exista nici un popor pe lume, care, macar o data, sa nu fi avut placerea sa-si arunce propriile drapele la picioarele invingatorilor. Pana si celor mai glorioase drapele le vine vremea sa fie aruncate in noroi. Gloria, ceea ce numesc oamenii glorie, este intotdeauna grea de noroi."

O carte despre soldati americani, despre invinsi si invingatori, despre mare si munti, despre moarte si durere, despre homosexuali, despre orgoliu si suferinta, dar cel mai mult, despre curajul si temerile lui Curzio Malaparte, un om foarte interesant.

luni, 21 septembrie 2009

Mintea mea nu vrea sa adoarma

astazi
adevarul nu a mai putut sa se ascunda
nu mai avea unghere intunecoase
si a iesit la lumina ca sa-l vada lumea
si sa se plece in fata sa


ascult alfabetul morse
al tevilor din blocul care doarme
si notez mental
punct, linie, punct,
ar fi trebuit sa visez deja
dar un ochi mi se zbate frenetic
ca sa se ancoreze in noaptea searbada
cu el privesc cum norii se dezlipesc
ca guma de mestecat
de geamul meu
si parca
universul a conspirat
ca eu sa nu mai pot adormi astazi
prin fiecare gand soptit la ureche
care naste alt gand,
care naste alt gand,
care naste alt gand...

marți, 15 septembrie 2009

Zambetul delfinului



mainile femeii au fost special desenate
ca sa tina in bratse un copil,
si sa-l iubeasca,

umarul prietenului tau cel mai bun
are un loc adancit si moale
unde sa pui tu capul si sa plangi,

delfinii au gropite in obraji ca sa zambeasca
si sunt draguti tocmai pentru ca rechinii nu sunt,

liniile albe de pe strazi
ne spun sa nu ne oprim,
sa nu ne oprim,
sa mergem intruna,

iar buclele mele
au fost concepute
special ca sa-i gadile nasul cuiva
intr-o zi cu mult soare
sa se enerveze si eu sa rad
sa ma enervez si el sa rada
sa ne enervam si sa radem amandoi
de carliontul buclucas
de mainile special desenate
de umarul moale
de zambetul delfinilor...

miercuri, 9 septembrie 2009

De cand sunt singura...

De cand sunt singura (cu mici intreruperi scurte) am inceput sa nu mai pot fi cu cineva, privind suspect pe acel cineva, de parca ar planifica incet si morbid un atentat asupra libertatii mele.

De fiecare data cand aud "noi" si planuri de viitor simt cum mi se strange latul in jurul gatului, nu mai am aer, asa ca dispar imediat din peisaj si fac scene, in prostia mea.

Constat ca nu-mi place sa fiu sunata intruna, sa primesc mesaje peste mesaje si sa fiu batuta la cap. Nu ma prea impresioneaza vrajeala si exagerarile atunci cand nu-si au locul, si in ultimul timp nu prea si-au avut locul.

Nu mai sunt de acord sa-i dedic nimanui tot sau macar jumatate din timpul meu, pentru ca timpul meu este doar al MEU si doar eu am puterea sa hotarasc cum vreau sa se scurga.

Dar toate acestea sunt desiderate dictate de minte mea, care e treaza si alerta si imi spune: watch your step! esti sigura ca mai vrei sa patesti ca data trecuta? Nu tii minte cat de rau te-a durut cazatura??

Cred totusi ca la un moment dat ma voi satura de viata mea atat de instabila si voi avea nevoie de un partener cu care sa privesc desene animate, sa joc sah, sa gatesc si sa alerg in parc. Cred ca va aparea (cel putin) un om care va reusi sa invinga in cursa de obstacole, traume si mecanisme de auto-aparare, si va fi atat de evidenta calitatea lui umana incat nu voi putea sa neg ceea ce simt. Sper sa nu fiu prea mandra sau incapatanata atunci si sa-i ofer o sansa la un cuvant.

marți, 1 septembrie 2009

Comunicarea- One way street


Comunicarea este un proces ireversibil. Odata ce incepi sa comunici cu cineva, relatia ta cu acea persoana nu va mai fi niciodata la fel. Trebuie sa fii constient ca aveai de ales intre a incepe sau a nu incepe sa vorbesti cu ea, si tu ai ales drumul mai lung si plin de obstacole.

De aici incolo, va fi ca intr-o relatie adevarata, va trebui intretinuta sau terminata, cu urcusuri si coborasuri, cu momente in care o sa ai nevoie de acel OM si poate si el de tine, indiferent daca ti-e coleg de munca, partener de afaceri sau verisor de-al treilea.

Din punctul asta lucid in care privesc acum, comunicarea se transforma intr-un mic joculet MARIO: spui un cuvant bun, + 1 punct, ii faci un serviciu, +5, uiti de ziua lui, -20, arbitrar, in dependenta de sistemul fiecaruia de valori.

Cum spuneam la inceput, nu ai cum sa revii la punctajul initial dintr-un simplu motiv: atunci nu incepuseti sa comunicati si deci nu erati de acord asupra unui sistem de punctare, fiindca erati doi straini. Acum, ca ti-ai asumat un risc, fii constient de alegerea pe care ai facut-o si puterea ta, in mijlocul acestei relatii complexe care se construieste.

