Changes

Incepand de azi am divortat cu blogspotul pentru amantul meu secret, wordpress :)

Va astept aici cu drag http://sandacojocaru.wordpress.com/

Vara muscata

Eh, vara,
toamna musca din tine ca dintr-un mar prea copt
ne uda cu lacrimi reci si multe
ca sa te uitam mai repede
vantul ne vantura gandurile
ne usuca visele
ne lasa uzi si goi
invelindu-ne cu frunze ruginite
cersind parca sa primim pe cineva
in locsorul acela golit de simtire.

E vara, dar parca toamna se baga sub pielea mea
si ma pregateste sa deschid usa cuiva, undeva, cumva.

Gagică versus Padrugă

Navigand intre Chisinau si Bucuresti de 4 ani jumatate, m-am confruntat cu tot felul de viziuni deformate prezentate de romanii de pe ambele parti ale Prutului, unii despre altii.

In primul rand, dupa un an, viziunea celorlalti asupra mea s-a schimbat odata cu accentul meu, astfel incat basarabenii au inceput sa-mi spuna “romancuto” iar bucurestenii- “moldoveanco”. Nu pot sa calculez gradul de malitiozitate infiltrat in aceste “categorisiri”, si sunt sigura ca din cand in cand lumea doar ma tachineaza, iar eu pun asta prea tare la suflet. Totusi din cand in cand vrei sa simti ca apartii undeva, ca nu esti outsider pe ambele parti.

Apoi, sa vorbim despre evaluarea slang-ului, sau limbajului “de cartier”, argoul urban- partea colorata a limbii. La Chisinau, multi tineri rad batjocoritor de limbajul “de cartier” de tip bucurestean, si spun ca ei n-ar vorbi niciodata cu “mama ce tare esti”, “bagabontule”, “ce tipa misto”, mai mult, li se pare foarte not cool sa vorbesti asa. De multe ori le spun ca eu desi locuiesc acolo de 4 ani jumatate nu vorbesc asa, mai scap cate una dar nu o dau in extreme, totusi nu lucrez pe santier si nici nu inspir dintr-o punga cu lipici impreuna cu aurolacii la metrou.
Pe de alta parte, romanii din Romania se mira de felul cum vorbim noi, cu rusismele pe care ei nu le inteleg- de ce sa folosesti in slang cuvinte care nu apartin limbii tale? E ca si cum ar vorbi ei cu injuraturi din maghiara printre propozitii in romana. Nu are sens, nu-i asa?

Prin ce e “prikol’na”, “privet, poka”, “blin”, “kolgotchi”, “coftă”, “sviter”, “padrugă” (si toate injuraturile rusesti de rigoare) mai bun decat “ţoale”, “gagică”, “forţos”, “beton”, etc. ?

Pentru mine, nu e nici o diferenta. Doar ca pe unele le recunosc, le inteleg, poate ca se trag din arhaisme sau regionalisme ale limbii mele sau le-am citit la Caragiale, iar altele mi-au fost turnate cu galeata deasupra de straini, chiar atunci cand paharul era deja prea plin.

Sicriul zburător

- Vanea... dapu du-ti şî ti inspiră... Mai de la vale e Sanchevici, şapu la rand Sârdea, Sâtnic. Şap' vezi ca e un monument frumos la dealde Olari acolo În deal la intrare. Fotceşte şî fă un catalog ca lumea! Hai că-i poliţia, vorbim.

Merg de la Chişinău la Bucureşti, e noapte, sunt singură în microbuz şi şoferul meu vorbeşte la telefon despre morţi, cadavre, cruci şi clienţi de la minister. La fiecare 5-10 minute îi sună telefonul şi raspunde la tot felul de intrebari sumbre, care ma fac sa deschid ochii mari-mari şi să-mi strang mai tare mobilul in palmă (gata gata sa apelez pe superman sau pe ironman sau pe catwoman in caz ca mi se intampla ceva).

- Alio, dna Eugenia. Ei, ca întotdeauna, cu lucru, eram la "vamist" şi n-am auzit tilifonul. Cât pi cât? Cu roşu, clar că cu roşu! Faşi din banii ei fimeia? Hai davai. Noi dar a s venim s măsurăm.

Eu, cel mai cuminte pasager, m-am facut mică în spate şi nu scot nici un cuvânt. Brusc nu mai vreau nici la baie. Nici nu vreau să-mi imaginez ce o sa măsoare şi cum o să măsoare. Mă mira totuşi calităţile de antreprenor ale acestui individ, Costea, căruia tot ce îi mai lipseşte sunt o imprimanta şi un fax pe scaunul de alături, un laptop pe braţe şi un handsfree în ureche.

Mă întreabă cu ce mă ocup, si apoi îmi spune şi el:

- Iaca am învăţat de economist, da... îngrop oameni! şi râde cu un râs care mie îmi sună diabolic. Fac sicrie.

Îmi povesteşte apoi despre angajata lui care lucrează între 8 noaptea si 6 dimineaţa şi atunci când suna poliţia ea merge să ridice cadavrul şi să-l transporte cu maşina la firma lui de pompe funebre. În momentul acesta îmi dau seama că inclusiv în momentul cand pe la 16 ani aveam un job pe care nu-l suportam, tot era mai bun decât al ei.

