Sa graim moldovineste deci

V-am tot povestit de accentul meu moldovenesc care la inceput mi s-a parut ca ma facea prea mult sa ma deosebesc in societatea din Bucuresti, apoi din contra, am inceput sa-l vad ca pe brandul meu PERSONAL, un lucru care ma ajuta sa ma diferentiez.

Dar cand spun accent ma refer la sunetele pronuntate cu gura un pic mai inchisa, atunci cand "e-ul" trece subtil in "i" (bini, ajutoarili, merili, perili) sau "c-ul" in "ș" (și fași)- nicidecum la calchieri din rusa, arhaisme, regionalisme sau alte structuri prafuite pe care moldovenii din R. Moldova inca le folosesc in limbajul curent.

Este de inteles acest lucru, dar nu de apreciat si de tolerat. O limba inchisa ermetic si izolata de radacinile ei romanesti, peste care s-a turnat din greu limba rusa invatata fortat, nu are cum sa se dezvolte in acelasi ritm cu romana vorbita in Romania- aceasta a avut conditiile ca sa se purifice.

Printre expresiile gresite cel mai des folosite de concetatenii mei, vreau sa evidentiez in mod special:

1. "Daca nu ma gresesc,...."- CORECT: Daca nu gresesc; tot aici intra si expresia "ma rad"- CORECT: rad sau "hai sa ne pornim". Nu poti sa "te gresesti", "sa te razi" sau "sa te pornesti".

2. "Vrasazica"- CORECT: vasazica.

3. "Pe dansul, pe dansa"- CORECT: pe el, pe ea sau in cazul in care e vorba de politete- pe dumnealui, pe dumneaei.

4. "Riceta, receta"- in loc de reteta sau mai CORECT: prescriptie, atunci cand e vorba de tratament medical.

5. "a merge in ospetie"- desi corect din punct de vedere al DEX-ului, a fost scos din uz si folosit in limba vorbita mai mult sub forma de "a merge in vizita", "a face o vizita", "a vizita pe cineva."

6. "Stergar"- exista, dar este in stransa legatura cu prosoapele traditionale de la tara. CORECT: atunci cand vine vorba de o bucata de panza cu care te stergi pe corp, se spune "prosop" sau "servet".

7. "Banca" de miere, de lapte, etc.- CORECT: borcan.

8. "Zgushionca"- CORECT: lapte condensat.

9. "Na-i soveste"- CORECT: N-ai obraz; nu ti-e rusine;

10. "Matinca"- in contextul "Matinca el chiar asta a vrut sa spuna". CORECT: ma tem ca.

Acestea sunt cele mai importante si des intalnite, insa haideti sa nu uitam de: calgotşi, bolniţă, ştrampi, ma raslaghesc, gruz, prikolina, păpuşoi, curechi, zarzare, poamă, pătlăjele, harbuz, zămos, si aici va las pe voi sa completati lista.

Imbunatatirea si modernizarea limbii trebuie sa vina in paralel cu dezvoltarea unei tari, cu inaintarea nivelului ei de viata si de cultura. Asta nu inseamna in nici un caz indepartarea de traditii, de valori si de istoria si radacinile noastre. Mai mult, consider ca fiecare dintre noi trebuie sa-si cunoasca limba atat de bine incat sa stie si formele ei vechi, si regionalismele, si toate modurile in care s-a manifestat un cuvant de-a lungul timpului, cu o singura conditie: sa-l foloseasca pentru uz curent doar pe cel mai corect dintre ele.

Despre tacerea mea si moartea cuvantului

Parca am efectuat un cerc complet ca sa ajung iar in punctul in care eu taceam si tu taceai ascultand cuminte tacerea mea. Este un moment rar si frumos, cand ne oprim din vietile noastre intinate de cuvinte pentru ca sa nu mai fim oameni, ci fire de nisip.

Cand taci, timpul nu mai ticaie grabit si secundarul inlemneste. Timpul trece prin noi si noi trecem prin timp doar daca deschidem gura si articulam unele lucruri pe care poate e mai bine doar sa le simtim, fara a le spune. Exista atatea moduri in care sa transmiti emotie pura iar noi, oamenii, ca ultima specie de pe lume, alegem modul cel mai banal dintre toate: trancaneala.