Deci, ce spui? Esti gata sa incepi sa COMUNICI cu mine?

vineri, 14 august 2009

elibereaza pamantul


suntem niste goluri in univers
gauri negre pentru ganduri si culori
conglomerate de vise si compromise
ni se pare
ca umplem lumea cu noi
cand de fapt o golim de tot ce are mai bun
putin cate putin
suflet cu suflet pacatos

si daca tot suntem goluri
multe goluri care aglomereaza pamantul,
cand n-o sa mai fim
o sa lasam loc
pentru ozon si pentru vant
pentru fulger si meteoriti
pentru iarba care nu mai are unde sa creasca
printre talpile noastre multe si goale

miercuri, 5 august 2009

22 de ani si o zi



Timpul se scurge altfel de la zi la zi,
depinde de mana care intoarce clepsidra
si de tremuratul ei
eu nu stiu
daca e bine sau nu
sa descoperi demonii din tine
abia la 22 de ani
si nu stiu
cum sa comunic cu ei
cand mi se zbat in piept incontrolabil
ar trebui probabil
sa le repet o incantatie
sa mi-o spun in minte
adu-ti aminte cu ce gand ai pornit
adu-ti aminte cu ce vant ai venit
adu-ti aminte de tine inainte sa uiti de tine

aduna-ti inapoi visele imprastiate
imbracate cu ele
si porneste la drum
acum, cu 22 de ani si o zi mai multi demoni.

miercuri, 8 iulie 2009

Dulce-acrisor


Sunt o lamaie
care inoata in miere.
Ia pensula,
musca din mine, Priveste-ma,
si apoi Deseneaza-ma.

Sunt acra,
la limita cu dulce-
si dulce,
la limita cu acru.
Sunt o mare de LIMONADA cu gheata,
Asa ca Ia-ti un pahar si Bea-ma.

Sunt o senzatie de nebunie.
Hohote de ras,
impletite cu hohote de plans,
simultan si indescriptibil.
Sunt o senzatie-
ia-ti plasa de fluturi si Prinde-ma.

Iubesc viata cand e
Acra, dulce, nebuna, sau nedefinita,
sub orice forma
si cu oricati kilometri la ora.
Iubesc viata-
Iubeste-ma.

luni, 29 iunie 2009

Cu un picior in viitor


Acest articol a fost publicat in revista "URMA TA", o publicatie deosebita de comunicare din Chisinau.

In 1997, bunica mea venea de la biserica cu niste cartulii mici de rugaciuni si imi spunea, mangaindu-ma pe cap, cu o voce calda, ca sfarsitul lumii o sa vina in 2000, anul necuratului. Asa spusese preotul, deci asa urma sa fie. M-am gandit ca nu am cum sa mor la 13 ani si m-am linistit cu gandul ca bunica si preotul probabil nu stiau despre ce vorbesc.

Asa si nu a mai venit sfarsitul lumii, atat de mult asteptat de toata lumea. A devenit sfarsitul lumii un mit, sau o sa ne loveasca in moalele capului cand ne asteptam mai putin, nu se stie. Cert e ca a ajuns un subiect foarte bun pentru filme, carti si o arma de manipulare in masa a celor care se mobilizeaza mai bine in viata lor cand cred ca ii pandeste o fatalitate.

Viitorul despre care vreau sa vorbesc eu e unul indepartat, pe care probabil nepotii mei o sa-l prinda.Atunci, cred ca oamenii nu vor mai fi grasi sau slabi, toti vom fi « normali ». Vom trece incet incet peste sumbra epoca a fast-foodului (care sper ca va fi interzis de lege candva) si vom inventa pastilele care sa ne ajute sa eliminam grasimile din organism, sa ne calmeze foamea si sa ne stabilizeze metabolismul. Chiar zilele trecute am vazut la stiri ca s-a inventat o pastila care inlocuieste « exercitiul fizic » deci, suntem pe drumul cel bun.

Moda isi va gasi tragicul sfarsit, la un moment dat. Cat de mult nu ne-am dori sa credem ca se va repeta iar si iar si iar si ca suntem intr-o bucla care mereu creeaza modele vestimentare re-inventate, la un moment dat moda pur si simplu va muri. De ce? Simplu: resursele globale se vor imputina pana cand va trebui sa luam masuri extreme. Nu ne vom putea permite atunci sa coasem haine din matase sau bumbac pe care s-o infrumusetam cu nasturi de metal, pentru ca va trebui sa economisim si poate chiar vor disparea complet aceste resurse. Si atunci va incepe o era in care nu conteaza cum te imbraci, pentru ca toata lumea se va imbraca la fel. Cred ca se vor inventa niste haine care sa fie facute dintr-un gen de stofa ecologic pura, fara culoare, fara nici un fel de croiala. Va amintiti de star trek, de costumele lor ciudate ? Sau de star wars ? Eu cred ca filmele despre viitor adorate de noi nu sunt chiar asa departe de realitate.

Masinile intr-adevar vor zbura. Dar nu fara motiv, sau pentru ca va deveni « trendy » sa zbori. Natalitatea va exploda, si nu va mai fi loc pe pamant pentru autostrazi care sa faca fata traficului, asa ca totul se va muta la alt nivel, de exemplu deasupra cladirilor.

