Dulce-acrisor

Sunt o lamaie
care inoata in miere.
Ia pensula,
musca din mine, Priveste-ma,
si apoi Deseneaza-ma.

Sunt acra,
la limita cu dulce-
si dulce,
la limita cu acru.
Sunt o mare de LIMONADA cu gheata,
Asa ca Ia-ti un pahar si Bea-ma.

Sunt o senzatie de nebunie.
Hohote de ras,
impletite cu hohote de plans,
simultan si indescriptibil.
Sunt o senzatie-
ia-ti plasa de fluturi si Prinde-ma.

Iubesc viata cand e
Acra, dulce, nebuna, sau nedefinita,
sub orice forma
si cu oricati kilometri la ora.
Iubesc viata-
Iubeste-ma.

Cu un picior in viitor

Acest articol a fost publicat in revista "URMA TA", o publicatie deosebita de comunicare din Chisinau.

In 1997, bunica mea venea de la biserica cu niste cartulii mici de rugaciuni si imi spunea, mangaindu-ma pe cap, cu o voce calda, ca sfarsitul lumii o sa vina in 2000, anul necuratului. Asa spusese preotul, deci asa urma sa fie. M-am gandit ca nu am cum sa mor la 13 ani si m-am linistit cu gandul ca bunica si preotul probabil nu stiau despre ce vorbesc.

Asa si nu a mai venit sfarsitul lumii, atat de mult asteptat de toata lumea. A devenit sfarsitul lumii un mit, sau o sa ne loveasca in moalele capului cand ne asteptam mai putin, nu se stie. Cert e ca a ajuns un subiect foarte bun pentru filme, carti si o arma de manipulare in masa a celor care se mobilizeaza mai bine in viata lor cand cred ca ii pandeste o fatalitate.

Viitorul despre care vreau sa vorbesc eu e unul indepartat, pe care probabil nepotii mei o sa-l prinda.Atunci, cred ca oamenii nu vor mai fi grasi sau slabi, toti vom fi « normali ». Vom trece incet incet peste sumbra epoca a fast-foodului (care sper ca va fi interzis de lege candva) si vom inventa pastilele care sa ne ajute sa eliminam grasimile din organism, sa ne calmeze foamea si sa ne stabilizeze metabolismul. Chiar zilele trecute am vazut la stiri ca s-a inventat o pastila care inlocuieste « exercitiul fizic » deci, suntem pe drumul cel bun.

Moda isi va gasi tragicul sfarsit, la un moment dat. Cat de mult nu ne-am dori sa credem ca se va repeta iar si iar si iar si ca suntem intr-o bucla care mereu creeaza modele vestimentare re-inventate, la un moment dat moda pur si simplu va muri. De ce? Simplu: resursele globale se vor imputina pana cand va trebui sa luam masuri extreme. Nu ne vom putea permite atunci sa coasem haine din matase sau bumbac pe care s-o infrumusetam cu nasturi de metal, pentru ca va trebui sa economisim si poate chiar vor disparea complet aceste resurse. Si atunci va incepe o era in care nu conteaza cum te imbraci, pentru ca toata lumea se va imbraca la fel. Cred ca se vor inventa niste haine care sa fie facute dintr-un gen de stofa ecologic pura, fara culoare, fara nici un fel de croiala. Va amintiti de star trek, de costumele lor ciudate ? Sau de star wars ? Eu cred ca filmele despre viitor adorate de noi nu sunt chiar asa departe de realitate.

Masinile intr-adevar vor zbura. Dar nu fara motiv, sau pentru ca va deveni « trendy » sa zbori. Natalitatea va exploda, si nu va mai fi loc pe pamant pentru autostrazi care sa faca fata traficului, asa ca totul se va muta la alt nivel, de exemplu deasupra cladirilor.

Hartia va tine de trecutul preistoric al omenirii si de muzee (cum e pentru noi papirusul). Nu va mai fi in uz, fiind o resursa prea scumpa, si fiindca copacii se vor tot imputina. Ne ne vom mai sterge mainile si alte parti ale corpului cu hartie, ci vor exista niste dispozitive mici care iti spala si apoi usuca rapid mainile, intr-o secunda. Vom scrie, asa cum obisnuim deja, pe suport digital, care va trece de la computerele noastre la unele tot mai mici si mai mici pana vor incapea in palma, si vor scrie dupa cum vom dicta noi cu voce tare.

