Ultima

Nu mai musca din mine-
spuse cu un zambet speriat
Nu e de gluma!
simteam nevoia sa-l atac
pentru lucruri spuse si nespuse
pentru vorbe vrute si nevrute
vroiam sa ranesc fara mila
si sa zgarai prin carnea lui de muritor
il uram fara sa ma opresc o secunda sa-l iubesc
pentru ca avea puterea de a ma face sa sufar
printr-un cuvant
sau prin lipsa lui
prin spatiile goale dintre noi
prin zilele sparte
departe de mine

si atunci
macar
zgaraindu-l cu unghiile pana la suflet
printre distante paralele
insangerate
ajungeam
mai aproape

“Forget love, I'd rather fall in chocolate.”

De-a lungul vietii te chinui sa te indragostesti, apoi te chinui sa te dez-dragostesti. Apoi te plictisesti asa, dez-dragostit si incepi sa cauti iar dragostea. O perioada te simti singur, crezi ca n-o sa mai iubesti. O gasesti, te sperii, o iei de la capat.

Parca nu-i usor sa iubesti, sa devii atat de vulnerabil si muritor in fata unui cuvant, a unei melodii, a unui gest. Iti pare copilareasca insasi ideea de a te gandi la o privire sau la un zambet iar, si iar... amorul te ridica pe culmi nebanuite si apoi te arunca pe fundul celei mai adanci ape intunecate si reci.

Nu am hotarat inca ce-mi place mai mult, sa iubesc, ergo sa sufar, sau sa nu iubesc, ergo sa nu simt nimic. Sa fiu rece, de piatra, si sigura de tot ceea ce fac sau sa-mi pun inima palpitanda in palma cuiva muritor ca si mine, si sa risc tot.

Un singur lucru stiu sigur. Atunci cand simt, scriu. Atunci cand scriu... dau ce este mai bun din mine. Si oare nu pentru asta ne nastem? Pentru ca sa ne petrecem vietile oferind lumii ce este mai bun din noi?

Pretul cu care facem asta devine in cazul acesta acceptabil, oricare ar fi el.

Cruce din cuvinte

Cuvintele tale ma rastignesc
Pe o cruce topita din vise lichide.
E un „EU” tintuit in palma mea stanga
Si un „AH” in cea dreapta,
m-au lovit drept in amprentele colorate
si vocifereaza fara voia buzelor mele.
Pe frunte mi s-au impletit salbatic
Tepii unui „TREBUIE”
Si lemnul dulce si moale al lui „VREAU”.
Pe picioarele incrucisate mi-ai batut cu ciocanul
Un varf ascutit de „PLACERE-DURERE”.
Imi vine sa tip in soapta
Dar cuvintele neroade si fara de rusine
Striga in gura mare:
EU AH TREBUIE VREAU
EU AH VREAU TREBUIE
EU AH PLACERE-DURERE
DURERE-PLACERE

Tarta cu malai si mar

Te-am simtit palpitand
in tarta cu malai si mar
care mi se topeste tacut pe cerul gurii,
si iata un zambet dulce
care mi se naste
pe buzele patate de zahar pudra.
Este copilul tau din flori,
acest zambet sfios care ma incearca.

Nu as sti cum sa explic lumii intregi
ca te-am gasit in tarta-
si te-am savurat fara vina,
sau ca te vad in ochii
necunoscutilor de pe strada
si nu simt nevoia sa-i cunosc
Chiar daca
te-ai imbracat cu ei
si m-ai privit prin ei
pentru trei secunde.

Pielea, de Curzio Malaparte

M-a atras numele lui sonor si prevestitor de nenorociri. Intai m-am uitat, ca orice cititor tanar si grabit, peste sumarul de pe spatele cartii, am vazut ca e despre al doilea razboi mondial, ceea ce nu m-a atras in special, pe mine, amatorul innascut de science fiction. Am fost convinsa sa o citesc insa de partea in care se zice ca a fost interzisa de Biserica Catolica si e una dintre cele mai provocatoare carti ale secolului 20 :)

Inafara de faptul ca m-a hipnotizat stilul lui Malaparte de a scrie inca de la primele pagini, mi se par dureros de colorate si vii lucrurile despre care povesteste. Probabil pentru ca le-a trait pe "pielea" lui,el fiind un fost capitan, jurnalist, diplomat, dramaturg trecut prin ambele razboaie si care a scris toate cartile sale fie din exil fie din inchisoare.

Ni se contureaza in fata ochilor o italie invinsa, plina de orgoliu si murdarie, unde oamenii recurg la josnicii pentru a scapa de foamete si saracie, si in paralel frumusetea salbatica a naturii, mirosul de mancare italiana, vocile calde si sonore care il opresc pe autor din povestire pentru ca sa le admire, sa le miroasa, sa le auda.

Nu pot sa va povestesc despre ce e, e despre prea multe lucruri ca sa incapa in acest paragraf, dar cuvintele si gandurile personajului principal rezoneaza si dor pentru fiecare dintre noi, drama sa si a tarii sale fiind accentuata de cinismul si ironia cu care povesteste si glumeste.

"Si drapelele italiene sunt glorioase!Daca n-ar fi fost acoperite de glorie, ce rost ar mai fi avut sa le aruncam in noroi? Nu exista nici un popor pe lume, care, macar o data, sa nu fi avut placerea sa-si arunce propriile drapele la picioarele invingatorilor. Pana si celor mai glorioase drapele le vine vremea sa fie aruncate in noroi. Gloria, ceea ce numesc oamenii glorie, este intotdeauna grea de noroi."

O carte despre soldati americani, despre invinsi si invingatori, despre mare si munti, despre moarte si durere, despre homosexuali, despre orgoliu si suferinta, dar cel mai mult, despre curajul si temerile lui Curzio Malaparte, un om foarte interesant.

Mintea mea nu vrea sa adoarma

astazi
adevarul nu a mai putut sa se ascunda
nu mai avea unghere intunecoase
si a iesit la lumina ca sa-l vada lumea
si sa se plece in fata sa

ascult alfabetul morse
al tevilor din blocul care doarme
si notez mental
punct, linie, punct,
ar fi trebuit sa visez deja
dar un ochi mi se zbate frenetic
ca sa se ancoreze in noaptea searbada
cu el privesc cum norii se dezlipesc
ca guma de mestecat
de geamul meu
si parca
universul a conspirat
ca eu sa nu mai pot adormi astazi
prin fiecare gand soptit la ureche
care naste alt gand,
care naste alt gand,
care naste alt gand...

Zambetul delfinului

mainile femeii au fost special desenate
ca sa tina in bratse un copil,
si sa-l iubeasca,

umarul prietenului tau cel mai bun
are un loc adancit si moale
unde sa pui tu capul si sa plangi,

delfinii au gropite in obraji ca sa zambeasca
si sunt draguti tocmai pentru ca rechinii nu sunt,

liniile albe de pe strazi
ne spun sa nu ne oprim,
sa nu ne oprim,
sa mergem intruna,

iar buclele mele
au fost concepute
special ca sa-i gadile nasul cuiva
intr-o zi cu mult soare
sa se enerveze si eu sa rad
sa ma enervez si el sa rada
sa ne enervam si sa radem amandoi
de carliontul buclucas
de mainile special desenate
de umarul moale
de zambetul delfinilor...