Dostoievski este singurul barbat din viata mea acum

Tocmai am terminat de citit cartea "Umiliti si obiditi", de Dostoievski. In primul rand, imi vine sa ma auto-mutilez pentru ca nu am inceput sa citesc cartile sale mai devreme, ci abia acum, la 23 de ani. In apararea mea (si voi ascunde deocamdata lama), as putea spune ca mi-am inchipuit ca o sa fie cu totul si cu totul altfel...

Inca de mica parintii mi-au bagat in cap ca "trebuie sa citesti Dostoievski", iar prietenii din Moldova aveau reactia- "Cum, tu nu ai citit inca Dostoievski??", asa ca in mod absolut specific caracterului meu incapatanat, m-am rasculat impotriva lucrurilor care trebuiesc facute, si mi-am concentrat atentia spre lucrurile care vreau eu sa fie facute.

Insa am crescut, si m-am maturizat. Am revenit la bazele literaturii, asa ca am facut recent cunostinta cu opera lui Aristotel, Machiavelli, Fitzgerald, si, iata, Dostoievski.

"Umiliti si obiditi" este un roman de un dramatism profund, si acesta este poate singurul lucru care nu e foarte congruent cu gusturile mele in ale lecturii. In schimb modul in care e scris (o proza fina, moale, cuvinte modelate perfect) te prinde in gheare si te tine bine pana ajungi la ultima pagina, pagina 462.

Personajele sunt umanizarea unor idei filosofice, unor moduri diferite de a privi viata: intelectualul individualist, copilul abuzat si abandonat, tanarul bogat si naiv, scriitorul filantrop si femeia care isi sacrifica tot in numele dragostei. Spatiul romanului este unul boem, un Sankt-Petersburg vazut prin nori de fum, cu realitatea dureroasa a decalajului enorm intre patura de sus si cea de jos, intre bogati si saraci. Bogatul isi foloseste puterea pentru a demonstra cat de putin important este saracul si pentru ca sa-l umileasca, intr-o lume in care a fost deja umilit deajuns.

Asimilarea primului roman de Dostoievski, scris cu un secol inainte sa ma nasc eu, mi-a stimulat si mai mult vesnicile dezbateri interioare, despre bani, despre dragoste si Dumnezeu, dar mai ales despre o lume care se bazeaza pe cuvantul de onoare al cuiva, o valoare pe cale de disparitie in zilele noastre.

Moldoveanus nou-nascutus versus roman

Societatea din R. Moldova este impartita in moldovenisti, rusofili, unionisti, indiferenti, si... oamenii ca mine.

Moldovenistii sunt cei care cred ca moldovenii sunt un popor independent, ca Republica Moldova trebuie sa se dezvolte fara implicatii ale altor tari, cum ar fi Romania sau Rusia. Aceste specimente se numesc moldoveni si considera ca vorbesc "limba moldoveneasca". Ei resping ideea de popor roman si istoria Moldovei dinainte de ocupatia rusa. Acestia se uita in oglinda si vad o noua specie rara, tabula rasa, un arian in devenire, moldoveanus nou-nascutus. Cum ramane cu radacinile, istoria, cu stramosii cazuti pe diferite fronturi?

Rusofilii sunt persoanele de etnie rusa sau pur si simplu cu anumite nostalgii in legatura cu acest popor, care doresc ca rusa sa fie a doua limba de stat, care refuza sa pronunte cuvantul roman sau limba romana. Acestia insista ca Moldova sa fie in relatii bune si foarte buna cu Rusia, si ii considera pe romani ocupanti care incearca sa ne ia teritoriul si trebuie tinuti la distanta. Homo Rusofilos de obicei refuza sa vorbeasca in limba romana, si chiar daca intelege ce spui iti va raspunde in rusa: Devushka, ia ne ponimaiu. Aceste persoane au impresia ca intreaga lume se invarte in jurul buricului mosocovit si ca inclusiv africanii trebuie sa invete rusa daca vor sa-i intrebe ceva.