Mass-media va suferi probabil cele mai multe modificari. Ziarele (exact ce spuneam despre hartie) vor trece pe alt suport. De exemplu, vom avea un mic portal pe mana, care va arata ca un ceas cu ecran mai mare, si cand o sa trecem pe la chioscurile de presa, o sa platim si persoana de acolo ne incarca (printr-un fel de usb wireless) presa de azi. La randul nostru, o s-o citim de pe ecranele mini-portalului de la mana, din mers sau unde vrem noi. Si publicitatea va trece printr-o metamorfoza : panourile print vor fi inlocuite treptat doar de lcd-uri. Mesajele vor trebuie adaptate, pentru ca lumea nu va mai reactiona la culori tipatoare si sunete. Se vor folosi, probabil, tehnici de tipul comunicarii neuro-lingvistice sau alte genuri de manipulare si atragere.

Banii vor fi doar pe card-uri, mancarea sanatoasa dar cu tot mai putin gust, scoli computerizate in intregime, padurile vor disparea, copiii nu vor mai tine minte cum arata natura, tarile se vor uni, limbile se vor incalci, iar noi vom fi acei stramosi primitivi, barbosi, cu imbracaminte ciudata, de care radem noi azi.

Nevisatorului

Te invat sa visezi si apoi
ma duc la culcare ca sa visez si eu
poate ne-om intalni in vis
si poate ne-om tine de mana
si-om chicoti in timp ce ne fugarim pe dupa idei ascutite.
Dar am uitat-
tu nu stii sa visezi,
pentru ca nimeni nu te-a invatat inca.

Te rog
sa te adancesti
in ochii mei
adanci si visatori
si sa-ti notezi:

1. Ca sa visezi, trebuie sa speri.

2. Ca sa speri, trebuie sa indraznesti.

3. Ca sa indraznesti, trebuie sa nu-ti mai fie frica.

Deci,
Draga omule nevisator:
Nu-ti fie frica.
Indrazneste.
Spera.
Viseaza.

Urban Love

Observ de pe geamul taxiului un barbat care isi spala masina cu atata daruire incat parca e copilul lui. E vorba de un simplu Tico alb, dar stapanul lui il lustruieste ca pe cea mai de pret comoara.

Are in maini un burete mare galben si o cutie cu ceva praf alb, probabil un detergent magic de inalbit masinile albe, ce stiu eu...
Sunt sigura ca acest burete a fost cumparat cu multa grija, special pentru masina. Ia cu el un pic de praf, puncteaza masina in cateva locuri, pana unde ajunge, si se apuca de lustruit. Imi aminteste de cum se dau fetele cu fond de ten, e cam aceeasi rutina...

Lustruieste cu atata dragoste si vizibila concentrare incat masina se transforma sub ochii mei in ceva iubit, alintat si pufos, as putea s-o imbratisez. Acest barbat s-a atasat de obiectul lui pentru ca probabil nu are fiinte reale de care sa se ataseze in viata personala, sau pur si simplu nu are viata personala.

In secolul 21, in orasele mari si busy, atunci cand nu ai suficient timp pentru viata personala sau te insingurezi constient, te atasezi de obiectele cu care petreci mult timp. Distantele inter-personale cresc si atunci masina, telefonul, casa, hainele, dobandesc personalitate in ochii tai si de ce nu, te simti bine atunci cand le ai si le ingrijesti.

Dar toate aceste schimbari au venit odata cu viitorul, ele nu existau in trecutul stramosilor nostri. Atunci masinile erau inca socotite reci si periculoase. Astazi, ele devin un gen de cusca primitoare cu airbag in care te poti ascunde de realitatea care te asteapta la coltul strazii, cu o grimasa oribila, si iti aminteste ca niciodata nu ai suficient timp incat sa nu mai fii singur.

Felicitari :)

Intr-o epoca in care oamenii sunt superficiali si privesc neincrezatori la partenerii lor, am intalnit doua specimene care au inteles de la inceput ca sunt unul pentru celalalt si nu s-au temut s-o recunoasca si sa mearga pana la capat.

Olesea shi Chiochiu, va doresc sa fiti foarte fericiti, desi stiu ca sunteti deja :) Eu ma bucur mult pentru voi si imi pare rau ca nu ajung la ceremonie...

CASA DE PIATRA !!!bca!!termopane! si toate alea... :)

Whateverism, stadiu avansat

Am inceput sa-mi inventez boli care sa explice lucruri. Asa functioneaza mintea umana, lucrurile trebuie explicate, altfel ne innebunesc, sau ne obsedeaza, ca ozn-urile si fantomele.

Pana de curand, mergeam pe un drum sigur, aveam o tinta in fata si saream peste obstacole ca sa ajung acolo.

La un moment dat, cand s-a terminat facultatea, am clipit pentru ca imi intrase ceva in ochi si in momentul cand am redeschis ochii disparuse tinta spre care mergeam, telul suprem. M-am impedicat apoi de cateva obstacole, vizibil ratacita, si asta m-a facut sa ma opresc si sa ma uit imprejur.