Hartia va tine de trecutul preistoric al omenirii si de muzee (cum e pentru noi papirusul). Nu va mai fi in uz, fiind o resursa prea scumpa, si fiindca copacii se vor tot imputina. Ne ne vom mai sterge mainile si alte parti ale corpului cu hartie, ci vor exista niste dispozitive mici care iti spala si apoi usuca rapid mainile, intr-o secunda. Vom scrie, asa cum obisnuim deja, pe suport digital, care va trece de la computerele noastre la unele tot mai mici si mai mici pana vor incapea in palma, si vor scrie dupa cum vom dicta noi cu voce tare.

Mass-media va suferi probabil cele mai multe modificari. Ziarele (exact ce spuneam despre hartie) vor trece pe alt suport. De exemplu, vom avea un mic portal pe mana, care va arata ca un ceas cu ecran mai mare, si cand o sa trecem pe la chioscurile de presa, o sa platim si persoana de acolo ne incarca (printr-un fel de usb wireless) presa de azi. La randul nostru, o s-o citim de pe ecranele mini-portalului de la mana, din mers sau unde vrem noi. Si publicitatea va trece printr-o metamorfoza : panourile print vor fi inlocuite treptat doar de lcd-uri. Mesajele vor trebuie adaptate, pentru ca lumea nu va mai reactiona la culori tipatoare si sunete. Se vor folosi, probabil, tehnici de tipul comunicarii neuro-lingvistice sau alte genuri de manipulare si atragere.

Banii vor fi doar pe card-uri, mancarea sanatoasa dar cu tot mai putin gust, scoli computerizate in intregime, padurile vor disparea, copiii nu vor mai tine minte cum arata natura, tarile se vor uni, limbile se vor incalci, iar noi vom fi acei stramosi primitivi, barbosi, cu imbracaminte ciudata, de care radem noi azi.

luni, 15 iunie 2009

Nevisatorului


Te invat sa visezi si apoi
ma duc la culcare ca sa visez si eu
poate ne-om intalni in vis
si poate ne-om tine de mana
si-om chicoti in timp ce ne fugarim pe dupa idei ascutite.
Dar am uitat-
tu nu stii sa visezi,
pentru ca nimeni nu te-a invatat inca.

Te rog
sa te adancesti
in ochii mei
adanci si visatori
si sa-ti notezi:

1. Ca sa visezi, trebuie sa speri.

2. Ca sa speri, trebuie sa indraznesti.

3. Ca sa indraznesti, trebuie sa nu-ti mai fie frica.

Deci,
Draga omule nevisator:
Nu-ti fie frica.
Indrazneste.
Spera.
Viseaza.

vineri, 5 iunie 2009

Urban Love


Observ de pe geamul taxiului un barbat care isi spala masina cu atata daruire incat parca e copilul lui. E vorba de un simplu Tico alb, dar stapanul lui il lustruieste ca pe cea mai de pret comoara.

Are in maini un burete mare galben si o cutie cu ceva praf alb, probabil un detergent magic de inalbit masinile albe, ce stiu eu...
Sunt sigura ca acest burete a fost cumparat cu multa grija, special pentru masina. Ia cu el un pic de praf, puncteaza masina in cateva locuri, pana unde ajunge, si se apuca de lustruit. Imi aminteste de cum se dau fetele cu fond de ten, e cam aceeasi rutina...

Lustruieste cu atata dragoste si vizibila concentrare incat masina se transforma sub ochii mei in ceva iubit, alintat si pufos, as putea s-o imbratisez. Acest barbat s-a atasat de obiectul lui pentru ca probabil nu are fiinte reale de care sa se ataseze in viata personala, sau pur si simplu nu are viata personala.

In secolul 21, in orasele mari si busy, atunci cand nu ai suficient timp pentru viata personala sau te insingurezi constient, te atasezi de obiectele cu care petreci mult timp. Distantele inter-personale cresc si atunci masina, telefonul, casa, hainele, dobandesc personalitate in ochii tai si de ce nu, te simti bine atunci cand le ai si le ingrijesti.

Dar toate aceste schimbari au venit odata cu viitorul, ele nu existau in trecutul stramosilor nostri. Atunci masinile erau inca socotite reci si periculoase. Astazi, ele devin un gen de cusca primitoare cu airbag in care te poti ascunde de realitatea care te asteapta la coltul strazii, cu o grimasa oribila, si iti aminteste ca niciodata nu ai suficient timp incat sa nu mai fii singur.

marți, 2 iunie 2009

Felicitari :)


Intr-o epoca in care oamenii sunt superficiali si privesc neincrezatori la partenerii lor, am intalnit doua specimene care au inteles de la inceput ca sunt unul pentru celalalt si nu s-au temut s-o recunoasca si sa mearga pana la capat.

Olesea shi Chiochiu, va doresc sa fiti foarte fericiti, desi stiu ca sunteti deja :) Eu ma bucur mult pentru voi si imi pare rau ca nu ajung la ceremonie...

CASA DE PIATRA !!!bca!!termopane! si toate alea... :)

sâmbătă, 30 mai 2009

Whateverism, stadiu avansat


Am inceput sa-mi inventez boli care sa explice lucruri. Asa functioneaza mintea umana, lucrurile trebuie explicate, altfel ne innebunesc, sau ne obsedeaza, ca ozn-urile si fantomele.

