- Vanea... dapu du-ti şî ti inspiră... Mai de la vale e Sanchevici, şapu la rand Sârdea, Sâtnic. Şap' vezi ca e un monument frumos la dealde Olari acolo În deal la intrare. Fotceşte şî fă un catalog ca lumea! Hai că-i poliţia, vorbim.
Merg de la Chişinău la Bucureşti, e noapte, sunt singură în microbuz şi şoferul meu vorbeşte la telefon despre morţi, cadavre, cruci şi clienţi de la minister. La fiecare 5-10 minute îi sună telefonul şi raspunde la tot felul de intrebari sumbre, care ma fac sa deschid ochii mari-mari şi să-mi strang mai tare mobilul in palmă (gata gata sa apelez pe superman sau pe ironman sau pe catwoman in caz ca mi se intampla ceva).
- Alio, dna Eugenia. Ei, ca întotdeauna, cu lucru, eram la "vamist" şi n-am auzit tilifonul. Cât pi cât? Cu roşu, clar că cu roşu! Faşi din banii ei fimeia? Hai davai. Noi dar a s venim s măsurăm.
Eu, cel mai cuminte pasager, m-am facut mică în spate şi nu scot nici un cuvânt. Brusc nu mai vreau nici la baie. Nici nu vreau să-mi imaginez ce o sa măsoare şi cum o să măsoare. Mă mira totuşi calităţile de antreprenor ale acestui individ, Costea, căruia tot ce îi mai lipseşte sunt o imprimanta şi un fax pe scaunul de alături, un laptop pe braţe şi un handsfree în ureche.
Mă întreabă cu ce mă ocup, si apoi îmi spune şi el:
- Iaca am învăţat de economist, da... îngrop oameni! şi râde cu un râs care mie îmi sună diabolic. Fac sicrie.
Îmi povesteşte apoi despre angajata lui care lucrează între 8 noaptea si 6 dimineaţa şi atunci când suna poliţia ea merge să ridice cadavrul şi să-l transporte cu maşina la firma lui de pompe funebre. În momentul acesta îmi dau seama că inclusiv în momentul cand pe la 16 ani aveam un job pe care nu-l suportam, tot era mai bun decât al ei.
Privesc în jur: chiar şi în momentul acesta, dintr-un anumit punct de vedere, suntem într-un sicriu zburător. Unul căptuşit cu gri, de dimensiuni considerabile, cu patru roţi şi airbag (sper). Cursa Chişinau- Bucureşti nu mi s-a mai părut niciodata atât de întunecată şi plină de înţelesuri.