Unionistii sunt persoanele care pledeaza pentru unirea cu Romania, in baza istoriei si a limbii comune. Acestia considera R. Moldova o regiune a Romaniei, asa cum a fost la inceputul secolului. Este un vis frumos, insa foarte greu de realizat, datorita implicatiilor economice, sociale si a rupturii de zeci de ani care a intervenit intre romanii de pe ambele parti. Nu cred ca suntem pregatiti astazi pentru asa ceva.

Indiferentii sunt suferinzii, resemnatii, sociopatii, cei care au crezut in anumite idei si acestea s-au intors impotriva lor. Cei care au spus intr-o zi ceea ce gandesc cu jumatate de voce si au fost pedepsiti aspru pentru asta. Ei prefera sa creada ca daca nu se implica, viata lor va fi mai simpla, mai usoara. De obicei, indiferentii nu merg la vot, si ne fac noua viata mai complicata.

Bine, am inteles pana acum fiecare categorie. Dar eu ce sunt? In ca categorie ma incadrez? Cum denumesti o persoana care recunoaste ca vorbeste limba romana, ca traieste in Moldova, o zona a Romaniei, care a fost indepartata si populata fortat cu popoare slavone, care isi doreste unirea dar intelege ca aceasta nu poate fi realizata deocamdata?

Anti-rusofil? Anti-moldovenist? Pro-roman? Romanofil? Semi-unionist?

Ei bine, nu. Pur si simplu, roman.

Nu te grabi

Nu te grabi.
de ce te grabesti,
de parca nu ne asteapta in fata
acelasi rosu si verde
sau un galben intermitent
ca sa avem timp sa ne privim
in ochii plini de intelesuri,

de parca eu ar trebui sa te urmez
cu pasi mici si tacuti
spre vreo intersectie ciudata
in care eu nu mai sunt eu
iar tu dadeai cu masina
peste inima mea plapanda de pieton grabit,

de parca frunzele ruginesc toamna
pentru ca asa e normal
cand de fapt ele devin fosnitoare
pentru ca sa merg printre ele
si sa fosneasca jucandu-se printre cizmele mele

si parca
unul dintre noi se misca prea repede
ca sa prinda semaforul.
Nu te grabi.
De ce te grabesti?

Castel din cuburi colorate

Mi-am dorit intotdeauna sa construiesc un castel de nisip
sau din cuburi colorate
insa de fiecare data cand incepeam
cu inima plina de vise lucioase
sa construiesc ceva in care cred
puneam 2-3 cuburi
si trebuia sa fug
sa las tot
si sa prind trenul de opt

apoi aparea un om frumos
cu mintea si inima deschisa
si ne plimbam cu sufletele in palma
sau ne priveam adanc in negrul tainic al ochilor
dar cum imi suna alarma
incepeam frenetic si automat
sa arunc hainele in valiza
si lasam tot
ca sa prind trenul de opt

Chiar si valizele se uzeaza
de la prea multe drumuri

Asculta-ma ce-ti spun

Sunt zile in care plutesc departe de Pamant, sus, undeva, pe cer, cand ma transform intr-unul din punctele luminoase pe care nu le intelegeti si le fotografiati frenetic pentru ca sa dati pozele la ziar a doua zi. Ma indragostesc brusc de viata in toate formele ei si vreau sa reusesc sa-i fac o declaratie cum nu i-a mai facut nimeni.

In asemenea zile, ca si astazi (poate pentru ca am vazut Peter Pan inainte sa ies din casa), cand simt o adiere usoara de vant printre genele rimelate,privesc in sus la nori si talpile mi se desprind incet de pamant. Ma ridic, dau din picioare ca un copil si rad cu gura pana la urechi, de fericirea ca nu mai sunt, ca voi fi, ca nu mai conteaza ce urmeaza. In asemenea zile rimele imi ies inconstient pe urechi si se aseaza pe foi, fara sa ma stradui prea mult sa le indoi printre cuvinte, ca o fata cuminte.