Privesc în jur: chiar şi în momentul acesta, dintr-un anumit punct de vedere, suntem într-un sicriu zburător. Unul căptuşit cu gri, de dimensiuni considerabile, cu patru roţi şi airbag (sper). Cursa Chişinau- Bucureşti nu mi s-a mai părut niciodata atât de întunecată şi plină de înţelesuri.

Pierdut Diastola. Ofer recompensa.

Contractie.

- AU!

Mi s-a nascut brusc in piept si apoi a inceput sa pompeze violent.

- Pentru cine bati??? am intrebat-o dur, ca la interogatoriu.

Sistola, diastola, stop.
Sistola, diastola, stop.

- Pentru cine te zbati? Raspunde! Jumatate din bataile tale bifazice nu au nici un sens, inima natanga... o s-o sfarsesti urat!

O clipa de liniste. Ne-am ascultat in tacere una pe alta, incercand parca sa ne intelegem reciproc motivatiile.

Apoi a inceput iar.
Sistola, diastola.
Sistola, diastola.

Sangele mi s-a ridicat la cap, intr-un val de procese mentale alambicate.

- Inima natanga, esti straina in pieptul meu-
Daca m-ai asculta,
daca m-ai simti,
daca m-ai cunoaste,
ai spune doar:
Sistola.
Sistola.
Sistola.
Iar apoi intr-o seara plina de zambete mi-ai sopti
in pieptul cui
am lasat
Diastola.

Eu, tu si Facebook

Cand scrii ceva pe facebook, sunt mari sanse ca sa nu observ ceea ce ai scris. Ideea ta ar fi putut fi geniala- daca nu s-ar fi pierdut printre atatea alte idei geniale.

Cand incarci o imagine frumoasa, o poza expresiva, as putea s-o privesc timp de jumatate de minut, s-o inchid si mai tarziu sa revin la ea ca s-o vad cu ochi proaspeti. Peste trei zile voi uita de imagine.

Cand postezi un cantec pe gustul meu ii dau share si in unele cazuri ma gandesc ca poate avem mai multe lucruri in comun decat doar un cantec. Peste o saptamana voi uita de cantec.

Cand imi scrii pe wall, ma gandesc ca te gandesti la mine. Peste o saptamana voi uita si asta.

Tot ce nu este palpabil, "impregnabil" in piele, pe retina... se uita.

Insa cand ne intalnim fata in fata, vorbesti cu mine cu sunete adevarate si ochiul meu inregistreaza imagini autentice, cand gesticulezi voluntar si involuntar, stai intr-o pozitie specifica tie, pupilele ti se dilata, folosesti anumite tonalitati ale vocii, cuvinte cu duble sensuri, zambesti sau te uiti la mine cu ochi mari mirati... atunci s-ar putea sa tin minte ceea ce spui pentru totdeauna.

Gandurile unei picaturi de apa

In timp ce tu faci dus, impasibil si grabit sa prinzi vreun deadline, vreun semafor verde sau vreun loc liber in autobuz, iata ce gandeste picatura de apa:

O, nu! Am fost smuls de la Mama-Apa. Cine m-a catapultat prin acest tub metalic lucios? Si cum ma intorc inapoi?

Acum sunt singur.

ZBOOOORR!!! Ce frumos imi bate vantul printre molecule

Ce priveliste superba de aici de sus...Sunt independent, imi place.

Stai, ca nu sunt singur, uite cati pici ca mine zboara alaturi

Oricum eu arat cel mai bine, sunt cel mai tare!!!

Uite-te si tu, ce transparenta, ce luciu am... hmmmm uite-o si pe picatura aia rotunjoara. Ce forme! Auzi? Ce buna esti;) Sper sa ne mai vedem pe aici!

Ce-ai zis?
Suntem in cadere?
HAHAHA, in cadere de unde??

Si ce daca suntem in cadere?... Traieste clipa, baby!

Lol (femeile astea), ce idee... in cadere. Asta inseamna ca ar trebui sa-mi fac griji?

Wow, ce spatiu mare si alb...Dar cine e tipa goala cu boneta de plastic pe cap si ce cauta in spatiul meu mare si alb? Alo!? Ne cunoastem??

Uite ca intinde o palma gigant spre mine. Auzi, tu ai ceva cu mine?? Pastreaza distanta ca altfel te stropesc de nu te vezi

Pleosc!


The end.

Martian in Moldova

Dupa 4 ani la Bucuresti, m-am intors acasa, la Chisinau, pentru un an. Si eu, si Republica Moldova eram schimbate, iar reintalnirea noastra a fost cel putin ciudata, ca un blind-date.

Nu mi-am dat seama cat de mult m-am schimbat in acesti patru ani traiti, invatati si lucrati in Romania. Intoarsa acasa, am observat ca vorbesc cu un accent schimbat, ca spun vocalele cu gura deschisa si consoanele raspicat, ca fara sa vreau mai scap fraze din slangul bucurestean, de care radeam inainte, ca nu mai folosesc rusisme si moldovenisme decat in gluma.

