Perfectiunea, in ochii mei

Lecţie despre cub
de Nichita Stanescu

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se sfărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de nu ar fi avut un colţ sfărâmat!

Norul care apasa

(reportaj, aprilie 2010)
Pe 26 aprilie 2010 se implinesc 24 de ani de la catastrofa de la Cernobal. Ca in fiecare an, familiile persoanelor mobilizate in 1986 in Ucraina ca sa lichideze consecintele tragicului accident depun flori la monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant din Chisinau.

In centrul orasului s-au adunat circa 300 de persoane, inarmate cu lalele si garoafe rosii, care au venit din toate colturile tarii cu niste autobuze si microbuze care au fost puse la dispozitia lor. Majoritatea sunt victime directe ale Cernobalului si fac parte din „Societatea Cernobal”, ei au fost trimisi sa lucreze in zona imediat dupa accident, fara sa fie informati de pericolul la care vor fi expusi. Majoritatea sunt barbati in varsta de 50-60 de ani, unii dintre ei sunt decorati, si s-au adunat in grupuri si discuta, ca sa-si aminteasca, sau ca sa uite.

Intrebandu-i daca sunt bolnavi, acestia pleaca fruntea si spun cu voce stinsa „Hepatita”, „probleme la ficat” sau si mai rau, „cancer”. Vorbesc cu presedintele Societatii Cernobal de la Telenesti, care imi spune ca din 3000 membri deja au decedat circa 600. Adauga „Dupa asa tragedie, nu-i persoana sa nu scape...”. Am inteles ce vroia sa spuna, in ciuda dublei negatii care anuleaza sensul propozitiei. Cateodata cuvintele nu fac decat sa atraga atentia la o stare, fara s-o poata explica. Privirea s-a mi-a spus de fapt ca traieste cu frica sa nu fie el urmatorul, si in fiecare zi incearca sa se impace cu tragedia sortii sale.

Presiunea care predomina in aer poate fi perceputa fara prea multe eforturi: acesti oameni sunt inca tineri, in puterea varstei, si totusi lupta cu niste boli pe care nu si le pot asuma; vinovatii nu pot fi pedepsiti, acestia s-au dizolvat in aer odata cu undele de radiatie. Mai mult, statul nu le poate oferi lunar mai mult de circa 150 de lei pentru medicamente, ceea ce este cu mult sub suma de care au nevoie acesti oameni.

Dupa ce au depus florile, toti cei adunati la fata locului au pornit intr-un mars pasnic spre Moldexpo, unde ii asteptau cativa oficiali si o masa de comemorare. Premierul Vlad Filat a transmis un mesaj de solidaritate, iar Primarul Chirtoaca a venit sa dea mana cu membrii societatii.

Nu stiu daca noi, restul oamenilor, norocosi ca nu am fost printre cei mobilizati la Cernobal dupa 1986, ne vom putea imagina vreodata de cat curaj au nevoie acesti oameni pentru a se trezi in fiecare zi si a o lua de la capat. S-ar putea ca optimismul si incapatanarea de care dau ei dovada atunci cand isi doresc atat de mult sa-si traiasca viata fericiti sa fie un model demn de urmat pentru fiecare dintre noi.

Generatie fara de eroi

Stateam ieri si cuantificam tragediile intamplate de-a lungul a trei generatii. Nu ma intrebati de ce, stiu ca e un proces sado-mazo, dar veti vedea la sfarsitul articolului la ce concluzie am ajuns.

Sa incepem cu inceputul: bunicii nostri. Majoritatea au trecut printr-un razboi, cei mai putin norocosi au prins doua. MONDIALE, am uitat sa mentionez, deci nu chiar floare la ureche. Ei au trebuit sa-si apere cu baioneta tara, familia, copiii, si-au daruit vietile patriei fara sa ceara nimic inapoi pentru ei personal. Au trecut prin foamete, lagare de munca, au fost deportati in Siberia, au trait in comunism, colectivizare fortata, senzatia ca nimic nu-ti va apartine niciodata. Cei care au supravietuit sunt mult prea mari pentru lumea in care traiesc: bunicul meu a luptat in prima linie, i-au fost retezate degetele si ranit la spate, a mers pe jos pana in Germania si inapoi. Insa nu prea povesteste despre asta, eroii sunt eroi si mult prea mari ca sa se iroseasca in discursuri teatrale.