Gandul imi zboara la zile insorite din trecut sau din viitor, le traiesc din nou, alaturi de cineva sau de una singura, chiar daca unele nu s-au intamplat inca. Ma bucur de fiecare scanteie, las emotiile sa-mi faca riduri la ochi, ele nu sunt dusmanii ci aliatii mei... datorita lor simt ca traiesc si pot sa plutesc.

Daca ma intalnesti intr-o astfel pe zi, savurand o inghetata colorata si invartindu-ma fara logica (cine are nevoie de logica atunci cand iese la plimbare?) printre copacii din parc, ia-ma de mana si asculta-ma ce am sa-ti spun: viata e superba, noi suntem deosebiti, puternici, si impreuna putem face lumea mai buna.

E suficient ca din cand in cand sa dai voie talpilor tale sa se desprinde de la pamant si sa privesti in sus, printre nori, acolo unde chiar ai putea sa ajungi, daca iti doresti asta cu adevarat.

PS: Da, norii sunt in toate formele si de toate aromele, daca ai rabdare sa-i descifrezi, iar noi ne petrecem mult prea mult timp incercand sa decifram misterul asfaltului...

Opera de arta cu zambet

Pentru Ilinca si Ileana, care au plecat

Drum bun si scrie cand ajungi,
va fi o experienta unica, extraordinara, irepetabila-
i-am zis eu.

Si-a luat palaria galbena din dulap,
o valiza plina de fluturi,
un stomac plin de vise,
pipa cu amintiri,
si apoi s-a aruncat in gol, irevocabil.

"La inceput mi-am spart capul la cadere,
apoi incet-incet am adunat bucatile sparte
din personalitatea mea
le-am pus la un loc
le-am lipit cu saliva si lacrimi
si mi-am creat un MOZAIC nou din mine.
Eu sunt acum un mozaic nou, frumos,
o opera de arta cu zambet"-
Imi va spune ea intr-o zi.

De acum pana atunci nu te desparte decat un salt in gol. Curaj.

Lectii de viata la 23 de ani

Pe 3 august am implinit 23 de ani, un numar care imi trezeste emotii pozitive si o senzatie calda in stomac. Nu stiu de ce, dar e un numar care imi este drag. Simt ca in ultimul an viata mi-a dat multe lectii, majoritatea sub forma de lovituri sub centura, dar unele cu adevarat caraghioase. Ca si anul trecut, am hotarat sa va povestesc despre micile mele "invataturi karmice", pentru ca sa va dau de gandit, sau, in cel mai bun caz- sa va amuz un pic.

Lectia nr. 1

Don't ever sing at karaoke again. De ce? Pentru ca am hotarat "s-o fac si pe asta" si m-am aventurat alaturi de o prietena draga sa cantam "creep" (o melodie din tineretea mea) in fata la XXX persoane in cunoscutul Hard Rock Cafe, intr-o seara de vineri. Nici Strawberry Frozen Margarita si nici aplauzele prietenilor nu au ajutat sa-mi treaca emotiile care intr-un final m-au dus la un ras isteric, pe scena, in fata camerelor de filmat si a privilor karaokistilor profesionisti. Desi 1- imi place foarte mult sa fiu in the spotlight si 2- am voce si auz muzical, am facut si cor in liceu, emotiile exorbitante nu au putut sa produca decat o voce ciudata si ras isteric, pana la lacrimi :) Mai trebuie sa spun ca aceasta melodie, "Creep", este una grava si plangacioasa?