Am inteles ca merg prea repede pe strazile din Chisinau, cu pas de Bucuresti, de parca alerg sa prind metroul sau am de traversat intreg orasul ca sa ajung la timp la servici. Acolo iti pui castile in urechi si te gandesti la pasul urmator, la ora urmatoare, la saptamana urmatoare. Prin Chisinau trebuie dimpotriva, sa mergi incet si leganat, de parca ai recita in minte o poezie de Ana Blandiana, pentru ca distantele sunt mici iar natura multa si verde te imbie sa o admiri.

Dintre prietenii mei, putini au ramas in tara, si mai putini au reusit sa se auto-depaseasca, sa nu se complaca intr-o viata ce nu le ofera prea mult. Multi dintre cunoscutii mei au decazut, vorbesc foarte stricat si si-au schimbat ambitiile pe alcool si distractii. Majoritatea fetelor s-au logodit, casatorit, unele au copii deja. Ceea ce ma socheaza e ca multi dintre moldovenii fara cetatenie romana nici macar nu mai viseaza la calatorit inafara, parca nu mai au nevoie, merg un an in Ukraina la odihna, urmatorul in Turcia, si tot asa. Lumea lor e mica si stramta, dar atata timp cat au ce pune pe masa si turna in pahar, cui ii trebuie sa vada Damascul sau Londra?

In primele 3-4 luni mi-a fost foarte greu sa ma reintegrez acasa. Eram un martian: ma comportam altfel, vorbeam altfel, ma imbracam altfel, glumele mele nu erau intelese (desi de la natura am un puternic simt al umorului si maimutaritului) si cautam alt gen de distractii. Adunam frustrare din cauza ca oamenii in jurul meu nu citesc sau nu citesc suficient, iar cel mai grav e ca un mare procentaj din tineri nu considera necesar sa citesti. Apoi nevoia aceasta exagerata a moldovencelor de a arata ca scoase din cutie, de a sta cu zilele la coafor, de a merge saptamanal sa-si corecteze unghiile false, si asa mai departe, gesturi care ne duc pe un drum total non-european, si asta in contrast cu barbatii care se ingrijesc foarte putin pana la deloc, se imbraca kitschos, cu inele si lanturi de aur (borseta, pantofi cu bot ascutit si burta) in stilul mafiot rus.

Mai eram privita ca un martian si in alte situatii, de exemplu cand ma adresam vanzatoarei de la magazin cu ”fiti amabila”, apoi ii spuneam ca nu am nevoie de punga de plastic, am punga mea eco. Farmacista s-a uitat la mine ca la un omulet verde cand m-am adresat cu ”nu va suparati, ati putea sa-mi dati...” Odata eram la medicul meu de familie care mi-a spus:
"- Vezi, Sanda, tu vii din strainatate si mi te adresezi cu dna Doctor, dar astia de la noi niciodata nu-mi spun asa. Intotdeauna sunt Vera sau dna Vera, atat."

Da, printre altele si cu profesorii e la fel la Chisinau. Probabil din cauza salariilor atat de mici ptru doctori si profesori, dispare si titlul de onoare din fata. Trist, dar adevarat.

Trebuie sa recunosc ca am avut multe confruntari cu receptionistele, cu vanzatoarele, cu barbati care injurau femeile in transportul public, si mai ales cu chelnerii care refuzau sa vorbeasca limba romana. Dar asta pentru ca in cei 4 ani la Bucuresti am invatat cum e sa traiesti in democratie, sa nu-ti fie frica sa spui cand ceva te deranjeaza sau cineva iti lezeaza drepturile, cand nu primesti serviciile pentru care platesti sau pur si simplu cineva isi permite sa te trateze incorect. Si sper ca prin micile mele revolutii personale am reusit sa starnesc macar un val mic, printre alte valuri. Astfel, cineva care m-a vazut scriind in cartea de plangeri a unui restaurant tot ce nu mi-a placut, va face la fel, pentru ca data viitoare localul respectiv sa fie mai atent cu clientii sai.

Insa cu toate acestea vorbim de un happy end al blinde-date-ului meu cu Republica Moldova, pentru ca pe parcursul acestui an am invatat sa ma re-contopesc in tara in care m-am nascut si am crescut. M-am adaptat eu mai mult, ce-i drept, dar am observat eforturi si din directia cealalta. Prima data cand un taximetrist, etalon al culturii claselor de mijloc, mi-a zis: "O zi buna!", m-a emotionat atat de mult incat m-am blocat si nu i-am putut raspunde nimic. De atunci, tot mai multi taximetristi spun o zi buna, multumesc, la revedere, iar eu le raspund "La fel si dumneavoastra !" pentru ca sa-i incurajez sa vorbeasca la fel si in continuare.

Tu te-ai simtit vreodata Martian in tara ta?

perfectiunea s-a demodat

Salut, ma numesc Sanda si nu sunt un alcoolic...nici macar fumator. Recunosc ca sunt, in schimb, orgolioasa, egocentrica, incapatanata, ma plictisesc foarte repede, imi place sa se faca lucrurile asa cum vreau eu, tolerez greu prostia, incompetenta, nehotararea, pot sa fiu dura si prea directa, razbunatoare daca sunt calcata pe coada. Ma inflacarez foarte repede cand vine vorba de tara mea, limba mea, istoria stramosilor mei si nu in ultimul rand cand vine vorba de politica.

