vineri, 12 august 2011

Vara muscata


Eh, vara,
toamna musca din tine ca dintr-un mar prea copt
ne uda cu lacrimi reci si multe
ca sa te uitam mai repede
vantul ne vantura gandurile
ne usuca visele
ne lasa uzi si goi
invelindu-ne cu frunze ruginite
cersind parca sa primim pe cineva
in locsorul acela golit de simtire.

E vara, dar parca toamna se baga sub pielea mea
si ma pregateste sa deschid usa cuiva, undeva, cumva.

duminică, 10 iulie 2011

Gagică versus Padrugă


Navigand intre Chisinau si Bucuresti de 4 ani jumatate, m-am confruntat cu tot felul de viziuni deformate prezentate de romanii de pe ambele parti ale Prutului, unii despre altii.

In primul rand, dupa un an, viziunea celorlalti asupra mea s-a schimbat odata cu accentul meu, astfel incat basarabenii au inceput sa-mi spuna “romancuto” iar bucurestenii- “moldoveanco”. Nu pot sa calculez gradul de malitiozitate infiltrat in aceste “categorisiri”, si sunt sigura ca din cand in cand lumea doar ma tachineaza, iar eu pun asta prea tare la suflet. Totusi din cand in cand vrei sa simti ca apartii undeva, ca nu esti outsider pe ambele parti.

Apoi, sa vorbim despre evaluarea slang-ului, sau limbajului “de cartier”, argoul urban- partea colorata a limbii. La Chisinau, multi tineri rad batjocoritor de limbajul “de cartier” de tip bucurestean, si spun ca ei n-ar vorbi niciodata cu “mama ce tare esti”, “bagabontule”, “ce tipa misto”, mai mult, li se pare foarte not cool sa vorbesti asa. De multe ori le spun ca eu desi locuiesc acolo de 4 ani jumatate nu vorbesc asa, mai scap cate una dar nu o dau in extreme, totusi nu lucrez pe santier si nici nu inspir dintr-o punga cu lipici impreuna cu aurolacii la metrou.
Pe de alta parte, romanii din Romania se mira de felul cum vorbim noi, cu rusismele pe care ei nu le inteleg- de ce sa folosesti in slang cuvinte care nu apartin limbii tale? E ca si cum ar vorbi ei cu injuraturi din maghiara printre propozitii in romana. Nu are sens, nu-i asa?

Prin ce e “prikol’na”, “privet, poka”, “blin”, “kolgotchi”, “coftă”, “sviter”, “padrugă” (si toate injuraturile rusesti de rigoare) mai bun decat “ţoale”, “gagică”, “forţos”, “beton”, etc. ?

Pentru mine, nu e nici o diferenta. Doar ca pe unele le recunosc, le inteleg, poate ca se trag din arhaisme sau regionalisme ale limbii mele sau le-am citit la Caragiale, iar altele mi-au fost turnate cu galeata deasupra de straini, chiar atunci cand paharul era deja prea plin.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Sicriul zburător


- Vanea... dapu du-ti şî ti inspiră... Mai de la vale e Sanchevici, şapu la rand Sârdea, Sâtnic. Şap' vezi ca e un monument frumos la dealde Olari acolo În deal la intrare. Fotceşte şî fă un catalog ca lumea! Hai că-i poliţia, vorbim.

Merg de la Chişinău la Bucureşti, e noapte, sunt singură în microbuz şi şoferul meu vorbeşte la telefon despre morţi, cadavre, cruci şi clienţi de la minister. La fiecare 5-10 minute îi sună telefonul şi raspunde la tot felul de intrebari sumbre, care ma fac sa deschid ochii mari-mari şi să-mi strang mai tare mobilul in palmă (gata gata sa apelez pe superman sau pe ironman sau pe catwoman in caz ca mi se intampla ceva).

- Alio, dna Eugenia. Ei, ca întotdeauna, cu lucru, eram la "vamist" şi n-am auzit tilifonul. Cât pi cât? Cu roşu, clar că cu roşu! Faşi din banii ei fimeia? Hai davai. Noi dar a s venim s măsurăm.

Eu, cel mai cuminte pasager, m-am facut mică în spate şi nu scot nici un cuvânt. Brusc nu mai vreau nici la baie. Nici nu vreau să-mi imaginez ce o sa măsoare şi cum o să măsoare. Mă mira totuşi calităţile de antreprenor ale acestui individ, Costea, căruia tot ce îi mai lipseşte sunt o imprimanta şi un fax pe scaunul de alături, un laptop pe braţe şi un handsfree în ureche.

Mă întreabă cu ce mă ocup, si apoi îmi spune şi el:

- Iaca am învăţat de economist, da... îngrop oameni! şi râde cu un râs care mie îmi sună diabolic. Fac sicrie.

Îmi povesteşte apoi despre angajata lui care lucrează între 8 noaptea si 6 dimineaţa şi atunci când suna poliţia ea merge să ridice cadavrul şi să-l transporte cu maşina la firma lui de pompe funebre. În momentul acesta îmi dau seama că inclusiv în momentul cand pe la 16 ani aveam un job pe care nu-l suportam, tot era mai bun decât al ei.

