Fii cetatean in Sandonia!

E 2 ianuarie 2011, inceput de inceput, asa ca dati-mi voie sa aberez despre ce visez si ce imi doresc.

Tot sarind din tara in tara am inteles ca nu ma pot stabili in nici una din ele deocamdata, parca mai mult mi-as dori sa existe o tara cu cate un pic din fiecare.

S-o numim- Sandonia.

In tara mea am nevoie in primul rand de prietenii si familia mea.Punem pe masa mancare tailandeza si italiana. Pastram insa si urmatoarele mancaruri de la noi: mamaliguta cu friptura, coltunasi, placinte, ghiveci de vinete si sarmale. In pahare turnam vin rosu de Purcari, vin alb feteasca si sampanie franceza. La desert tarte franceze si italiene. Adaugam obiceiuri, port si traditii romanesti din toate zonele tarii combinate cu dragostea si pasiunea popoarelor latino pentru dans (salsa, samba, flamenco, etc).

Oamenii din Sandonia, sandonienii, sa fie calzi si ospitalieri ca moldovenii, gurmanzi ca francezii, deschisi la minte ca si americanii, spontani ca spaniolii si italienii, rafinati ca elvetienii, corecti ca si nemtii, relaxati ca nigerienii, respectuosi ca britanicii, muncitori ca si chinezii.

Sa avem o mare Mediterana, niste munti Alpi si un fluviu Amazon. Pe mare presuram cateva insulite exotice, cu multi palmieri si plaja alba, fina. Pe continent- niste paduri tropicale cu papagali colorati si feline mari, dar domesticite. Sa fie campii imense cu floarea soarelui si mori eoliene, super-moderne care stralucesc ziua.

Clima sa fie temperata, cu briza vara si cu zapezi usoare iarna. Toamna si primavara sa fie scurte si tolerabile, fara abundenta de ploi si noroi.

Orasele sa aiba un mix unic de arhitectura, cu cladiri foarte vechi, autentice si pretioase combinate cu unele foarte noi, futuriste. Acestea sa fie impanzite cu arta, muzee, expozitii, pictura si sculptura. Oamenii din Sandonia trebuie sa respire arta, pentru ca sa poata sa creeze la randul lor. Sandonienilor le place sa citeasca, sa faca sport, sa calatoreasca si sa gateasca. Ei sunt adeptii curentului slow food, pentru ca stiu ca e sanatos.

Cei mai bogati oameni din Sandonia sunt si cei mai inteligenti, intelectualii iau deciziile in tara. Politicile de baza sunt cele care privesc mediul inconjurator, sanatatea si libertatea individului. Sandonienii au dreptul sa-si aleaga singuri religia, atunci cand ating varsta de 18 ani. Daca nu vor sa aleaga nici una, atunci isi petrec viata asa cum considera ei ca e mai potrivit, fara sa astepte porunca cereasca. Oamenii fara studii sau ambitii se retrag la sate, unde duc o viata simpla si frumoasa, plina de recompense.

Sandonienii nu au nevoie de actul de casatorie pentru ca sa-si asume responsabilitati, ei considera ca hartiile apartin trecutului, iar valoarea cea mai mare din viitor este CUVANTUL, ONOAREA, PROMISIUNEA. De asemenea, locuitorii acestei tari nu cred in violenta si in razboaie, iar cea mai mare confruntare care poate sa existe intre ei este un duel verbal. Bineinteles ca cel mai inteligent si puternic psihic va invinge, si nu cel puternic fizic.

Dream. Imagine. Join me in Sandonia!

Norul care apasa

(reportaj, aprilie 2010)
Pe 26 aprilie 2010 se implinesc 24 de ani de la catastrofa de la Cernobal. Ca in fiecare an, familiile persoanelor mobilizate in 1986 in Ucraina ca sa lichideze consecintele tragicului accident depun flori la monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant din Chisinau.

In centrul orasului s-au adunat circa 300 de persoane, inarmate cu lalele si garoafe rosii, care au venit din toate colturile tarii cu niste autobuze si microbuze care au fost puse la dispozitia lor. Majoritatea sunt victime directe ale Cernobalului si fac parte din „Societatea Cernobal”, ei au fost trimisi sa lucreze in zona imediat dupa accident, fara sa fie informati de pericolul la care vor fi expusi. Majoritatea sunt barbati in varsta de 50-60 de ani, unii dintre ei sunt decorati, si s-au adunat in grupuri si discuta, ca sa-si aminteasca, sau ca sa uite.