Acum ca stii defectele mele, vei citi textul mai departe? Sau vei renunta, dezamagit ca persoana pe care ti-ai imaginat-o nu este asa cum ai crezut?

Nu, nu sunt perfecta. Nici macar nu imi doresc sa fiu. Perfectiunea s-a demodat, inca de pe vremea cand Dumnezeu a creat mediul perfect, si omul perfect, si a esuat.

Ei bine, astea sunt defectele mele, pe care le cunosc si mi le asum. S-ar putea sa fie mult mai multe, si lista sa se prelungeasca. In locul celor insiruite, poti sa completezi cu defectele tale, asta in cazul in care le cunosti si ti le asumi, la randul tau.

Defectele mele ma fac sa fiu cine sunt, nici mai mult nici mai putin. In cadrul unei experiente de viata cu o persoana la care am tinut mult mi s-a reprosat, vreo 4 ani in urma:
"- Tu intotdeauna esti perfecta, tu faci totul corect, numai eu gresesc!"

In incercarea mea infantila de atunci de a-mi ascunde atat de bine defectele si de a fi prietena perfecta, rupta din filme americane, l-am facut pe omul de langa mine sa se simta imperfect iar eu am adunat frustrari pentru ca imi blocam anumite emotii normale si firesti. Am invatat ca amanand momentul in care iti arati defectele amani de fapt insasi relatia, pentru ca o faci sa fie total rupta de realitate, deci practic inexistenta. Desi poate suna neverosimil, oferi o sansa acelei persoane doar in momentul in care ai curaj si ii spui ceea ce te deranjeaza si ceea ce te face sa fii nemultumit. Poate ca va accepta, poate te va respinge, dar cel putin stii ca te va respinge pe tine, si nu pe o imitatie "perfecta" a ta.

Astazi cand cineva a inceput sa ma laude, vrand sa ma maguleasca, i-am spus: "dar stii ca sunt incapatanata, orgolioasa, emotiva, egocentrica? Stii ca as putea sa fiu un potential criminal in serie? "

Persoana respectiva nu a inteles prea bine gestul meu, poate ca l-am pus pe ganduri si data viitoare in discutie o sa aiba o anumita rezerva fata de mine, insa sunt mandra ca gluma mea a fost facuta de mine, Sanda raraita si cateodata impiedicata, poate dificila dar niciodata perfecta.

PS: Cel mai frumos lucru pe care ar putea sa mi-l spuna cineva in acest moment al vietii ar fi ca ii place anume un defect al meu. Nu o calitate, asta e ceva banal si prafuit.

Lie, Drink, Love

a vedea, a simti, a vrea si a gandi.

vezi, apoi simti, apoi vrei, apoi gandesti si poate ca nu mai vrei, sau nu mai vezi, dar nu poti sa nu mai simti. Creierul si inima nu au o legatura directa. Numai intermediari. Mesajul se pierde, se transforma.

Ganditul este dusmanul cel mai mare al fericirii tale, in viata personala. Incepand sa gandesti, te apropii de ceea ce te face nefericit si te indepartezi de emotiile pure (cateodata naive, irationale, dar autentice) incercand sa te indrepte spre ceea ce este (dati-mi voie sa-mi reglez glasul nitel ca sa par mai solemna) MORAL, CORECT, ETIC, COMOD, sau, mai pe scurt... orice te-ar putea feri de un eventual esec.

De ce se teme homo habilis de esec, chiar si in anul 2011? Pentru ca noi, in definitiv, nu ne-am schimbat prea mult, de la mezozoic incoace. Inca de pe cand homo ionus vana maimuta prin jungla, avea frica de esec, ca o sa se intoarca in trib fara prada. Ce-o sa zica homo vasile si homo petrusha de barbatia lui, cand o sa se intoarca fara maimuta la familie, fara mancare pe masa? O sa rada si o sa arate cu degetul, la el, la barbatul care a esuat. HAHAHHA, uite-te la el, luzerul.

Asa deci si prin deductie super-deductibila, frica de esec ne reduce simtitul, si ne augmenteaza ganditul. De cate ori ti-ai zis asta: "Ehehe, stai un pic. Gandeste-te bine inainte sa-i spui ca o iubesti, si daca nu iti raspunde la fel? Atunci cum o sa suporti esecul? Mai bine ne mintim unul pe altul in continuare si traim intr-o comoditate etica, morala, corecta."

Dar recent am invatat ca nimic nu pretuieste mai mult decat o emotie pura. Un sentiment nou, abia inventat, care-ti pulseaza numai tie in vene si care are nevoie de daruire totala din partea ta, intr-un mod ireversibil. Asculta-l, urmeaza-l, impartaseste-l cu ceilalti. Lasa frica de esec, atatea secole de oameni inaintea ta au gandit si s-au complacut intr-o viata comoda...

Iubeste, imbatata-te, spune prostii si minciuni, regreta apoi, cere-ti scuze, ia-o de la inceput. Razi si plangi, daruieste-i zambete si lacrimi, cearta-te, tipa, trage-i o palma. Razbuna-te. Saruta obrazul pe care l-ai lovit, impaca-te, schimba-te, fii mai bun.

Dar nu uita ca la inceput si la baza tuturor lucrurilor a fost verbul "A simti".