In societatea noastra cuvintele se devalorizeaza, pentru ca le folosim adesea in scopuri meschine, chiar si pe cele mai magice dintre ele. Le folosim ca sa obtinem lucruri de care nu avem nevoie, iar atunci cand intr-adevar le folosim ca sa spunem ceea ce simtim s-ar putea sa nu fim intelesi corect. S-ar putea sa nu crezi ce-ti spun, pentru ca ai auzit de atatea ori cuvintele pe care le spun intr-un context gresit. Scade valoarea euro, dolarului... dar scade vertiginos si valoarea cuvantului, intr-o lume ghidata de mesaje alcatuite din litere.

Asa ca TACI. Imi face placere sa tacem impreuna. Am putea sa tacem impreuna cu orele, pentru ca in lumea noastra cuvintele au fost scoase din circulatie. Iar asta n-am sa ti-o spun in cuvinte, ci am sa trasez cu degetul pe pielea ta emotiile in cercuri mici, iar si iar, ca valurile pe suprafata unei ape linistite, ca petele de culoare pe paleta de acuarela, pana o sa intelegi. Pentru ca stiu, la sigur, in mod cert, for sure, fara indoiala- o sa intelegi.

CITESC, deci sunt SEXY!

Dragi cititori sexy ai blogului mei, impreuna cu Ionela Costachi am dat start unei campanii de promovare a lecturii printre tinerii din R. Moldova. Desi campania ruleaza pe facebook de o saptamana, am reusit sa mobilizam circa 700 de oameni (pana azi) intr-un grup cu denumirea sloganului campaniei: "CITESC, deci sunt SEXY!"

Prin aceasta campanie incercam sa schimbam comportamente: majoritatea tinerilor din Moldova care nu citesc considera lectura drept o activitate rusinoasa, doar pentru tocilari, care le scade popularitatea. Noi dorim sa le inoculam ca lectura te poate face sexy si atragator, intr-o societate de valori inversate, unde frumusetea fizica si banii primeaza in majoritatea cazurilor.

Termenul "sexy" este unul care a trezit multe controverse. El este menit sa atraga si sa socheze targetul, care isi doreste sa fie sexy, desi nu doreste sa citeasca. Prin sexy nu avem in vedere legatura cu sexul, ci folosim termenul cu sensul de "atragator".

Astfel speram ca in timp sa reusim sa modificam acest mod de a gandi. Prima noastra actiune in grup a fost sa ne schimbam pozele de profil de pe facebook cu una in care citim si cu sloganul "CITESC, deci sunt SEXY!" alaturi. Flashmob-ul s-a dovedit unul foarte reusit. Urmatorul pas, dupa ce am cucerit facebook-ul autohton, va fi sa penetram odnoklasniki.ru, care se preteaza mult mai bine pe target.

Fiti alaturi de noi! Impreuna putem sa schimbam spre bine mentalitati si sa ajutam la dezvoltarea societatii in care traim!

Eu sunt Eva

Inca din primele noastre zile ni se spune despre sfarsitul lumii. Cum ca "va veni in curand" si "sa ne rugam, sa ne mantuim". "Noi suntem vinovatii, noi am pacatuit", "nimic nu mai are nici un sens oricum". Devine un basm cu valoare de adevar- nu credem in el dar de frica alegem sa credem si sa ne temem, ca sa nu ne para rau mai tarziu.

E normal sa vorbim atat de des despre sfarsitul lumii, la cat de des vorbim despre inceputul ei: avem un Adam si o Eva a inceputului, dar nu avem inca un Adam si o Eva a sfarsitului. Unde este atunci echilibrul nostru, umbrela pe care o strangem in maini cand traversam sarma ce trece pe deasupra infinitului?...

Bine, nu e chiar atat de grav. Sa zicem ca... avem o Eva. Eu voi juca rolul ei, eu voi fi Eva. Da-da, chiar EU. Am aflat astazi ca vine sfarsitul lumii, in 24 de ore vom muri toti. Nu ma intrebati cum, chiar nu ar trebuie sa va intereseze, oricum stiam toti ca vom muri chiar din clipa in care ne-am nascut. Am auzit la stiri, dimineata la buletinul de la 6. Apoi la 7, apoi la 8, apoi au inchis, ca au fugit toti la adapost. Auzi tu, "adapost", de parca ai putea sa te ascunzi de ceva ce te-a asteptat dintotdeauna!