Intrebandu-i daca sunt bolnavi, acestia pleaca fruntea si spun cu voce stinsa „Hepatita”, „probleme la ficat” sau si mai rau, „cancer”. Vorbesc cu presedintele Societatii Cernobal de la Telenesti, care imi spune ca din 3000 membri deja au decedat circa 600. Adauga „Dupa asa tragedie, nu-i persoana sa nu scape...”. Am inteles ce vroia sa spuna, in ciuda dublei negatii care anuleaza sensul propozitiei. Cateodata cuvintele nu fac decat sa atraga atentia la o stare, fara s-o poata explica. Privirea s-a mi-a spus de fapt ca traieste cu frica sa nu fie el urmatorul, si in fiecare zi incearca sa se impace cu tragedia sortii sale.

Presiunea care predomina in aer poate fi perceputa fara prea multe eforturi: acesti oameni sunt inca tineri, in puterea varstei, si totusi lupta cu niste boli pe care nu si le pot asuma; vinovatii nu pot fi pedepsiti, acestia s-au dizolvat in aer odata cu undele de radiatie. Mai mult, statul nu le poate oferi lunar mai mult de circa 150 de lei pentru medicamente, ceea ce este cu mult sub suma de care au nevoie acesti oameni.

Dupa ce au depus florile, toti cei adunati la fata locului au pornit intr-un mars pasnic spre Moldexpo, unde ii asteptau cativa oficiali si o masa de comemorare. Premierul Vlad Filat a transmis un mesaj de solidaritate, iar Primarul Chirtoaca a venit sa dea mana cu membrii societatii.

Nu stiu daca noi, restul oamenilor, norocosi ca nu am fost printre cei mobilizati la Cernobal dupa 1986, ne vom putea imagina vreodata de cat curaj au nevoie acesti oameni pentru a se trezi in fiecare zi si a o lua de la capat. S-ar putea ca optimismul si incapatanarea de care dau ei dovada atunci cand isi doresc atat de mult sa-si traiasca viata fericiti sa fie un model demn de urmat pentru fiecare dintre noi.

In love with Francoise Nielly

M-am indragostit de lucrarile ei la prima vedere, irecuperabil, de indata cum am pus ochii pe portretul pe care il puteti vedea postat la poezia de mai jos.

Portretele ei arata oameni puternici, cu priviri patrunzatoare, care incearca sa-ti transmita mesaje ascunse in ochii lor mari. Daca le privesti suficient de mult timp si concentrat, le vei intelege. Privile incarcate cu mesaje si emotii sunt si responsabile de faptul ca personajele prind viata, ies din rame si pasesc alaturi de mine, de tine, de noi. Sunt oameni, exista, aproape ca as putea spune ca ii cunosc pe toti.

Culorile stridente si extrem de curajoase te duc cu gandul la paduri tropicale, exotism si soare ce arde. Desi rupte de realitate, culorile redau parca lumina si intunericul de pe fata fiecarui personaj, privite printr-o prisma unica.

Am impresia ca oricare dintre aceste picturi ar putea sa umple o intreaga camera, fara sa fie nevoie de mobila si decoratiuni. Aceste imagini imi transmit emotii umane in cea mai pura stare si imi incalzesc sufletul, mai ales in acest anotimp inghetat :) enjoy!

Adio poezie

Adio poezie,
pentru doua zile.
Te-am inselat cu proza,
si n-o sa-mi iau inapoi nici un cuvant-
a curs pur si simplu pe foaie
fara sa ma intrebe vreodata
daca eram sau nu pregatita
pentru imbratisare.

candva un cocon de rime,
acum rimez doar in gand
mi-am desfacut aripile ca sa zbor linear
si pana la capat de rand.
adio poezie,
te-am inselat cu proza
si n-o sa-mi iau inapoi nici un cuvant!

Cu placinta intr-o mana, cu stampila in cealalta

(reportaj de la referendum R.Moldova- 5 septembrie 2010)

Iata ca veni si ziua Alfa, Referendumul cel de toate zilele. Optimism, atmosfera de sarbatoare, ziua salvarii nationale. Iesiti si votati, doar ati inteles cum se voteaza, nu?