Daca ai exista

daca-s fi mare, si daca-s fi soare
m-as apleca spre tine sa-ti dau o bucata din raza mea
daca-s fi mica, si daca-s alerga prin iarba
m-as apuca de un picior de-al tau ca sa pasim alaturea

daca-s putea fi un obiect,asa vrea sa fiu masa
pe care iti odihnesti mana inainte de-a o intinde spre mine
as vrea sa absorb pauzele dintre cuvinte
pauzele in care gandurile tale zboara departe
pauzele pe care altfel eu nu pot sa le ating

daca-s avea o putere speciala, as vrea sa fiu invizibila
ca sa-ti petreci ziua cautandu-ma cu ochii dezlegati
iar apoi sa ma gasesti si sa ma ajuti sa prind culoare din nou
ca sa devin muzica ce te face sa zambesti misterios
cand habar n-am ce-ti trece prin cap

daca ai exista, as vrea sa fiu totul pentru tine
pentru ca tu deja ai fi totul pentru mine
si daca ar mai ramane vreo bucatica ne-intregita din noi,
as vrea sa pot exploda in bucati de fericire,
ca sa ne fac din nou intregi, pe amandoi.

Caricaturi electorale: Maxim Braila

Maxim Brăila are doar 18 ani dar visează în stil mare. Deşi nu a luat încă BAC-ul şi profesorii spun ca nu prea trece pe la şcoala unde învaţă, Maxim ştie exact ce işi doreşte de la viaţă: să candideze la postul de consilier municipal şi să aibă o imagine politică ca şi cea a lui Putin, chiar daca nu vede nici o deosebire între Putin şi Obama.

Se vede ca pe o persoana fără experienţă, dar cu idei unice. Îl deranjează că tinerii nu pot să-şi mai permită ”acele luxuri care erau cândva”. Îl doare sufletul că „viaţa în Chişinau a devenit cu mult mai rea ca înainte”.

De 9 mai, echipat cu panglica Sf. Gheorghe la piept, Maxim Braila a lansat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Victoriei. Intr-un clip video emoţionant care a emoţionat până şi cameramanul a cărui mână tremură patriotic în timp ce filmează, Maxim ne vorbeşte cu o voce solemnă despre însemnătatea acestei sărbători. După scurte urări, acesta spune: „ Dumneavoastră aţi îndurat mult, şi secetă, şi foame, dar în schimb aţi facut posibilă viaţa noastră în linişte şi pace. Vă mulţumesc pentru victorie!”.

De bine, de rau, vocea sa în perioadă de tranziţie se potriveşte cu era prin care trece R. Moldova la moment, deci nu putem decat să arătăm înţelegere şi toleranţă pentru tânărul cu aspiraţii înalte; lipsa acordului între subiect şi predicat pe ici şi pe colo în discursul lui Maxim ne aduce aminte că suntem umani şi trebuie să iertăm; iar faptul că părinţii lui sunt îngrijoraţi pentru că acesta rămâne în urmă cu lecţiile din cauza campaniei ne arata cu atât mai multă hotărâre şi ambiţie din partea sa.

Maxim Brăila, un candidat angajat in slujba „adevarului pentru cetăţeni”!

Dodonisme, PR si victorie

Dodon. Igor Dodon. Potenţial primar-plenipotent. Omul cu soluţia roz de pe panourile misterioase din oraş. Un produs promovat intens, dar a cărui insuşiri personale rămân necunoscute pentru noi, ca acelea a unui detergent nou pe care nu scrie exact ce face, cum curăţă gunoiul, cum repară gropile... pe care scrie doar ca e foarte eficient, şi îţi va oferi o „soluţie”.

Campania locală PCRM din acest an a debutat încă din martie cu un teasing preţios, cu bannere albe colorate în roz, la fel ca şi viaţa pe care ne-o garantează partidul în discutie sau: „Soluţia pentru Chişinau”. Din punct de vedere al psihologiei culorilor în publicitate, culoarea roz simbolizează femeia, puritate, fineţe şi tot ceea ce ţine de ea. Am sperat că panourile misterioase semnalează apariţia unei prezenţe feminine, noi, care ştie să pună punctul pe „i”, poate chiar o Angela Merkel mioritică.

Visele mi-au fost spulberate însă atunci când rozul a prins o uşoara tentă roşiatică pe parcursul următoarei luni până când a atins o culoare pur-dodonică, la lansarea oficială a campaniei electorale şi prezentarea echipei PCRM pentru locale dintr-un parc de la Ciocana, cu vedere deasupra capitalei.

Discursurile celor implicaţi au vehiculat valori puternice, cu substrat manipulator. În primul rand, Igor Dodon a accentuat de mai multe ori sărbătoarea din ziua respectivă: „Astăzi este o sarbatoare creştinească extrem de importantă, joia creştinească.” Din cunoştinţele generale despre doctrina comunistă dar şi revizuind platforma PCRM de pe site-ul lor ştim că religia şi comunismul sunt doua noţiuni care se exclud una pe cealaltă, iar îndepartarea de la această regulă poate semnala doar o încercare de a flexibiliza mintea cetăţeanului de rand, şi aşa prea flexibilă.

