Navigand intre Chisinau si Bucuresti de 4 ani jumatate, m-am confruntat cu tot felul de viziuni deformate prezentate de romanii de pe ambele parti ale Prutului, unii despre altii.
In primul rand, dupa un an, viziunea celorlalti asupra mea s-a schimbat odata cu accentul meu, astfel incat basarabenii au inceput sa-mi spuna “romancuto” iar bucurestenii- “moldoveanco”. Nu pot sa calculez gradul de malitiozitate infiltrat in aceste “categorisiri”, si sunt sigura ca din cand in cand lumea doar ma tachineaza, iar eu pun asta prea tare la suflet. Totusi din cand in cand vrei sa simti ca apartii undeva, ca nu esti outsider pe ambele parti.
Apoi, sa vorbim despre evaluarea slang-ului, sau limbajului “de cartier”, argoul urban- partea colorata a limbii. La Chisinau, multi tineri rad batjocoritor de limbajul “de cartier” de tip bucurestean, si spun ca ei n-ar vorbi niciodata cu “mama ce tare esti”, “bagabontule”, “ce tipa misto”, mai mult, li se pare foarte not cool sa vorbesti asa. De multe ori le spun ca eu desi locuiesc acolo de 4 ani jumatate nu vorbesc asa, mai scap cate una dar nu o dau in extreme, totusi nu lucrez pe santier si nici nu inspir dintr-o punga cu lipici impreuna cu aurolacii la metrou.
Pe de alta parte, romanii din Romania se mira de felul cum vorbim noi, cu rusismele pe care ei nu le inteleg- de ce sa folosesti in slang cuvinte care nu apartin limbii tale? E ca si cum ar vorbi ei cu injuraturi din maghiara printre propozitii in romana. Nu are sens, nu-i asa?
Prin ce e “prikol’na”, “privet, poka”, “blin”, “kolgotchi”, “coftă”, “sviter”, “padrugă” (si toate injuraturile rusesti de rigoare) mai bun decat “ţoale”, “gagică”, “forţos”, “beton”, etc. ?
Pentru mine, nu e nici o diferenta. Doar ca pe unele le recunosc, le inteleg, poate ca se trag din arhaisme sau regionalisme ale limbii mele sau le-am citit la Caragiale, iar altele mi-au fost turnate cu galeata deasupra de straini, chiar atunci cand paharul era deja prea plin.