Prima impresie a mea din sectia de votare a scolii numarul 65 este ca am ajuns prea devreme la o nunta, cu mult inainte sa inceapa. Este ora 13, jumatate din ziua de alegeri s-a scurs deja, si totusi am senzatia ca sunt printre primii alegatori.

La intrare ma intampina o masa festiva, cu o matroana imbujorata si zambitoare in frunte, probabil foarte bucuroasa de oaspeti.

"-Poftim, placinte, urechiusi, chifle cu "povidla". Apa, soc, ceai, fantî. Hai poftim!"

Pe fundal alta matroana canta duios „Are mama doi feciori”, si in timp ce ma gandeam ca mai bine ar canta „Are mama patru feciori” imi unduiesc pasii in ritm de dans popular spre „alaiul de vot”.

O femeie din fata mea nu intelege de ce pe liste sunt inscrise 11 persoane in apartamentul ei.

"-Stau aici de 4 ani, e apartamentul meu, nimeni nu locuieste acolo! Spune ea.
- Nu stim, doamna."

Raspunsul vine dintr-un canal adanc, secatuit, care suna a gol. Vocea se intoarce intr-un ecou prelung. Nu stim, doamna. Nu stim, doamna. Urmatorul.

O femeie intre doua varste, cu broboada si o punga cu legume in mana, nu e sigura ce are de facut. Se apropie de persoana cea mai apropiata, un barbat cu servieta si cravata, si-l intreaba incet:

"-Auziţi, cu şini s votează?"

La care i se raspunde pe un ton sarcastic:

"-Aici îi vorba nu cu şini, da pentru şini..."

Toti am auzit aluzia si ne privim intre noi suspect. Femeia priveste nesigura in jur lasand semnele de intrebare sa pluteasca in aer.

Un cuplu in varsta- doi batranei,apar pe holurile proaspat spalate ale scolii nr. 65, intampinati de „Roata morii se-nvarteste, ţac, ţac, ţac” si aceeasi matroana vesnic imbujorata. El e la costum si are palarie, ea e in rochie si cu poseta neagra, se tin unul de altul si merg incet, putin rusinati de atentia care li se ofera dar si emotionati. Probabil s-au pregatit din timp, probabil plimbarea pana la sectia de votare reprezinta cel mai palpitant lucru pe care l-au trait in ultimul timp. Poate se simt importanti pentru ca au dreptul de a vota si valoreaza acest lucru mai mult decat noi, astia care ne-am nascut cu toate drepturile si cu tot mai putine responsabilitati fata de societate.

Vor intra si ei in cabina de vot, ca si ceilalti, rand pe rand, emotionati, cu placinta imaginara intr-o mana, si cu stampila in cealalta, incercand sa-si demonstreze ca mai pot schimba ceva, ca ei vor fi cei care hotarasc ziua de maine.

Dar ceea ce probabil nu ne dam noi seama este ca facem toti parte dintr-o placinta comuna, iar daca numai 30% din placinta se prezinta la vot, s-ar putea ca persoanele respective sa nu aiba nici o putere asupra zilei de maine. Ei isi vor exercita dreptul de vot, tot mai dezamagiti de la un scrutin la altul, in timp ce restul de 70% vor sta acasa plangandu-se de preturi, de bani, de scandaluri politice, de lideri prefacuti, si de timpul de afara...

Dostoievski este singurul barbat din viata mea acum

Tocmai am terminat de citit cartea "Umiliti si obiditi", de Dostoievski. In primul rand, imi vine sa ma auto-mutilez pentru ca nu am inceput sa citesc cartile sale mai devreme, ci abia acum, la 23 de ani. In apararea mea (si voi ascunde deocamdata lama), as putea spune ca mi-am inchipuit ca o sa fie cu totul si cu totul altfel...

Inca de mica parintii mi-au bagat in cap ca "trebuie sa citesti Dostoievski", iar prietenii din Moldova aveau reactia- "Cum, tu nu ai citit inca Dostoievski??", asa ca in mod absolut specific caracterului meu incapatanat, m-am rasculat impotriva lucrurilor care trebuiesc facute, si mi-am concentrat atentia spre lucrurile care vreau eu sa fie facute.

Insa am crescut, si m-am maturizat. Am revenit la bazele literaturii, asa ca am facut recent cunostinta cu opera lui Aristotel, Machiavelli, Fitzgerald, si, iata, Dostoievski.