Alt laitmotiv al discursului PCRM în aceasta campanie este gospodarul, personajul iubit al moldovenilor. De când ne ştim vrem la conducerea capitalei un gospodar: nu un bun manager, nu un bun economist, nu un doctor habilitat, nu un om bun la suflet, ci un GOSPODAR. În imaginaţia noastră, acesta este personajul care o sa-şi măture în faţa casei, o să strângă gunoiul, o să pună ceva pe masă şi o să toarne un pahar la botul-calului dacă este nevoie, aşa că ideea de gospodar ne dă un sentiment de căldură, ca şi ceva care ne este apropiat.

Din punct de vedere al pr-ului, campania PCRM are un discurs excelent, punctează anume bătăturile administraţiei Chirtoacă şi vehiculează cu motivele majore de îngrijorare a populaţiei capitalei: gropile, staţia de epurare, preţul pe giga-calorie, facturile prea mari. Chirtoacă este prezentat de Ion Ceban (PCRM) în felul urmator: „Primarul actual s-a căţărat în autobuz, în tanc, pe tractor. Eu cred că dacă ar fi posibil s-ar fi căţărat şi pe rachetă. Nu l-am vazut sa se ocupe de problemele reale ale capitalei. În loc să se preocupe de problemele reale, a umblat cu bradu’. Avem nevoie de un primar tânăr- dar nu verde la cap.”

În clipurile video electorale vedem imagini cu facturi, gunoi, oraşul neîngrijit, iar apoi pe fundalul unei nesiguranţe triste ni se promite soluţia pentru aceste probleme, lumina de la capătul tunelului. Melodiile folosite pe fundal (Coldplay) targetează tinerii, imaginile cu familie, elevi, şcoală adaugă segmentul mai în varsta şi familiştii iar cele cu Dodon dând mâna cu muncitorii încearcă să convingă partea care a mai ramas din populaţie (muncitorimea). Spre sfârşitul clipului se spune „Chişinău, oraşul în care locuiesc familii fericite” şi astfel se încearcă o încheiere in stil pozitiv a unei campanii care a fost construită pe tot ceea ce este negativ la administraţia anterioară.

Un laitmotiv cu dublu simbol pentru fiecare cetăţean al R. Moldova este victoria. Frazele care au fost spuse în campania PCRM: „Eu cred că suntem sortiţi victoriei” şi „Vom începe aici, acum, şi vom duce până la capăt! Victorie!” au menirea de a trezi alegătorului anumite nostalgii legate de timpurile când cuvântul „victorie” avea o menire naţională. Atunci, acesta simboliza triumful URSS, puterea sa globală, garoafe roşii si marş militar. Astăzi acest cuvant ar trebui să-şi piardă deja din valoare, având în vedere cat a fost folosit în toate campaniile anterioare dar şi conflictul pe care îl stârneşte în fiecare an de 9 mai.
Dar printre cacofonii şi calchieri, Igor Dodon presoară şi câte o lozincă scurtă ce conţine cuvinte puternice, cu substrat foarte inteligent: „Solutia pentru un oras modern”,”Vin sa administrez primaria in mod profesionist”, „Iubim Moldova”, „Moldova alege victoria”, şi altele.

Elementul de surpriză ale campaniei PCRM de data aceasta a fost imnul „Iubim Moldova”, care a stârnit controverse în întreaga ţară. Targetat pe tinerii ce îşi doresc să rămână în ţară şi să vadă R. Moldova dezvoltându-se fără implicaţii politice de tip extern, acest cântec a fost folosit pentru a cuceri electoratul prin canalele de comunicare de tip internet, radio, tv.

În sfârşit, campania PCRM ne promite nici mai mult nici mai puţin decât o gură de rai: viaţa în alb-roz, un gospodar, un destin creştinesc, rezolvarea problemelor facturilor, repararea gropilor, a staţiei de epurare, un oraş fără gunoi, în care trăiesc familii fericite, victorie, soluţii, şi tineri care nu pleacă din ţară. Tot ce trebuie să faci este să-i garantezi votul tău sincer şi nevinovat acestui om despre care nu ştii nimic, care nu trădează nici o emoţie, şi care totuşi promite solemn să reprezinte în ochii noştri SOLUTIA.

DO RI VOIE

M-am gandit azi la lucrurile pe care mi le-am dorit. Practic de fiecare data cand am afirmat tare si raspicat ceea ce imi doresc, mi s-a oferit acel lucru. Doar ca atunci cand l-am primit, dupa faza initiala de satisfactie personala si orgoliu impacat (doar am zis si am facut!) mi-am dat seama ca ceea ce imi doresc nu este ceea ce am nevoie.

Si nu, adevarul nu se afla undeva la mijloc.

Am impresia ca ceea ce imi doresc este influentat mai mult de de filmele pe care le privesc, de mediu, de frustrari, de fantezii adolescentine si de ceea ce este la moda astazi, ACUM.

Intr-o zi vorbeam cu o prietena mea si ii spuneam ca imi doresc alaturi o persoana ca mine, pentru ca eu ma plac pe mine. Makes sense, right? Atunci am intalnit copia mea masculina: aceeasi origine, aceeasi facultate, universitate, aceeasi educatie, aceleasi teluri in viata si cariera, aceeasi zodie, mod de viata spontan si creativ, blablabla. Ne intelegeam foarte usor si m-a cucerit exact asa cum as fi facut-o eu daca eram barbat.