Lectia nr. 2

Start making money. Pana 1 an in urma, eram genul de om care nu lucra pentru bani, pentru ca i se parea ca beneficiile intelectuale si spirituale sunt mult mai importante decat cele materiale. Well, i was wrong. Nu sunt mult mai importante, sunt cel putin la fel de importante. Nu poti sa-mi lipesc un pret in frunte, insa pot sa pun pret pe munca mea, care de obicei include si sambetele si duminicile si chiar imi inghite unele nopti. Am inteles ca a venit momentul sa ma respect si sa invat sa cer bani pentru efortul meu, sa pun valoare pe input-ul meu in afacerea cuiva. Nu voi ascunde faptul ca un prieten a fost cel care m-a impins in aceasta directie si mi-a deschis ochii: atunci cand ceri o suma pentru lucrul tau, nu faci decat sa-i arati omului respectiv ca te valorezi, si ar fi timpul sa te valoreze si el cu adevarat. Gata, am pus punct perioadei de voluntariat, au fost suficienti ani pe care i-am daruit acestui mod de viata.

Lectia nr. 3

About the friends you don't need. Sunt in general o fire sociabila si ma inconjor cu oameni interesanti, deosebiti, unii chiar ciudati in felul lor, si poate de asta si imi plac- pentru ca nu sunt comerciali, ca un cantec de Lady Gaga, ci mai degraba ca un The White Stripes sau un Air. Insa in ultimul an am inteles ca trebuie sa tii aproape doar oamenii potriviti- iar daca este o persoana in anturajul tau care incepe sa-ti faca mai mult sange-rau decat bine, atunci (stiu ca nu suna bine, dar asta e) pur si simplu lipseste-te de ea. Daca cineva in mod constant te face nefericit inseamna ca nu merita sa fie in grupul tau de prieteni, si asta am invatat dupa multe prietenii nereusite, care nu au dus nicaieri. Mediul pe care ti-l creezi te influenteaza mai mult decat crezi, asa ca alege sa ai langa tine doar oameni extraordinari, care te inspira.

Lectia nr. 4

My intuition is pure gold, i tell you. Intuitia e ca un fel de Dumnezeu. Stii ca este acolo, insa n-o vezi, n-o poti atinge, n-o poti explica foarte usor. Dar te ghidezi dupa ea, pentru ca ti se pare ca acesta este lucrul cel mai firesc. Ei bine, anul acesta intuitia mea m-a scapat de multe belele, de oameni nepotriviti si de alegeri neinspirate. Si, mai ales, in momentul (recent) in care mi s-a soptit de undeva de dupa cerebel: Nu e de incredere, ascunde ceva, nu te implica- am fost salvata de la o situatie cu adevarat neplacuta. Dar iata, orice lucru rau e spre binele meu, acum pot spune raspicat si plina de mandrie ca am primit lectie de viata cu adevarat valoroasa :)

Lectia nr. 5

Thank you for your specific life lesson. Oamenii care apar in viata mea au fiecare cate un rol important. Anul acesta, unul m-a dus pe calea cea buna, din punct de vedere profesional, si mi-a deschis in fata un nou univers. Altul m-a facut sa ma simt iubita si protejata printr-un singur gest, chiar daca se afla in alt colt al lumii. Un al treilea om mi-a aratat cat de perfizi si prefacuti pot fi unii, sub blana de oaie, asa ca am invatat sa ma protejez de ei si acum sunt imuna la rautatile lor. Unii mi-au aratat cat de frumos e sa nu mai gandesti in unele momente ale vietii, iar altii m-au invatat sa gandesc intr-un nou sistem de referinta. Altii m-au facut sa platesc pentru unele greseli din trecut, desi nu si-au dat seama, iar acum sunt mai atenta sa nu mai fac greseli, pentru ca am inteles ca platesti pentru fiecare :) In fine, fiecare persoana din viata mea, care mi-a facut bine sau rau, sau care crede ca a trecut neobservata de mine, m-a invatat ceva, constituie o notita mentala in memoria mea.

Asadar, stimati blogoholici anonimi, sa invatam sa apreciem toti oamenii din viata noastra, fie ca ne lasa un gust amar sau ne dau fluturi in stomac, fie ca tipa la noi sau ne fac sa zambim, fie ca alearga spre sau de la noi. Ei nu-si dau seama ca prin fiecare gest, cuvant, privire, ne animeaza vietile, ne dau lectii si lovituri importante, si, an dupa an, devenim mai hotarati, mai puternici, mai intelepti.