CITESC, deci sunt SEXY!

Dragi cititori sexy ai blogului mei, impreuna cu Ionela Costachi am dat start unei campanii de promovare a lecturii printre tinerii din R. Moldova. Desi campania ruleaza pe facebook de o saptamana, am reusit sa mobilizam circa 700 de oameni (pana azi) intr-un grup cu denumirea sloganului campaniei: "CITESC, deci sunt SEXY!"

Prin aceasta campanie incercam sa schimbam comportamente: majoritatea tinerilor din Moldova care nu citesc considera lectura drept o activitate rusinoasa, doar pentru tocilari, care le scade popularitatea. Noi dorim sa le inoculam ca lectura te poate face sexy si atragator, intr-o societate de valori inversate, unde frumusetea fizica si banii primeaza in majoritatea cazurilor.

Termenul "sexy" este unul care a trezit multe controverse. El este menit sa atraga si sa socheze targetul, care isi doreste sa fie sexy, desi nu doreste sa citeasca. Prin sexy nu avem in vedere legatura cu sexul, ci folosim termenul cu sensul de "atragator".

Astfel speram ca in timp sa reusim sa modificam acest mod de a gandi. Prima noastra actiune in grup a fost sa ne schimbam pozele de profil de pe facebook cu una in care citim si cu sloganul "CITESC, deci sunt SEXY!" alaturi. Flashmob-ul s-a dovedit unul foarte reusit. Urmatorul pas, dupa ce am cucerit facebook-ul autohton, va fi sa penetram odnoklasniki.ru, care se preteaza mult mai bine pe target.

Fiti alaturi de noi! Impreuna putem sa schimbam spre bine mentalitati si sa ajutam la dezvoltarea societatii in care traim!

Eu sunt Eva

Inca din primele noastre zile ni se spune despre sfarsitul lumii. Cum ca "va veni in curand" si "sa ne rugam, sa ne mantuim". "Noi suntem vinovatii, noi am pacatuit", "nimic nu mai are nici un sens oricum". Devine un basm cu valoare de adevar- nu credem in el dar de frica alegem sa credem si sa ne temem, ca sa nu ne para rau mai tarziu.

E normal sa vorbim atat de des despre sfarsitul lumii, la cat de des vorbim despre inceputul ei: avem un Adam si o Eva a inceputului, dar nu avem inca un Adam si o Eva a sfarsitului. Unde este atunci echilibrul nostru, umbrela pe care o strangem in maini cand traversam sarma ce trece pe deasupra infinitului?...

Bine, nu e chiar atat de grav. Sa zicem ca... avem o Eva. Eu voi juca rolul ei, eu voi fi Eva. Da-da, chiar EU. Am aflat astazi ca vine sfarsitul lumii, in 24 de ore vom muri toti. Nu ma intrebati cum, chiar nu ar trebuie sa va intereseze, oricum stiam toti ca vom muri chiar din clipa in care ne-am nascut. Am auzit la stiri, dimineata la buletinul de la 6. Apoi la 7, apoi la 8, apoi au inchis, ca au fugit toti la adapost. Auzi tu, "adapost", de parca ai putea sa te ascunzi de ceva ce te-a asteptat dintotdeauna!

Nu am fugit de pubertate, nu ne-am ascuns de maturizare, nu fugim de moartea parintilor, de durere, stam si asteptam cu ochii legati, fiindca asa se intampla lucrurile in lumea noastra. La fel si acum. N-are rost sa fugim.

- N-are rost sa fugim, auzi??? (ii spun vecinului de vis-a-vis care isi inghesuie copiii in fuga intr-o masina care se dezechilibreaza sub greutate).

Deci... eu aveam replicile lu' Eva si trebuia sa ducem pana la capat ceea ce am inceput. I-am dat o coasta inapoi lu' Adam (i-am trimis-o prin posta rapida, sper ca a primit-o), cea mai scurta si cea mai stramba, la fel cum mi-a dat-o si el atunci. M-am apucat sa caut sarpele, marul, stiti voi, nu va mai povestesc, same old story. Sarpele era cam greu de gasit, ultimul l-am scos din cartea rosie, iar marul era injectat cu e-uri multe si numere binare care nici acum, in clipa luciditatii de pe urma, nu-mi sunt clare.

Am gasit si un copac, cu greu, ce-i drept, numai oamenii foarte bogati isi mai permit copaci in ziua de azi. Am spus eu ziua de azi? Am vrut sa spun ultima zi. E ULTIMA, nu mai conteaza anul, mileniul, temperatura aerului, prognoza meteo sau pe unde sumt ambuteiaje prin oras. Au taiat televiziunea, radioul, curentul s-a oprit... revenim la cum eram la inceput.