DAR (intotdeauna exista un dar) vorbea la fel de mult ca mine, ne astupam unul pe altul, nu ne puteam hotari cine conduce si cine se lasa condus. Orgoliile ni se incrucisau zilnic. Apoi am inteles ca defectele lui ma irita dublu, ca si cum le-as privi oglindit. Mai tarziu am realizat ca desi IMI DOREAM un partener-oglinda, nu de asta AVEAM NEVOIE. Am inteles ca o lectie de viata ca imi trebuie cineva care sa fie intotdeauna nou si diferit si altfel decat mine si eu sa-i fiu intotdeauna noua si diferita si altfel decat el.

E periculos sa-ti doresti ceva, pentru ca daca iti doresti cu adevarat, vei obtine acel lucru. Dar nu te bucura inainte de timp, indeplinirea dorintelor nu-ti garanteaza fericirea. Acest lucru iti garanteaza doar ca, la sfarsitul episodului, chiar inainte de publicitate, ai sa intelegi nu ceea ce vrei, ci ceea ce ai nevoie. Si poate ca asta este cea mai pretioasa invatatura dintre toate.

Data viitoare cand iti doresti ceva, ancoreaz-o adanc in ceea ce ai nevoie. Sa-i spunem nici dorinta nici nevoie: DORIVOIE!

Tandrete reciclata

Mi-e dor sa simt
ce-ai simtit tu pentru mine
si ce n-am simtit eu de ceva timp
acel fior care iti face pielea gaina
timpanele scartaie
viorile se zbat
simfonia porneste de la un singur gest

mi-e dor sa plang
asa cum ai plans tu
si cum n-am mai plans de ceva timp
cu lacrimi de crocodil copilaros
si cu dara umeda pe obraz
care frige pana in suflet

mi-e dor sa traiesc intr-o metafora imposibila
sa ma indragostesc de fiecare iluzie
asa cum traiai tu si cum n-am trait eu
de ceva timp
dar nu mi-e
dor
de
tine

E liniste sub cerul apei

Dedesubt oceanul
deasupra cerul
la mijloc in avion sunt eu
cu nasul lipit de geam
urmaresc valurile cum renasc unul din altul
cum sa nu visez ca o sa ma reincarnez si eu
in urmatoarea viata
intr-un val mai bun,
mai profund,
mai curat?

As vrea sa-mi dau drumul acum in apa
ca sa ma contopesc mai lin cu destinul,
asa ca deschid incet geamul rotund de submarin al avionului
si acesta ma smulge in eter.

cerul e apa
apa e cer
iar eu inot prin aer cu capul in jos
zambind larg.

E liniste sub cerul apei.

Perfectiunea, in ochii mei

Lecţie despre cub
de Nichita Stanescu

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se sfărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de nu ar fi avut un colţ sfărâmat!

Protestez

Azi am inteles de ce cateodata randurile poeziilor mele se termina cu spatii albe

Cateodata chiar intre randuri las cateva spatii albe



Chiar si intre cuvinte pot sa las sausanulas spatii albe

Azi am inteles de ce.

Semnele de punctuatie au tendinta de a umple si de a da un sens acelor spatii, refuzand sa lase gandurile in aer, pentru ca sa fie percepute de fiecare in felul sau. Virgula, punctul, semnul exclamarii si toti fratii lor limiteaza infinitul de emotii pe care pot sa ti-l transmit printr-o propozitie.

Exemplu: In cate feluri ai putea sa citesti:

Protestez

Ar putea fi isteric, Protestez! Sau grav: Protestez... Sau total nesigur: Protestez?


De aceea

poate ca e mai bine sa las spatii albe intre cuvinte si sa nu fortez utilizarea unor semne de punctuatie
pentru ca tu sa oferi un sens propriu fiecarui gand
de parca l-ai naste tu si nu eu
si sa-l treci prin culorile tale interioare
in felul tau unic
tot ce pot sa-ti ofer eu e un spatiu alb
iar aici
as vrea sa pun
punct

Dor de viitor

Nu am gasit inca nici un motiv pentru care homo sapiens sunt intotdeauna nostalgici dupa lucruri din trecutul lor. Singurul atu al trecutului in comparatie cu viitorul sau prezentul este ca pe cel dintai il cunoastem. Si cu ce ne ajuta asta?

Astazi voi fi nostalgica dupa ceea ce urmeaza sa traiesc.

Mi-e dor de momentul in care voi sari prima data cu parasuta deasupra fluviului Amazon. Genunchii imi tremura, mi s-a taiat vocea, sar, si... liniste. Peisaje care iti taie respiratia si care te fac sa-ti doresti sa te opresti in timp, in aer, in spatiu.
Seara voi sarbatori saltul cu un pahar de Caipirinha autentic, intr-un local in care se danseaza samba, alaturi de o persoana draga, cu multa pofta de viata, ca si mine.

Ziua cand voi publica urmatoarea carte. O sala mare, cu geamuri mari, plina de oameni mari. Eu imbracata de sarbatoare, in culorile mele preferate: rosu, oranj sau galben. Persoanele dragi mi-au adus florile mele preferate: floarea soarelui. Mi se taie vocea de emotii si totusi spun discursul si apoi ma bucur sa ma incarc cu energia care pluteste in aer. Va multumesc pentru ca ati onorat invitatia. Va ofer aceasta bucatica din mine, cartea mea.