"Umiliti si obiditi" este un roman de un dramatism profund, si acesta este poate singurul lucru care nu e foarte congruent cu gusturile mele in ale lecturii. In schimb modul in care e scris (o proza fina, moale, cuvinte modelate perfect) te prinde in gheare si te tine bine pana ajungi la ultima pagina, pagina 462.

Personajele sunt umanizarea unor idei filosofice, unor moduri diferite de a privi viata: intelectualul individualist, copilul abuzat si abandonat, tanarul bogat si naiv, scriitorul filantrop si femeia care isi sacrifica tot in numele dragostei. Spatiul romanului este unul boem, un Sankt-Petersburg vazut prin nori de fum, cu realitatea dureroasa a decalajului enorm intre patura de sus si cea de jos, intre bogati si saraci. Bogatul isi foloseste puterea pentru a demonstra cat de putin important este saracul si pentru ca sa-l umileasca, intr-o lume in care a fost deja umilit deajuns.

Asimilarea primului roman de Dostoievski, scris cu un secol inainte sa ma nasc eu, mi-a stimulat si mai mult vesnicile dezbateri interioare, despre bani, despre dragoste si Dumnezeu, dar mai ales despre o lume care se bazeaza pe cuvantul de onoare al cuiva, o valoare pe cale de disparitie in zilele noastre.

Moldoveanus nou-nascutus versus roman

Societatea din R. Moldova este impartita in moldovenisti, rusofili, unionisti, indiferenti, si... oamenii ca mine.

Moldovenistii sunt cei care cred ca moldovenii sunt un popor independent, ca Republica Moldova trebuie sa se dezvolte fara implicatii ale altor tari, cum ar fi Romania sau Rusia. Aceste specimente se numesc moldoveni si considera ca vorbesc "limba moldoveneasca". Ei resping ideea de popor roman si istoria Moldovei dinainte de ocupatia rusa. Acestia se uita in oglinda si vad o noua specie rara, tabula rasa, un arian in devenire, moldoveanus nou-nascutus. Cum ramane cu radacinile, istoria, cu stramosii cazuti pe diferite fronturi?

Rusofilii sunt persoanele de etnie rusa sau pur si simplu cu anumite nostalgii in legatura cu acest popor, care doresc ca rusa sa fie a doua limba de stat, care refuza sa pronunte cuvantul roman sau limba romana. Acestia insista ca Moldova sa fie in relatii bune si foarte buna cu Rusia, si ii considera pe romani ocupanti care incearca sa ne ia teritoriul si trebuie tinuti la distanta. Homo Rusofilos de obicei refuza sa vorbeasca in limba romana, si chiar daca intelege ce spui iti va raspunde in rusa: Devushka, ia ne ponimaiu. Aceste persoane au impresia ca intreaga lume se invarte in jurul buricului mosocovit si ca inclusiv africanii trebuie sa invete rusa daca vor sa-i intrebe ceva.

Unionistii sunt persoanele care pledeaza pentru unirea cu Romania, in baza istoriei si a limbii comune. Acestia considera R. Moldova o regiune a Romaniei, asa cum a fost la inceputul secolului. Este un vis frumos, insa foarte greu de realizat, datorita implicatiilor economice, sociale si a rupturii de zeci de ani care a intervenit intre romanii de pe ambele parti. Nu cred ca suntem pregatiti astazi pentru asa ceva.

Indiferentii sunt suferinzii, resemnatii, sociopatii, cei care au crezut in anumite idei si acestea s-au intors impotriva lor. Cei care au spus intr-o zi ceea ce gandesc cu jumatate de voce si au fost pedepsiti aspru pentru asta. Ei prefera sa creada ca daca nu se implica, viata lor va fi mai simpla, mai usoara. De obicei, indiferentii nu merg la vot, si ne fac noua viata mai complicata.

Bine, am inteles pana acum fiecare categorie. Dar eu ce sunt? In ca categorie ma incadrez? Cum denumesti o persoana care recunoaste ca vorbeste limba romana, ca traieste in Moldova, o zona a Romaniei, care a fost indepartata si populata fortat cu popoare slavone, care isi doreste unirea dar intelege ca aceasta nu poate fi realizata deocamdata?

Anti-rusofil? Anti-moldovenist? Pro-roman? Romanofil? Semi-unionist?

Ei bine, nu. Pur si simplu, roman.