Ei... si? Acum in ce parte o iau? Ce vreau eu de la viata, in esenta? Unde imi doresc sa ajung? De ce? Oare unde duce cararea asta? Si daca raman pe loc, ce se intampla? Si, mare branza daca iau master! La ce duc toate astea? Cine sunt eu?

Sufar de whateverism, stadiu avansat. Alti colegi si prieteni de-ai mei care absolvesc anul asta sunt in depresie... nu stiu incotro s-o apuce si nu gasesc nici un motiv pentru ca sa nu se inchida in casa, cu zilele. Parca nimic nu mai conteaza, sau au disparut impulsurile ambitiei, viselor cu ochii deschisi. Anul trecut o prietena a unei prietene s-a sinucis, aparent din cauza unei depresii legate de absolvirea facultatii.

Cred ca trebuie luata in serios aceasta chestiune, pentru ca incepe sa ia proportii. Sa fie oare sistemul de invatamant de vina pentru ca au scurtat perioada facultatii de la 5 la 3 ani?

Lectii de viata de la 22 de ani

Azi am facut o baie prelungita, cu multa spuma. In general, in acele momente mi se opresc toate vocile din cap si ma pot concentra mai usor la una singura, si cea mai importanta. Acea voce puternica, cu ras galagios, imi spunea ca e timpul sa fac un sum-up. E timpul sa trag aer in piept si sa spun lumii ce am reusit sa inteleg eu din viata asta. Timp a fost berechet- 22 de ani!

Asa ca, dragi bloghisti, azi am sa va impartasesc cateva din lucrurile pe care le-am invatat (recunosc, in modul cel mai stupid, pe pielea mea) si pe care as vrea sa vi le spun si voua- nu cu speranta ca le veti asculta, pentru ca eu n-am vrut sa ascult de nimeni- dar cu speranta ca le vezi intelege si va veti amuza un pic de prostia mea.

1. Daca esti la un show de stand-up comedy- nu ridica mana NICI IN RUPTUL CAPULUI la intrebari de genul: "Sunt (orice) prin sala?"
Asa am patit eu la Cafe Deko- Costel intreaba: "Sunt moldoveni prin sala?", iar eu cu prietena mea am ridicat mandre mainile, cu zambetul pana la urechi. Am regretat amarnic mai tarziu, cand au inceput glumele hard-core despre moldoveni, si toti se hlizeau cu lacrimi de noi.

2. Banal, but true: never say never. De fiecare data cand am spus cu aroganta "niciodata nu o sa fac asta"- mi s-a intamplat, de parca viata face ce face si se incalceste intr-un mod inexplicabil numai ca la sfarsitul zilei tu sa arati ca un clovn cu nas rosu, sprancene absurd de arcuite si pantofi giganti.


3. Cand un prieten iti face rau o data- se va mai intampla. Poti sa-l ierti, poti sa crezi ca s-a schimbat, dar vei trai in lumea ta, iar in lumea lui lupul nu-si prea schimba naravul asa, cu una cu doua.
*nota: la aceasta lectie am ajuns acum, si inca sunt in curs de invatare.

4. Relatiile la distanta don't work, daca sunt mediate de messenger si telefon. Prin aceste canale de comunicare se pierde enorm din esenta comunicarii (priviri, tonalitati, note calde, reci sau ironice) si atunci apar gauri negre intre cei 2: de ce e atat de rece cu mine? spune.. dar oare simte? Azi nu am vorbit de 30 de ori- cred ca nu ma mai iubeste... si alte aberatii. Anume aceste aberatii fac sa dispara increderea dintre cei doi, si toti stim ce inseamna asta.

5. Popularitatea/succesul tin mult de locul unde te afli la moment. Daca te vei muta in alta tara, pe alt continent, vei observa cum nu vei lua pe nimeni si nimic cu tine... in afara de tine insuti, si va trebui sa-ti reconstruiesti dimensiunea ta, de la zero. De asta, incearca sa te pastrezi intact de-a lungul timpului, pentru ca, indiferent unde te arunca viata, sa poti sa devii popular/de succes prin ceea ce esti, acolo, in adancul tau, in esenta ta de om.

Iata ce mi-a trecut prin cap azi, si o sa continuu cu lectiile de viata, pe masura ce le invat si eu, sau pe masura ce o sa-mi ascult mai mult vocea constiintei,"cica" vocea ratiunii... intuitiei, si toate alea...deocamdata simt ca am inca multi fluturi nebunatici prin cap :D si nu vor sa se maturizeze odata!!!