Pana de curand, mergeam pe un drum sigur, aveam o tinta in fata si saream peste obstacole ca sa ajung acolo.

La un moment dat, cand s-a terminat facultatea, am clipit pentru ca imi intrase ceva in ochi si in momentul cand am redeschis ochii disparuse tinta spre care mergeam, telul suprem. M-am impedicat apoi de cateva obstacole, vizibil ratacita, si asta m-a facut sa ma opresc si sa ma uit imprejur.

Ei... si? Acum in ce parte o iau? Ce vreau eu de la viata, in esenta? Unde imi doresc sa ajung? De ce? Oare unde duce cararea asta? Si daca raman pe loc, ce se intampla? Si, mare branza daca iau master! La ce duc toate astea? Cine sunt eu?

Sufar de whateverism, stadiu avansat. Alti colegi si prieteni de-ai mei care absolvesc anul asta sunt in depresie... nu stiu incotro s-o apuce si nu gasesc nici un motiv pentru ca sa nu se inchida in casa, cu zilele. Parca nimic nu mai conteaza, sau au disparut impulsurile ambitiei, viselor cu ochii deschisi. Anul trecut o prietena a unei prietene s-a sinucis, aparent din cauza unei depresii legate de absolvirea facultatii.

Cred ca trebuie luata in serios aceasta chestiune, pentru ca incepe sa ia proportii. Sa fie oare sistemul de invatamant de vina pentru ca au scurtat perioada facultatii de la 5 la 3 ani?

duminică, 17 mai 2009

Lectii de viata de la 22 de ani


Azi am facut o baie prelungita, cu multa spuma. In general, in acele momente mi se opresc toate vocile din cap si ma pot concentra mai usor la una singura, si cea mai importanta. Acea voce puternica, cu ras galagios, imi spunea ca e timpul sa fac un sum-up. E timpul sa trag aer in piept si sa spun lumii ce am reusit sa inteleg eu din viata asta. Timp a fost berechet- 22 de ani!

Asa ca, dragi bloghisti, azi am sa va impartasesc cateva din lucrurile pe care le-am invatat (recunosc, in modul cel mai stupid, pe pielea mea) si pe care as vrea sa vi le spun si voua- nu cu speranta ca le veti asculta, pentru ca eu n-am vrut sa ascult de nimeni- dar cu speranta ca le vezi intelege si va veti amuza un pic de prostia mea.

1. Daca esti la un show de stand-up comedy- nu ridica mana NICI IN RUPTUL CAPULUI la intrebari de genul: "Sunt (orice) prin sala?"
Asa am patit eu la Cafe Deko- Costel intreaba: "Sunt moldoveni prin sala?", iar eu cu prietena mea am ridicat mandre mainile, cu zambetul pana la urechi. Am regretat amarnic mai tarziu, cand au inceput glumele hard-core despre moldoveni, si toti se hlizeau cu lacrimi de noi.

2. Banal, but true: never say never. De fiecare data cand am spus cu aroganta "niciodata nu o sa fac asta"- mi s-a intamplat, de parca viata face ce face si se incalceste intr-un mod inexplicabil numai ca la sfarsitul zilei tu sa arati ca un clovn cu nas rosu, sprancene absurd de arcuite si pantofi giganti.


3. Cand un prieten iti face rau o data- se va mai intampla. Poti sa-l ierti, poti sa crezi ca s-a schimbat, dar vei trai in lumea ta, iar in lumea lui lupul nu-si prea schimba naravul asa, cu una cu doua.
*nota: la aceasta lectie am ajuns acum, si inca sunt in curs de invatare.

4. Relatiile la distanta don't work, daca sunt mediate de messenger si telefon. Prin aceste canale de comunicare se pierde enorm din esenta comunicarii (priviri, tonalitati, note calde, reci sau ironice) si atunci apar gauri negre intre cei 2: de ce e atat de rece cu mine? spune.. dar oare simte? Azi nu am vorbit de 30 de ori- cred ca nu ma mai iubeste... si alte aberatii. Anume aceste aberatii fac sa dispara increderea dintre cei doi, si toti stim ce inseamna asta.

5. Popularitatea/succesul tin mult de locul unde te afli la moment. Daca te vei muta in alta tara, pe alt continent, vei observa cum nu vei lua pe nimeni si nimic cu tine... in afara de tine insuti, si va trebui sa-ti reconstruiesti dimensiunea ta, de la zero. De asta, incearca sa te pastrezi intact de-a lungul timpului, pentru ca, indiferent unde te arunca viata, sa poti sa devii popular/de succes prin ceea ce esti, acolo, in adancul tau, in esenta ta de om.