Nu am fugit de pubertate, nu ne-am ascuns de maturizare, nu fugim de moartea parintilor, de durere, stam si asteptam cu ochii legati, fiindca asa se intampla lucrurile in lumea noastra. La fel si acum. N-are rost sa fugim.

- N-are rost sa fugim, auzi??? (ii spun vecinului de vis-a-vis care isi inghesuie copiii in fuga intr-o masina care se dezechilibreaza sub greutate).

Deci... eu aveam replicile lu' Eva si trebuia sa ducem pana la capat ceea ce am inceput. I-am dat o coasta inapoi lu' Adam (i-am trimis-o prin posta rapida, sper ca a primit-o), cea mai scurta si cea mai stramba, la fel cum mi-a dat-o si el atunci. M-am apucat sa caut sarpele, marul, stiti voi, nu va mai povestesc, same old story. Sarpele era cam greu de gasit, ultimul l-am scos din cartea rosie, iar marul era injectat cu e-uri multe si numere binare care nici acum, in clipa luciditatii de pe urma, nu-mi sunt clare.

Am gasit si un copac, cu greu, ce-i drept, numai oamenii foarte bogati isi mai permit copaci in ziua de azi. Am spus eu ziua de azi? Am vrut sa spun ultima zi. E ULTIMA, nu mai conteaza anul, mileniul, temperatura aerului, prognoza meteo sau pe unde sumt ambuteiaje prin oras. Au taiat televiziunea, radioul, curentul s-a oprit... revenim la cum eram la inceput.

Da, asa e mai bine. Ma culc sub copac ca sa ma uit la cer printre frunzele lui ca niste palme mari si verzi. Verific lista": Copac- este; Mar- este; Sarpe- este; scena este aproape completa. Replicile le am gata. Mai lipseste Adam. Sper sa nu intarzie mult. I-am scris destul de clar pe plic:

"Pentru Ultimul Barbat, te astept sub ultimul copac, in ultima zi. Semnat: Ultima Femeie."

Generatie fara de eroi

Stateam ieri si cuantificam tragediile intamplate de-a lungul a trei generatii. Nu ma intrebati de ce, stiu ca e un proces sado-mazo, dar veti vedea la sfarsitul articolului la ce concluzie am ajuns.

Sa incepem cu inceputul: bunicii nostri. Majoritatea au trecut printr-un razboi, cei mai putin norocosi au prins doua. MONDIALE, am uitat sa mentionez, deci nu chiar floare la ureche. Ei au trebuit sa-si apere cu baioneta tara, familia, copiii, si-au daruit vietile patriei fara sa ceara nimic inapoi pentru ei personal. Au trecut prin foamete, lagare de munca, au fost deportati in Siberia, au trait in comunism, colectivizare fortata, senzatia ca nimic nu-ti va apartine niciodata. Cei care au supravietuit sunt mult prea mari pentru lumea in care traiesc: bunicul meu a luptat in prima linie, i-au fost retezate degetele si ranit la spate, a mers pe jos pana in Germania si inapoi. Insa nu prea povesteste despre asta, eroii sunt eroi si mult prea mari ca sa se iroseasca in discursuri teatrale.

Urmatoarea generatie: parintii nostri. Nascuti in comunism, au fost pusi sa se inchine la chipuri false, cu mustati si sapca, sa spuna poezii toti intr-un glas si sa poarte o cravata de culoarea sangelui. Nu prea stiau de ce vorbesc si scriu intr-o limba straina. Nu aveau dreptul la identitate proprie, purtau toti aceeasi ciorapi si aveau acelasi dulap in acelasi dormitor.Zambeau in detasament si doar cand li se dicta de sus. Mama mea insarcinata statea la coada cu orele ca sa cumpere castraveti murati. Cu creierii spalati, incuiati si izolati in Moldova pentru zeci de ani, in '90 au avut curajul sa-si ceara libertatea, tare si raspicat.Timpul va arata daca au izbutit cu adevarat, insa dezradacinarea lor din pamantul rosu este un act demn de luat exemplu.