Privesc în jur: chiar şi în momentul acesta, dintr-un anumit punct de vedere, suntem într-un sicriu zburător. Unul căptuşit cu gri, de dimensiuni considerabile, cu patru roţi şi airbag (sper). Cursa Chişinau- Bucureşti nu mi s-a mai părut niciodata atât de întunecată şi plină de înţelesuri.

luni, 6 iunie 2011

Pierdut Diastola. Ofer recompensa.


Contractie.

- AU!

Mi s-a nascut brusc in piept si apoi a inceput sa pompeze violent.

- Pentru cine bati??? am intrebat-o dur, ca la interogatoriu.

Sistola, diastola, stop.
Sistola, diastola, stop.

- Pentru cine te zbati? Raspunde! Jumatate din bataile tale bifazice nu au nici un sens, inima natanga... o s-o sfarsesti urat!

O clipa de liniste. Ne-am ascultat in tacere una pe alta, incercand parca sa ne intelegem reciproc motivatiile.

Apoi a inceput iar.
Sistola, diastola.
Sistola, diastola.

Sangele mi s-a ridicat la cap, intr-un val de procese mentale alambicate.

- Inima natanga, esti straina in pieptul meu-
Daca m-ai asculta,
daca m-ai simti,
daca m-ai cunoaste,
ai spune doar:
Sistola.
Sistola.
Sistola.
Iar apoi intr-o seara plina de zambete mi-ai sopti
in pieptul cui
am lasat
Diastola.

sâmbătă, 28 mai 2011

Eu, tu si Facebook


Cand scrii ceva pe facebook, sunt mari sanse ca sa nu observ ceea ce ai scris. Ideea ta ar fi putut fi geniala- daca nu s-ar fi pierdut printre atatea alte idei geniale.

Cand incarci o imagine frumoasa, o poza expresiva, as putea s-o privesc timp de jumatate de minut, s-o inchid si mai tarziu sa revin la ea ca s-o vad cu ochi proaspeti. Peste trei zile voi uita de imagine.

Cand postezi un cantec pe gustul meu ii dau share si in unele cazuri ma gandesc ca poate avem mai multe lucruri in comun decat doar un cantec. Peste o saptamana voi uita de cantec.

Cand imi scrii pe wall, ma gandesc ca te gandesti la mine. Peste o saptamana voi uita si asta.

Tot ce nu este palpabil, "impregnabil" in piele, pe retina... se uita.

Insa cand ne intalnim fata in fata, vorbesti cu mine cu sunete adevarate si ochiul meu inregistreaza imagini autentice, cand gesticulezi voluntar si involuntar, stai intr-o pozitie specifica tie, pupilele ti se dilata, folosesti anumite tonalitati ale vocii, cuvinte cu duble sensuri, zambesti sau te uiti la mine cu ochi mari mirati... atunci s-ar putea sa tin minte ceea ce spui pentru totdeauna.

Gandurile unei picaturi de apa


In timp ce tu faci dus, impasibil si grabit sa prinzi vreun deadline, vreun semafor verde sau vreun loc liber in autobuz, iata ce gandeste picatura de apa:

O, nu! Am fost smuls de la Mama-Apa. Cine m-a catapultat prin acest tub metalic lucios? Si cum ma intorc inapoi?

Acum sunt singur.

ZBOOOORR!!! Ce frumos imi bate vantul printre molecule

Ce priveliste superba de aici de sus...Sunt independent, imi place.

Stai, ca nu sunt singur, uite cati pici ca mine zboara alaturi

Oricum eu arat cel mai bine, sunt cel mai tare!!!

Uite-te si tu, ce transparenta, ce luciu am... hmmmm uite-o si pe picatura aia rotunjoara. Ce forme! Auzi? Ce buna esti;) Sper sa ne mai vedem pe aici!

Ce-ai zis?
Suntem in cadere?
HAHAHA, in cadere de unde??

Si ce daca suntem in cadere?... Traieste clipa, baby!

Lol (femeile astea), ce idee... in cadere. Asta inseamna ca ar trebui sa-mi fac griji?

Wow, ce spatiu mare si alb...Dar cine e tipa goala cu boneta de plastic pe cap si ce cauta in spatiul meu mare si alb? Alo!? Ne cunoastem??

Uite ca intinde o palma gigant spre mine. Auzi, tu ai ceva cu mine?? Pastreaza distanta ca altfel te stropesc de nu te vezi

Pleosc!


The end.

luni, 23 mai 2011

Martian in Moldova


Dupa 4 ani la Bucuresti, m-am intors acasa, la Chisinau, pentru un an. Si eu, si Republica Moldova eram schimbate, iar reintalnirea noastra a fost cel putin ciudata, ca un blind-date.