Iata ce mi-a trecut prin cap azi, si o sa continuu cu lectiile de viata, pe masura ce le invat si eu, sau pe masura ce o sa-mi ascult mai mult vocea constiintei,"cica" vocea ratiunii... intuitiei, si toate alea...deocamdata simt ca am inca multi fluturi nebunatici prin cap :D si nu vor sa se maturizeze odata!!!

vineri, 15 mai 2009

Pauza

Dragi bloghisti, sunt intr-o pauza, pentru ca (incerc sa) imi dau licenta. Scuzati-mi lipsa de muza si de spirit, promit ca o sa revina amandoua.

duminică, 3 mai 2009

Adevar sau provocare

sopteste computerul ca e tarziu
pentru zambete si soapte
eu nul ascult
de ce as asculta un robot
cu taste inghetate
dar recunosc-
eu sufar
de sindromul fetei din flori
la miez de noapte


PS: Computerul este foarte prezent in vietile noastre. Cateodata petrecem mai mult timp cu el decat cu partenerii sau cu parintii nostri. De ce nu si-ar gasi si acesta un loc in poezia de azi? Nu trebuie exclus doar pentru ca nu este un simbol "romantic". Aceasta este o strofa scrisa de mine dintr-o provocare.Am incercat sa-i raspund in versuri, pentru ca asa imi gasesc cuvintele cel mai usor.

miercuri, 29 aprilie 2009

Stresare si de-stresare

Stres inseamna frica de ceva. De ce imi e frica?

Ca o sa ma dea afara seful? ca o sa intarzii si colegii o sa ma desconsidere? ca n-o sa reusesc sa fac ceva si atunci...ce o sa mi se intample? Ce blestem ceresc ar putea sa ma loveasca daca gresesc o data?

Nu gasesc nici un motiv pentru frica, printre motivele care ma streseaza. Parca apare un bug in creierul meu si atunci mi se blocheaza toate simturile.
DEBUG
DEBUG
DEBUG

vineri, 24 aprilie 2009

Am inceput un inceput de la inceput


Imi plac inceputurile- oamenii evita si cauta priviri in acelasi timp.

Eu ma simt reinnoita, de parca am fost taiata de la radacina si am crescut ca sa infloresc si mai frumos.

Defectele nu apar in inceputuri. Inceputurile sunt aproape inuman de perfecte, ne cunoastem atat de putin unii pe altii incat suntem inuman de idealizati.

Inceputurile au miros de iarba proaspat macelarita. Iti stralucesc ochii, tragi aer in piept si te arunci in gol. Placerea care naste vise e nesfarsita, iar tu te regasesti in mijlocul acestui inceput fara varsta, fara greutate, fara teama.

miercuri, 15 aprilie 2009

Liber


Pentru cei care au avut intotdeauna LIBERTATE si n-au stiut ca asa se numeste normalitatea in care traiesc... si apoi, pentru cei care lupta pentru ea, desi nu au avut-o niciodata, si poate n-ar sti inca cum s-o foloseasca.

Mi se flutura steaguri pe sub nas
steaguri straine, pe care nu le recunosc
al meu nu trebuie fluturat-
el este adanc imprimat intr-o vena
mic
dar e acolo

Mi se canta imnuri in 2 limbi
le cunosc pe amandoua
si totusi
doar unul a fost cantat de strabunii mei
ii aud pe ei si ingan si eu
nu stiu toate cuvintele, dar
ei mi le soptesc

imi vad fratii, cum ies de sub pietre
ridica fruntile ranite sus
si se mandresc ca sunt romani
imi doresc sa fi fost asa intotdeauna
dar oare
mai avea sa pretuiesc astazi,
acum, mai mult ca niciodata,
iesirea mea si a fratilor mei de sub ploaia de pietre?

miercuri, 8 aprilie 2009

Sunt MANDRA!


Granitele tarii mele s-au inchis ieri pentru mine si pentru fratii mei. N-am crezut vreodata ca o sa ajung sa ma indoiesc ca voi putea fi acasa de Pasti, ca sa-mi vad bunicii si parintii.

Au fost doua zile grele, mi se rupe inima ca nu sunt si eu acolo, in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau. Imi repet ca daca eram acolo, lucrurile se petreceau poate altfel. Ce prostie.In ce moment se naste in om increderea ca el poate fi Dumnezeu?

Sincer, m-am cam saturat. M-am saturat sa-mi fie rusine sa-mi privesc presedintele la televizor. M-am saturat de violentele provocate de tipi dubiosi. M-am saturat sa dispara tineri...tocmai am vazut un filmulet in care se arata cum politistii baga in masini tinerii cu forta (il vedeti pe http://www.youtube.com/watch?v=wln9vCkZFE8 ). M-am saturat de frica care pluteste in aer... de amenintari, de expulzari si arestari, de sistarea tuturor mijloacelor de transport spre Chisinau... de circul de la moldova1, care difuzeaza desene animate si filme toata ziua.

Ce asteptam, mult-stimata-masa de moldoveni? Ne-am strans;am iesit; ne-am facut curaj;am spus TARE si raspicat cine suntem si ce vrem;si atunci? Eu stiu ce asteptam. Asteptam un LIDER care sa ne ia de urechi si sa ne duca in directia buna. Noi o bijbaim, dar nimeni nu ne spune concret ce actiuni sa intreprindem, si atunci actiunile noastre sunt marunte si imprastiate.Suntem totusi inca foarte, foarte tineri.

Pana atunci, ne tinem aproape, de maini, ne rugam si speram ca nu exista cale de intoarcere spre cine eram cu doar 3 zile in urma, cand ne temeam sa recunoastem sangele ce fierbea in noi.

Astazi vreau sa strig tare: sunt mandra sa ma declar un ROMAN din Basarabia, sa simt ca fac parte dintr-o generatie unita, puternica, libera, si care sigur va castiga!

joi, 2 aprilie 2009

Votez pentru ca...