Urmatoarea generatie: parintii nostri. Nascuti in comunism, au fost pusi sa se inchine la chipuri false, cu mustati si sapca, sa spuna poezii toti intr-un glas si sa poarte o cravata de culoarea sangelui. Nu prea stiau de ce vorbesc si scriu intr-o limba straina. Nu aveau dreptul la identitate proprie, purtau toti aceeasi ciorapi si aveau acelasi dulap in acelasi dormitor.Zambeau in detasament si doar cand li se dicta de sus. Mama mea insarcinata statea la coada cu orele ca sa cumpere castraveti murati. Cu creierii spalati, incuiati si izolati in Moldova pentru zeci de ani, in '90 au avut curajul sa-si ceara libertatea, tare si raspicat.Timpul va arata daca au izbutit cu adevarat, insa dezradacinarea lor din pamantul rosu este un act demn de luat exemplu.

Urmatoarea statie, urmatoarea generatie: noi, astia nascuti cu mouse-ul intre doua degete. Generatia McChicken. Generatia asl pls. Vorbim cu prescurtari si englezisme pentru ca asa suntem mai cool. Putem sa mancam orice, sa ne imbracam cu orice, sa vorbim si sa scriem orice, pe bloguri, pe pereti, pe banci, in piata. Singura problema din viata noastra este ca am fost conceputi in perioada Cernobal-ului, si poate intr-o zi ne-om trezi cu o coada sau cu al treilea ochi in frunte, dar nu-i bai.

Life is good, stam toata ziua cu fundul pe divan, cu laptop-ul in brate, cu telefonul intre ureche si umar si cu casca de la ipod in cealalta ureche.

Nu pot sa nu ma intreb cel putin doua lucruri, in concluzie:
1. Daca astia suntem noi, cine vor fi eroii generatiei noastre? Cine vor purta ordine de onoare si vor lupta in razboaie? Sau ne vom naste si vom muri cu gandul ca cel mai glorios lucru pe care l-am facut in viata asta a fost sa scriem un blog?

2. Daca dupa 20 de ani de viata buna izbucneste un razboi, o catastrofa, vom avea noi taria si puterea de a ne sacrifica pentru altii? Vom reusi oare sa ne unim si sa fim solidari, dupa o viata petrecuta in individualism, in spatele unui monitor?

Azi a murit un om mare

Astazi a plecat Grigore Vieru, pe un drum lung, spre lumi mai bune. In urma cu 19 ani a devenit membru de onoare al Academiei Romane, care l-a propus mai tarziu pentru Premiul Nobel pentru Pace. Nicolae Dabija a spus, dupa moartea marelui scriitor, "Vieru s-a intalnit cu Eminescu...", si m-a impresionat mult aceasta idee, acest loc de onoare pe care Grigore Vieru si l-a castigat prin bunavointa, talent si curaj.

Odata cu Grigore Vieru s-a spulberat si o bucata buna din copilaria mea. Am crescut invatand literele din Albinuta, recitand "Unde fugi tu, valule?", intreband
"Tu, iarba, tot ai mama?" si apoi raspunzandu-mi:
"De ai, de buna seama:
Atunci cand inverzesti,
De ea iti amintesti. "

Mai apoi am multumit pentru pace, asa cum ne-a invatat Maestrul, intr-o poezie pe cat de simpla pe atat de geniala:

MULTUMIM PENTRU PACE

Mama paine alba coace,
Noi zburdam voios.
Pentru pace, pentru pace
Multumim frumos.
Tata fluiere ne face,
Noi cantam duios.
Pentru pace, pentru pace
Multumim frumos.
Infloresc in jur copacii,
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Multumim frumos.

Le-am spus de atatea ori in gradinita, acasa, in scoala, am auzit cum copiii citeau poezii gingase despre animale, paine si soare si frumusetea Moldovei, dar abia azi, in mijlocul unei lumi tot mai rautacioase, reusesc sa sesizez cu adevarat limpezimea operei lui Grigore Vieru, inocenta, puritatea si bunatatea ei. Iar atunci cand citesc poeziile sale despre neam si limba, parca nimeni nu ar putea sa-mi redea gandurile mai profund decat el. Va recomand sa cititi si sa meditati asupra urmatorului text:

SCRISOARE DIN BASARABIA
de Grigore Vieru

Cu vorba-mi stramba si pripita
Eu stiu ca te-am ranit spunand
Ca mi-ai luat si grai si pita
Si-ai navalit pe-al meu pamant.
In vremea putreda si goala
Pe mine, frate, cum sa-ti spun,
Pe mine m-au mintit la scoala
Ca-mi esti dusman, nu frate bun.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel slutit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,-am fost mintit!
Cu pocainta nesfarsita
Ma rog iubitului Isus
Sa-mi ierte vorba ratacita
Ce despre tine, frate,-am spus.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.

Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Afland ca frate-mi esti, odata
Scapai o lacrima-n priviri
Ce-a fost pe loc si arestata
Si dusa-n ocna la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnasii scot si astazi sare
Si nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.

Sa-i dorim Maestrului ca acolo unde este sa-si fi gasit PACEA...

Obama pentru ca...

Dimineata m-am trezit si primele cuvinte pe care le-am vazut au fost "Obama presedinte" , scrise pe o burtiera la stirile de la realitatea :) Am inceput bine ziua.

Ma bucur ca s-au depasit limitele mult temutului efect Bradley si ca s-a produs o mare schimbare (poate) in mentalitatea americanilor.Ma bucur ca a castigat cineva de origine afro-mericana la fel de mult cum m-as fi bucurat daca ar fi castigat o femeie.

Barack Hussein Obama a castigat votul meu mental pentru ca nu e republican, pentru ca e uman si isi arata emotiile pe fata, pentru valorile democrate pe care le promoveaza, pentru speech-urile lui extrem de bine targetate, pentru ca e veeery charming si good looking (ca si clinton, alt mare presedinte iubit de popor, tot leu dupa zodie), pentru ca apartine unei minoritati si o sa apere minoritatile, pentru iscusinta cu care a manuit si insusit cuvantul "CHANGE", si pentru ca se opune razboiului din Iraq.

Dupa cum spune David Axelrod, strategul-sef al lui Obama, cheia succesului la alegerile de anul acesta era sa te pozitionezi cat mai departe de Bush, si Mccain se pare ca nu a reusit. Nu pot sa spun nimic rau despre McCain, pentru ca este, intr-adevar, un om trecut prin multe, cu abilitati de comunicare excelente si cu o biografie de erou. Dar pe McCain il vad comandant de osti, si nu presedinte, si asta pentru ca nu-i vad suficient de mult partea umana, emotii in privire, este poate un pic prea traumat de razboi, atat fizic cat si spiritual. Si poate oare un om care a trait atata timp in razboi sa faca pace in lume fara sa curga sange?

Diferenta mare dintre Obama si McCain este ca e suficient sa-l vezi pe Obama ca sa-ti placa, dar despre McCain trebuie sa citesti ca sa-ti placa.

Felicitari inca o data Domnului Presedinte si abia asteptam sa vedem rezultate :)

Cuvintele unui om puternic

E suficient sa cunosti un pic de istorie ca sa-ti faci o imagine despre Napoleon Bonaparte (1769-1821), cel mai important om politic si militar dupa Revolutia Franceza.

Este una dintre personalitatile mele preferate, daca e sa-i judec curajul si incapatanarea cu care si-a trait viata.Mi-l imaginez ca pe un om cu un farmec deosebit, un lider innascut, care intotdeauna a stiut exact ce isi doreste, si astfel a intrat in istorie.

Si iata, am gasit niste citate care m-au impresionat mult, si care arata in oarecare masura felul lui Napoleon de a gandi si viziunea lui despre putere.

"I can no longer obey; I have tasted command, and I cannot give it up."
Napoleon Bonaparte

"A true man hates no one."
Napoleon Bonaparte

"I made all my generals out of mud."
Napoleon Bonaparte

"If I had to choose a religion, the sun as the universal giver of life would be my god."
Napoleon Bonaparte

"Great ambition is the passion of a great character. Those endowed with it may perform very good or very bad acts. All depends on the principles which direct them."
Napoleon Bonaparte

"If you want a thing done well, do it yourself."
Napoleon Bonaparte

"The word impossible is not in my dictionary."
Napoleon Bonaparte

"I am sometimes a fox and sometimes a lion. The whole secret of government lies in knowing when to be the one or the other."
Napoleon Bonaparte

Si, la sfarsit, iata un citat simplu, pe care l-as adapta cu multa placere realitatii anului 2008:
"In politics stupidity is not a handicap."
Napoleon Bonaparte