Urmatoarea statie, urmatoarea generatie: noi, astia nascuti cu mouse-ul intre doua degete. Generatia McChicken. Generatia asl pls. Vorbim cu prescurtari si englezisme pentru ca asa suntem mai cool. Putem sa mancam orice, sa ne imbracam cu orice, sa vorbim si sa scriem orice, pe bloguri, pe pereti, pe banci, in piata. Singura problema din viata noastra este ca am fost conceputi in perioada Cernobal-ului, si poate intr-o zi ne-om trezi cu o coada sau cu al treilea ochi in frunte, dar nu-i bai.

Life is good, stam toata ziua cu fundul pe divan, cu laptop-ul in brate, cu telefonul intre ureche si umar si cu casca de la ipod in cealalta ureche.

Nu pot sa nu ma intreb cel putin doua lucruri, in concluzie:
1. Daca astia suntem noi, cine vor fi eroii generatiei noastre? Cine vor purta ordine de onoare si vor lupta in razboaie? Sau ne vom naste si vom muri cu gandul ca cel mai glorios lucru pe care l-am facut in viata asta a fost sa scriem un blog?

2. Daca dupa 20 de ani de viata buna izbucneste un razboi, o catastrofa, vom avea noi taria si puterea de a ne sacrifica pentru altii? Vom reusi oare sa ne unim si sa fim solidari, dupa o viata petrecuta in individualism, in spatele unui monitor?

Herta Muller si cartile ei

Prima carte de Herta Muller am primit-o de la tatal meu, se numeste "Animalul inimii". Am inceput s-o citesc din curiozitate, si n-am mai putut sa ma opresc pana cand nu am devenit complet si irevocabil dependenta de stilul ei.

Am continuat cu romanul "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul", si am inteles ca Herta Muller nu scrie romane, ci romane-poezie. Incarcatura emotionala si metaforele ei m-au tulburat profund. Se descrie un comunism pe care eu nu l-am prins decat cu coada ochiului din leagan, pentru ca m-am nascut in 1987. Multe dintre intamplarile de pe atunci sunt normale pentru parintii nostri insa mie mi se par rupte dintr-o lume trista si gri, in care ma bucur ca nu am trait.

Mi-au ramas in cap descrierile fabricilor pline de pancarte muncitoresti si paznicii care verificau pana la piele fiecare muncitor ca sa vada daca nu a furat ceva. Si chiar asa, cu eforturi supra-omenesti sau mita, muncitorii din fabrici reuseau sa fure. Nu era nimic extraordinar, furau orice produceau: un fier de calcat, o bucata de metal, ata de cusut sau o oala de noapte. Apoi le vindeau la negru pentru ca sa faca niste bani.

Doar trecandu-mi ochii peste randurile scrise de Herta Muller, mi s-a imbibat pana in oase frica de dictator, de Ceausescu. Oamenii vorbeau despre el in soapta, se simteau ascultati si amenintati chiar si in casele lor. La un moment dat toata lumea vorbeste ca acesta este bolnav, si in fiecare zi apar argumente pentru o noua boala fatala care sa-i elibereze, singura lor speranta. Cei ce au reusit sa fuga peste Dunare sunau in tara si povesteau despre viata lor dinafara, unde nu exista agenti ce te urmaresc pe strada, ora de stingere a luminii si limite la mancare. Cei ce au ramas in tara traiesc cu gandul ca vor incerca sa fuga si vor fi impuscati la granita, cum au patit atatia.

Nu exista loc unde sa pot insirui toate imaginile si senzatiile pe care mi le-a produs lectura acestor doua carti, dar pot sa va spun ca stilul autoarei Herta Muller este unul invecinat cu cel atat de indragit de mine, poezia. Cuvintele ei curg nefiresc si totusi se aseaza fiecare la locul lui intr-un tablou desavarsit.Premiul Nobel pentru Literatura (2009) a fost al ei inca de cand a scris prima litera. Chapeau!