Draga Roman din Basarabia,

iti scriu pentru ca s-ar putea sa fii nehotarat, sceptic, pesimist, ironic, ratacit sau dezamagit. Ai dreptul, si n-o sa te invinuiesc: te-ai nascut in comunism, n-ai vazut Moldova decat saracita si pustiita. Ai fost un actor tacut in acest circ electoral, ai fost un copil care n-avea dreptul la o parere, si acum cand ai crescut si ai dreptul, nu mai stii ce parere ai, si daca cineva te va asculta.

Eu am plecat de acasa de la 19 ani, si orice regim ar fi instalat acolo, eu nu sunt influentata direct, am toate motivele sa nu-mi pese. Dar iata ca lucrurile nu stau asa. Poate din cauza ca am plecat- ma doare mai tare, pentru ca vad si stiu CUM merita sa traiasca moldovenii, CE conditii de viata ar trebui sa aiba, ca sa nu mai spun de libertatea presei, NON-EXISTENTA.

Imi doresc mult mai mult pentru tara mea, pentru rudele si prietenii mei care au ramas acolo, si pentru copiii mei, pe care mi-ar placea sa-i cresc acolo, sa vada codrii si caldura oamenilor carora eu le duc dorul atat.

Asa ca te invit la vot, duminica, 5 aprilie, draga prietene, chiar daca esti in tara sau daca o sa te impingi toata ziua pe sub gardurile vreunei ambasade din-afara, pentru ca sa-ti exerciti un drept pe care l-ai castigat cu varf si indesat.

Te invit sa crezi in tara ta, sa-ti aduci aminte de puterea pe care o ai, sa te mobilizezi si sa votezi schimbarea.

Nu uita, intr-o zi, tu o sa fii cel care trebuie votat...

Cu multa incredere,

Sanda Cojocaru

duminică, 15 martie 2009

Scrisoare copiilor mei ecologic puri


Ai grija sa nu cazi
cand te impiedici pe strada de un sobolan ecologic,
biodegradabil, reciclat,
in timp ce mergi intr-un singur picior
de frica sa nu cheltui prea multa energie

tine o mana la spate si nu clipi des
de frica sa nu pierzi prea multa energie
nu zambi si nu face riduri
de frica sa nu-ti iasa energia prin crapaturi
De ce sa zambesti? Te va costa prea mult...

nu respira prea adanc
ca sa nu-l lasi fara oxigen pe cel de langa tine
nu respira prea adanc
ca sa nu tragi adanc
mult prea adanc
aproape pana in creier
excrementele de masina
cu care de altfel te-ai prea obisnuit deja
si sa te prefaci in fum si gaze

nu mai respira
nu zambi
nu face riduri
Cum o sa respiri?
Cum o sa zambesti?
De ce sa te nasc?

miercuri, 11 martie 2009

MISCA-TI BUNUL SIMT!


Vreau sa impart cu voi niste emotie pura. AZI am dat mana cu Andi Moisescu. Am avut ocazia sa-l cunosc si pe Andrei Gheorghe, si pe Radu Paraschivescu (autorul Ghidului Nesimtitului). Si toate aceste minunatii s-au intamplat la conferinta de presa organizata de Fundatia Synergetica (unde activez acum) ieri, 10 martie, in Bucuresti.

Noi am lansat un proiect destul de interesant, proaspat si nou pe piata, si anume campania Noua Civilitate, cu sloganul "Misca-ti bunul simt!", un fel de "Misca-ti fundul si poarta-te frumos...or else!", doar cenzurat si civilizat, ca doar suntem copii cuminti :)

Target-ul nostru consta in tinerii intre 16-25 ani, si insistam in licee, acolo unde ne e SPERANTA... :) In principiu, vrem sa promovam cateva idei simple, ca sa combatem niste gesturi nesimtite, intalnite in fiecare zi din viata noastra in Bucuresti.

As incepe cu scuipatul pe strada, apoi aruncatul tigarilor si altor gunoaie pe jos, ascultatul muzicii tare la mobil in transportul public, raspunsul la telefon si palavragitul la cinematograf/teatru in timpul unui film/spectacol, bagatul in fata la coada si toate acele mici chestii care se agraveaza pe zi ce trece si care trebuie promovate ca ceva "uncool", si nu invers.

Ne dorim ca generatia care creste acum sa inteleaga corect limitele bunului simt si sa aiba curajul sa faca observatie prietenilor, necunoscutilor sau chiar parintilor atunci cand acestia nu respecta aceste reguli.

Va invit sa aflati mai multe despre acest proiect si despre concursul propus de fundatia Synergetica pe www.NouaCivilitate.ro

Misca-ti bunul simt si schimba ceva!

joi, 5 martie 2009

Drama: episod 1. Despre Fericire


Nu pot sa inteleg de ce oamenii cauta sa fie fericiti, dar cand ajung acolo isi dau seama ca mai mult nu au spre ce tinde. Isi pierd focus-ul. Se zgaltaie pe picioare, se impiedica, rad si uita ce au vrut sa spuna de la inceput.

E mai simplu sa fii trist, te imbraci in ceva negru si te pierzi usor in multime, mai ales daca locuiesti intr-un oras mare unde trecatorii privesc prin tine, cu gandul la problemele lor. Nu mi s-a intamplat inca sa intreb pe cineva "ce faci" si sa-mi raspunda "sunt fericit!!". Cred ca doar eu am raspuns de cateva ori asa. Si chiar eram. Si vroiam sa stie toata lumea, si sa fie la fel de fericita ca mine. Am fost privita cu indoiala, si probabil s-a presupus ca sufar de nebunie temporara.