Visez cu ochii deschisi la clipa cand voi ajunge in Japonia. Fac exces de sushi,mi-e rau, rad de lacomia mea dar nu prea e de ras. Merg pe jos prin centrul orasului si las afisele luminoase sa se oglindeasca in ochii mei mari, de copil.

Mi-e dor de ziua cand o sa castig primele 100 mii euro, si o sa le cumpar parintilor o casa la munte. Le dau cheia,Imi tremura genunchii, parintii ma privesc cu mandrie, ma simt implinita. Apoi castig un milion, fac o pauza de un an de la servici si organizam impreuna cu toata familia un circuit in jurul lumii in balon.

Intr-o vara din viitor, voi iesi dintr-un local cu multa galagie si muzica, direct pe o plaja de pe malul unei mari zbuciumate. Imi scot sandalele, intonez un cantec si prietenele mele se iau dupa mine.Topaim, dansam, ne asezam pe nisip si deodata toata lumea tace. Suntem fascinate de sunetul apei, care se potriveste cu zbuciumul din interiorul nostru, sau, cel putin, din interiorul meu...

Mi-e dor, sufar, visez, abia astept sa se intample.

Doza

E suficient sa scoti nasul afara
Si sa tragi
O doza de aer pe nas
Aer primavaratic, insangerat cu zapada
Aer platit cu zile intregi de gheata si turturi
Iar apoi
Sa inchizi ochii si sa lasi melodia sa curga prin vene
Alene
Ca o scurta nebunie de primavara
Venita devreme

Fii cetatean in Sandonia!

E 2 ianuarie 2011, inceput de inceput, asa ca dati-mi voie sa aberez despre ce visez si ce imi doresc.

Tot sarind din tara in tara am inteles ca nu ma pot stabili in nici una din ele deocamdata, parca mai mult mi-as dori sa existe o tara cu cate un pic din fiecare.

S-o numim- Sandonia.

In tara mea am nevoie in primul rand de prietenii si familia mea.Punem pe masa mancare tailandeza si italiana. Pastram insa si urmatoarele mancaruri de la noi: mamaliguta cu friptura, coltunasi, placinte, ghiveci de vinete si sarmale. In pahare turnam vin rosu de Purcari, vin alb feteasca si sampanie franceza. La desert tarte franceze si italiene. Adaugam obiceiuri, port si traditii romanesti din toate zonele tarii combinate cu dragostea si pasiunea popoarelor latino pentru dans (salsa, samba, flamenco, etc).

Oamenii din Sandonia, sandonienii, sa fie calzi si ospitalieri ca moldovenii, gurmanzi ca francezii, deschisi la minte ca si americanii, spontani ca spaniolii si italienii, rafinati ca elvetienii, corecti ca si nemtii, relaxati ca nigerienii, respectuosi ca britanicii, muncitori ca si chinezii.

Sa avem o mare Mediterana, niste munti Alpi si un fluviu Amazon. Pe mare presuram cateva insulite exotice, cu multi palmieri si plaja alba, fina. Pe continent- niste paduri tropicale cu papagali colorati si feline mari, dar domesticite. Sa fie campii imense cu floarea soarelui si mori eoliene, super-moderne care stralucesc ziua.

Clima sa fie temperata, cu briza vara si cu zapezi usoare iarna. Toamna si primavara sa fie scurte si tolerabile, fara abundenta de ploi si noroi.

Orasele sa aiba un mix unic de arhitectura, cu cladiri foarte vechi, autentice si pretioase combinate cu unele foarte noi, futuriste. Acestea sa fie impanzite cu arta, muzee, expozitii, pictura si sculptura. Oamenii din Sandonia trebuie sa respire arta, pentru ca sa poata sa creeze la randul lor. Sandonienilor le place sa citeasca, sa faca sport, sa calatoreasca si sa gateasca. Ei sunt adeptii curentului slow food, pentru ca stiu ca e sanatos.

Cei mai bogati oameni din Sandonia sunt si cei mai inteligenti, intelectualii iau deciziile in tara. Politicile de baza sunt cele care privesc mediul inconjurator, sanatatea si libertatea individului. Sandonienii au dreptul sa-si aleaga singuri religia, atunci cand ating varsta de 18 ani. Daca nu vor sa aleaga nici una, atunci isi petrec viata asa cum considera ei ca e mai potrivit, fara sa astepte porunca cereasca. Oamenii fara studii sau ambitii se retrag la sate, unde duc o viata simpla si frumoasa, plina de recompense.

Sandonienii nu au nevoie de actul de casatorie pentru ca sa-si asume responsabilitati, ei considera ca hartiile apartin trecutului, iar valoarea cea mai mare din viitor este CUVANTUL, ONOAREA, PROMISIUNEA. De asemenea, locuitorii acestei tari nu cred in violenta si in razboaie, iar cea mai mare confruntare care poate sa existe intre ei este un duel verbal. Bineinteles ca cel mai inteligent si puternic psihic va invinge, si nu cel puternic fizic.

Dream. Imagine. Join me in Sandonia!