Nu mi-am dat seama cat de mult m-am schimbat in acesti patru ani traiti, invatati si lucrati in Romania. Intoarsa acasa, am observat ca vorbesc cu un accent schimbat, ca spun vocalele cu gura deschisa si consoanele raspicat, ca fara sa vreau mai scap fraze din slangul bucurestean, de care radeam inainte, ca nu mai folosesc rusisme si moldovenisme decat in gluma.

Am inteles ca merg prea repede pe strazile din Chisinau, cu pas de Bucuresti, de parca alerg sa prind metroul sau am de traversat intreg orasul ca sa ajung la timp la servici. Acolo iti pui castile in urechi si te gandesti la pasul urmator, la ora urmatoare, la saptamana urmatoare. Prin Chisinau trebuie dimpotriva, sa mergi incet si leganat, de parca ai recita in minte o poezie de Ana Blandiana, pentru ca distantele sunt mici iar natura multa si verde te imbie sa o admiri.

Dintre prietenii mei, putini au ramas in tara, si mai putini au reusit sa se auto-depaseasca, sa nu se complaca intr-o viata ce nu le ofera prea mult. Multi dintre cunoscutii mei au decazut, vorbesc foarte stricat si si-au schimbat ambitiile pe alcool si distractii. Majoritatea fetelor s-au logodit, casatorit, unele au copii deja. Ceea ce ma socheaza e ca multi dintre moldovenii fara cetatenie romana nici macar nu mai viseaza la calatorit inafara, parca nu mai au nevoie, merg un an in Ukraina la odihna, urmatorul in Turcia, si tot asa. Lumea lor e mica si stramta, dar atata timp cat au ce pune pe masa si turna in pahar, cui ii trebuie sa vada Damascul sau Londra?

In primele 3-4 luni mi-a fost foarte greu sa ma reintegrez acasa. Eram un martian: ma comportam altfel, vorbeam altfel, ma imbracam altfel, glumele mele nu erau intelese (desi de la natura am un puternic simt al umorului si maimutaritului) si cautam alt gen de distractii. Adunam frustrare din cauza ca oamenii in jurul meu nu citesc sau nu citesc suficient, iar cel mai grav e ca un mare procentaj din tineri nu considera necesar sa citesti. Apoi nevoia aceasta exagerata a moldovencelor de a arata ca scoase din cutie, de a sta cu zilele la coafor, de a merge saptamanal sa-si corecteze unghiile false, si asa mai departe, gesturi care ne duc pe un drum total non-european, si asta in contrast cu barbatii care se ingrijesc foarte putin pana la deloc, se imbraca kitschos, cu inele si lanturi de aur (borseta, pantofi cu bot ascutit si burta) in stilul mafiot rus.

Mai eram privita ca un martian si in alte situatii, de exemplu cand ma adresam vanzatoarei de la magazin cu ”fiti amabila”, apoi ii spuneam ca nu am nevoie de punga de plastic, am punga mea eco. Farmacista s-a uitat la mine ca la un omulet verde cand m-am adresat cu ”nu va suparati, ati putea sa-mi dati...” Odata eram la medicul meu de familie care mi-a spus:
"- Vezi, Sanda, tu vii din strainatate si mi te adresezi cu dna Doctor, dar astia de la noi niciodata nu-mi spun asa. Intotdeauna sunt Vera sau dna Vera, atat."

Da, printre altele si cu profesorii e la fel la Chisinau. Probabil din cauza salariilor atat de mici ptru doctori si profesori, dispare si titlul de onoare din fata. Trist, dar adevarat.

Trebuie sa recunosc ca am avut multe confruntari cu receptionistele, cu vanzatoarele, cu barbati care injurau femeile in transportul public, si mai ales cu chelnerii care refuzau sa vorbeasca limba romana. Dar asta pentru ca in cei 4 ani la Bucuresti am invatat cum e sa traiesti in democratie, sa nu-ti fie frica sa spui cand ceva te deranjeaza sau cineva iti lezeaza drepturile, cand nu primesti serviciile pentru care platesti sau pur si simplu cineva isi permite sa te trateze incorect. Si sper ca prin micile mele revolutii personale am reusit sa starnesc macar un val mic, printre alte valuri. Astfel, cineva care m-a vazut scriind in cartea de plangeri a unui restaurant tot ce nu mi-a placut, va face la fel, pentru ca data viitoare localul respectiv sa fie mai atent cu clientii sai.

Insa cu toate acestea vorbim de un happy end al blinde-date-ului meu cu Republica Moldova, pentru ca pe parcursul acestui an am invatat sa ma re-contopesc in tara in care m-am nascut si am crescut. M-am adaptat eu mai mult, ce-i drept, dar am observat eforturi si din directia cealalta. Prima data cand un taximetrist, etalon al culturii claselor de mijloc, mi-a zis: "O zi buna!", m-a emotionat atat de mult incat m-am blocat si nu i-am putut raspunde nimic. De atunci, tot mai multi taximetristi spun o zi buna, multumesc, la revedere, iar eu le raspund "La fel si dumneavoastra !" pentru ca sa-i incurajez sa vorbeasca la fel si in continuare.

Tu te-ai simtit vreodata Martian in tara ta?