Eram fericita pana azi dimineata si azi mi-am dat seama ca atunci cand esti trist te concentrezi mai usor la lucrurile importante si la locul unde vrei sa ajungi. E mai usor sa uiti de chestiile superficiale si sa intelegi what really matters. Poate de asta oamenii care au trait in saracie cand erau mici ajung foarte-foarte departe. Ei stiu exact ce vor si nu se complac in stari de euforie sau de fericire trecatoare.

In fond, de ce ar fi mai bine sa fii fericit? Cine a zis? Unde scrie asta? In Biblie scrie sa fim cuminti si sa ascultam de Dumnezeu, nu sa fim fericiti. Presedintele nu ne spune "sa fim fericiti" ci "sa traim bine" sau "sa fim sanatosi". Fericirea devine o moneda devalorizata, dar nu din cauza crizei, dar din cauza ca ni se inverseaza valorile si nu ne dam seama. Acum, alte valute cresc si atrag lumina reflectoarelor: banii, masinile, casele, succesul... fericirea imi pare demodata, parca tine de instincte primitive, indepartate de ratiune si realitate, si a ramas prin pesteri, alaturi de homo habilis, care, probabil, a fost un individ extrem de fericit.

Nu cred ca mi-am pierdut optimismul incepand cu astazi. Dar cateodata apreciezi fericirea doar dupa o luuunga perioada in care nu zambesti.

joi, 12 februarie 2009

Am facut-o si pe asta!



Vreau sa va povestesc despre calatoria mea in Africa.

De curand am parasit continentul alb pentru o calatorie de 3 saptamani pe continentul negru, dupa ce mi-am pus toate vaccinele, m-am rugat sa nu iau malarie si alte boli, am aruncat in valiza tricouri de vara si slapi, branza de oi, vin si bomboane moldovenesti si am infruntat privirile pline de mila ale prietenilor mei si rudelor care spuneau:
-Sa ai grija de tine!!! Sa ne suni cum aterizezi! Sa te speli des pe maini! Sa ai grija ce mananci! Ti-ai luat dezinfectant?

Nu neg insa ca eram si eu destul de speriata de ce avea sa urmeze.

La aterizare in Nimaey, capitala Nigerului, dupa 2 avioane si aproximativ 8 ore de zbor, mi s-a parut ca e sfarsitul lumii: nisip portocaliu cat vezi cu ochii, putina verdeata, oameni cu aspect si miros nou pentru mine (probabil si noi aveam aspect si miros straniu ptru ei) imbracati in culori orbitoare, ca sa nu mai zic de aerul acela uscat si fierbinte care te loveste in fata deodata cum cobori din avion. Trecusem de la 0 grade cat erau in Bucuresti la +35, si organismul meu inca incerca sa inteleaga ce s-a intamplat.

In cele 3 saptamani am vizitat patru tari: Niger, Burkina Faso, Togo si Benin, am facut o calatorie de 3000 km (dus-intors) pana la oceanul Atlantic, si anume pana in Golful Benin, statiunea Grand-Popo, unde ne-am odihnit 8 zile.

Pe drumul nostru spre sud, spre ocean, am observat cum oamenii se schimbau, si la fizic, si accentul lor (vorbesc franceza) era diferit, colibele lor se faceau tot mai solide, treceam de la musulmani la crestini, si se vedea mult diferenta, si in sens bun- si in sens rau.In Grand-Popo a fost foarte frumos, si mi-a placut anume salbaticia locurilor, faptul ca nu erau televizioare, computere, galagie: doar vuietul asurzitor al oceanului, palmieri, nuci de cocos, palarioare de paie si sezlonguri improvizate de lemn. Dimineata ne trezeam cu cantecul pescarilor de pe plaja, care scoteau navoadele cu peste, timp de ore intregi.

Am fost total izolata de stiri, civilizatie, email, si m-am odihnit asa cum nu m-am mai odihnit niciodata in 21 de ani. Am citit mult si am invatat o lectie importanta de viata, si anume "how to enjoy blank spaces": sunt in general o fire pro-activa care tot timpul alearga undeva, are ceva de facut, nu am timp in care sa stau degeaba pentru ca mi se pare ca imi pierd viata. Acum am inteles valoarea momentelor astea in care nu faci nimic, in care te odihnesti golindu-ti capul de orice grija. Citisem intr-o carte despre asta, si anume despre cat de valoros e momentul tobosarului dinainte de a bate toba, sau pauzele din muzica. Fara pauzele din muzica, muzica n-ar mai fi muzica, nu ? Asa e si cu pauzele din zi sau din viata, in care trebuie pur si simplu sa nu faci NIMIC, mai ales cand va urma ceva important.

