Moldova e tara de care mi-e dor cel mai des. Acolo ma visez, desi nu mai sunt acolo.
Si NU, nu stiu daca o sa ma intorc acolo, ca si colegii si prietenii mei si rudele noastre care NU stiu daca o sa se mai intoarca...
Acum sunt in Bucuresti si nu exista alt loc in care mi-as dori sa fiu mai mult. Aici simt ca am inca multe de cucerit, multe de vazut, vad cum imprejurul meu discuta unii oameni mult mai "cititi" decat mine si imi place competitia asta, imi place sa sunt la baza scarilor si ca mai am mult de urcat, si nu invers. Imi place ca nu reusesc sa vad toate spectacolele de teatru si nu stiu chiar tot ce se intampla pentru ca asa mai am unde sa cresc, si toate astea se intampla doar intr-o tara mare, si nu in tarile mici, ca tara mea.
Timp de doi ani m-am tot zbatut sa nu mai am "accent de basarabeanca" si cred ca in sfarsit am reusit, dar in momentul in care am inceput sa ma pierd in multime mi-am dat seama ca si accentul meu poate fi BRAND-ul meu, si atunci am inceput sa vorbesc relaxat, corect-dar relaxat.Acum nu ma mai deranjeaza cand cineva isi da seama de la inceput ca sunt de la Chisinau, pentru ca, pana la urma, semenii mei n-au facut nimic cu care sa-mi fie rusine. Eu nu fac, si n-am facut niciodata deosebire intre bucuresteni si non-bucuresteni, si ma astept sa se procedeze la fel cu mine.
Daca ma intrebati ce as lua din Moldova si as aduce aici, as raspunde dintr-o suflare: mirosul fructelor si al legumelor din piata, care iata se cam pierd sub eticheta "Uniunii europene", ceea ce le garanteaza intr-adevar calitatea, culoare, formele identice dar nu si gustul. Mie mi-e dor de fructele si legumele care se strica in cateva zile, niciodata nu mi-am dorit ca ele sa tina jumatate de an, si chiar ma sperie cand gasesc prin frigider (aici, in Romania, ca si peste tot in Europa) ceva care a fost cumparat luni si luni in urma si inca isi pastreaza aspectul perfect.
Cand mi-e dor de casa mea mi-e dor de oameni calzi, oameni pe care ii cunosc. Ar fi fost usor sa raman pur si simplu acolo.
Si NU, nu stiu daca o sa ma intorc acolo, ca si colegii si prietenii mei si rudele noastre care NU stiu daca o sa se mai intoarca...
Acum sunt in Bucuresti si nu exista alt loc in care mi-as dori sa fiu mai mult. Aici simt ca am inca multe de cucerit, multe de vazut, vad cum imprejurul meu discuta unii oameni mult mai "cititi" decat mine si imi place competitia asta, imi place sa sunt la baza scarilor si ca mai am mult de urcat, si nu invers. Imi place ca nu reusesc sa vad toate spectacolele de teatru si nu stiu chiar tot ce se intampla pentru ca asa mai am unde sa cresc, si toate astea se intampla doar intr-o tara mare, si nu in tarile mici, ca tara mea.
Timp de doi ani m-am tot zbatut sa nu mai am "accent de basarabeanca" si cred ca in sfarsit am reusit, dar in momentul in care am inceput sa ma pierd in multime mi-am dat seama ca si accentul meu poate fi BRAND-ul meu, si atunci am inceput sa vorbesc relaxat, corect-dar relaxat.Acum nu ma mai deranjeaza cand cineva isi da seama de la inceput ca sunt de la Chisinau, pentru ca, pana la urma, semenii mei n-au facut nimic cu care sa-mi fie rusine. Eu nu fac, si n-am facut niciodata deosebire intre bucuresteni si non-bucuresteni, si ma astept sa se procedeze la fel cu mine.
Daca ma intrebati ce as lua din Moldova si as aduce aici, as raspunde dintr-o suflare: mirosul fructelor si al legumelor din piata, care iata se cam pierd sub eticheta "Uniunii europene", ceea ce le garanteaza intr-adevar calitatea, culoare, formele identice dar nu si gustul. Mie mi-e dor de fructele si legumele care se strica in cateva zile, niciodata nu mi-am dorit ca ele sa tina jumatate de an, si chiar ma sperie cand gasesc prin frigider (aici, in Romania, ca si peste tot in Europa) ceva care a fost cumparat luni si luni in urma si inca isi pastreaza aspectul perfect.
Cand mi-e dor de casa mea mi-e dor de oameni calzi, oameni pe care ii cunosc. Ar fi fost usor sa raman pur si simplu acolo.