Am inteles, in cele 3 saptamani in Africa, ca bogatia acestui continent sunt oamenii: acesti oameni zambitori, binevoitori, care nu se grabesc nicaieri, care nu te invidiaza, care te trateaza cu respect, care sunt multumiti de viata lor (probabil pentru ca nu stiu ca exista mai mult) si care sunt fericiti, asa cum noi n-o sa putem fi vreodata. Oamenii acestia nu au televizioare ca sa vada ca exista alfel de lume, si atunci un chelner este fericit pe deplin acolo, pentru ca probabil e cel mai bogat om din tribul lui, isi permite sa intretina mai multe sotii si copii, are o coliba, blugi si bratara de aur.

De oamenii de acolo nu ti se face mila, pentru ca ei sunt fericiti si impliniti, asa cum sunt.

Vorbind despre partile rele am sa mentionez ca mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu soparlele de toate culorile, care intra in case, in baie, care se ascund dupa perdele, cu tantarii si mustele insistente, cu igiena precara din localuri si hotele, cu aglomeratia din piete, cu insistenta vanzatorilor; cu femeile musulmane considerate specie inferioara de societatea lor, care merg toata ziua prin soare cu copiii in spate, lucreaza pamantul, aduc apa, fac mancare; cu copiii cu burtile umflate de foame care n-au mai vazut niciodata baloane de sapun...

Spre sfarsitul calatoriei mele, nu vroiam sa ma intorc inapoi. Mi-am dat seama cat de linistita si placuta e viata acolo. Ma gandeam ca daca as avea vreo 50 de ani, mi-as deschide un mic business pe malul oceanului, mi-as cumpara o casa coloniala, si asa manca peste si fructe de mare pana la sfarsitul vietii, traind intr-o societate care nu a cunoscut inca stresul si ambuteiajele.

Va recomand sa mergeti, sa vedeti. Acolo e o alta dimensiune, unde logica noastra europeana nu functioneaza, unde timpul sta pe loc si atat valorile cat si principiile oamenilor nu se schimba de la zi la zi.

duminică, 18 ianuarie 2009

Azi a murit un om mare


Astazi a plecat Grigore Vieru, pe un drum lung, spre lumi mai bune. In urma cu 19 ani a devenit membru de onoare al Academiei Romane, care l-a propus mai tarziu pentru Premiul Nobel pentru Pace. Nicolae Dabija a spus, dupa moartea marelui scriitor, "Vieru s-a intalnit cu Eminescu...", si m-a impresionat mult aceasta idee, acest loc de onoare pe care Grigore Vieru si l-a castigat prin bunavointa, talent si curaj.

Odata cu Grigore Vieru s-a spulberat si o bucata buna din copilaria mea. Am crescut invatand literele din Albinuta, recitand "Unde fugi tu, valule?", intreband
"Tu, iarba, tot ai mama?" si apoi raspunzandu-mi:
"De ai, de buna seama:
Atunci cand inverzesti,
De ea iti amintesti. "

Mai apoi am multumit pentru pace, asa cum ne-a invatat Maestrul, intr-o poezie pe cat de simpla pe atat de geniala:

MULTUMIM PENTRU PACE

Mama paine alba coace,
Noi zburdam voios.
Pentru pace, pentru pace
Multumim frumos.
Tata fluiere ne face,
Noi cantam duios.
Pentru pace, pentru pace
Multumim frumos.
Infloresc in jur copacii,
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Multumim frumos.

Le-am spus de atatea ori in gradinita, acasa, in scoala, am auzit cum copiii citeau poezii gingase despre animale, paine si soare si frumusetea Moldovei, dar abia azi, in mijlocul unei lumi tot mai rautacioase, reusesc sa sesizez cu adevarat limpezimea operei lui Grigore Vieru, inocenta, puritatea si bunatatea ei. Iar atunci cand citesc poeziile sale despre neam si limba, parca nimeni nu ar putea sa-mi redea gandurile mai profund decat el. Va recomand sa cititi si sa meditati asupra urmatorului text:

SCRISOARE DIN BASARABIA
de Grigore Vieru

Cu vorba-mi stramba si pripita
Eu stiu ca te-am ranit spunand
Ca mi-ai luat si grai si pita
Si-ai navalit pe-al meu pamant.
In vremea putreda si goala
Pe mine, frate, cum sa-ti spun,
Pe mine m-au mintit la scoala
Ca-mi esti dusman, nu frate bun.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel slutit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,-am fost mintit!
Cu pocainta nesfarsita
Ma rog iubitului Isus
Sa-mi ierte vorba ratacita
Ce despre tine, frate,-am spus.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.

Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Afland ca frate-mi esti, odata
Scapai o lacrima-n priviri
Ce-a fost pe loc si arestata
Si dusa-n ocna la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnasii scot si astazi sare
Si nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.

Sa-i dorim Maestrului ca acolo unde este sa-si fi gasit PACEA...

miercuri, 14 ianuarie 2009

Sunt BOGATA!

Sunt bogata- am o gropita in obrazul stang.
E inca sfioasa:
Se arata lumii doar cand beau din pai,
si atunci
mi se lipesc de fata zambete latarete de copil carliontat
iar lumea se apleaca pe-un picior
si priveste in mine ca intr-un caleidoscop
prin strunga pe care n-o mai am.
Si atunci, lumea priveste si exclama:
-wow ce curaj,ce culori,
ce dans de forme asimetrice impiedicate,
zvapaiate, incalcite,
prea grabite si ametite...
OAMENII ma judeca pentru ca rad prea mult,
iar eu ii judec pentru ca EI nu rad deloc.

Sunt bogata.