Da, asa e mai bine. Ma culc sub copac ca sa ma uit la cer printre frunzele lui ca niste palme mari si verzi. Verific lista": Copac- este; Mar- este; Sarpe- este; scena este aproape completa. Replicile le am gata. Mai lipseste Adam. Sper sa nu intarzie mult. I-am scris destul de clar pe plic:

"Pentru Ultimul Barbat, te astept sub ultimul copac, in ultima zi. Semnat: Ultima Femeie."

Generatie fara de eroi

Stateam ieri si cuantificam tragediile intamplate de-a lungul a trei generatii. Nu ma intrebati de ce, stiu ca e un proces sado-mazo, dar veti vedea la sfarsitul articolului la ce concluzie am ajuns.

Sa incepem cu inceputul: bunicii nostri. Majoritatea au trecut printr-un razboi, cei mai putin norocosi au prins doua. MONDIALE, am uitat sa mentionez, deci nu chiar floare la ureche. Ei au trebuit sa-si apere cu baioneta tara, familia, copiii, si-au daruit vietile patriei fara sa ceara nimic inapoi pentru ei personal. Au trecut prin foamete, lagare de munca, au fost deportati in Siberia, au trait in comunism, colectivizare fortata, senzatia ca nimic nu-ti va apartine niciodata. Cei care au supravietuit sunt mult prea mari pentru lumea in care traiesc: bunicul meu a luptat in prima linie, i-au fost retezate degetele si ranit la spate, a mers pe jos pana in Germania si inapoi. Insa nu prea povesteste despre asta, eroii sunt eroi si mult prea mari ca sa se iroseasca in discursuri teatrale.

Urmatoarea generatie: parintii nostri. Nascuti in comunism, au fost pusi sa se inchine la chipuri false, cu mustati si sapca, sa spuna poezii toti intr-un glas si sa poarte o cravata de culoarea sangelui. Nu prea stiau de ce vorbesc si scriu intr-o limba straina. Nu aveau dreptul la identitate proprie, purtau toti aceeasi ciorapi si aveau acelasi dulap in acelasi dormitor.Zambeau in detasament si doar cand li se dicta de sus. Mama mea insarcinata statea la coada cu orele ca sa cumpere castraveti murati. Cu creierii spalati, incuiati si izolati in Moldova pentru zeci de ani, in '90 au avut curajul sa-si ceara libertatea, tare si raspicat.Timpul va arata daca au izbutit cu adevarat, insa dezradacinarea lor din pamantul rosu este un act demn de luat exemplu.

Urmatoarea statie, urmatoarea generatie: noi, astia nascuti cu mouse-ul intre doua degete. Generatia McChicken. Generatia asl pls. Vorbim cu prescurtari si englezisme pentru ca asa suntem mai cool. Putem sa mancam orice, sa ne imbracam cu orice, sa vorbim si sa scriem orice, pe bloguri, pe pereti, pe banci, in piata. Singura problema din viata noastra este ca am fost conceputi in perioada Cernobal-ului, si poate intr-o zi ne-om trezi cu o coada sau cu al treilea ochi in frunte, dar nu-i bai.

Life is good, stam toata ziua cu fundul pe divan, cu laptop-ul in brate, cu telefonul intre ureche si umar si cu casca de la ipod in cealalta ureche.

Nu pot sa nu ma intreb cel putin doua lucruri, in concluzie:
1. Daca astia suntem noi, cine vor fi eroii generatiei noastre? Cine vor purta ordine de onoare si vor lupta in razboaie? Sau ne vom naste si vom muri cu gandul ca cel mai glorios lucru pe care l-am facut in viata asta a fost sa scriem un blog?

2. Daca dupa 20 de ani de viata buna izbucneste un razboi, o catastrofa, vom avea noi taria si puterea de a ne sacrifica pentru altii? Vom reusi oare sa ne unim si sa fim solidari, dupa o viata petrecuta in individualism, in spatele unui monitor?

Herta Muller si cartile ei

Prima carte de Herta Muller am primit-o de la tatal meu, se numeste "Animalul inimii". Am inceput s-o citesc din curiozitate, si n-am mai putut sa ma opresc pana cand nu am devenit complet si irevocabil dependenta de stilul ei.

Am continuat cu romanul "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul", si am inteles ca Herta Muller nu scrie romane, ci romane-poezie. Incarcatura emotionala si metaforele ei m-au tulburat profund. Se descrie un comunism pe care eu nu l-am prins decat cu coada ochiului din leagan, pentru ca m-am nascut in 1987. Multe dintre intamplarile de pe atunci sunt normale pentru parintii nostri insa mie mi se par rupte dintr-o lume trista si gri, in care ma bucur ca nu am trait.

Mi-au ramas in cap descrierile fabricilor pline de pancarte muncitoresti si paznicii care verificau pana la piele fiecare muncitor ca sa vada daca nu a furat ceva. Si chiar asa, cu eforturi supra-omenesti sau mita, muncitorii din fabrici reuseau sa fure. Nu era nimic extraordinar, furau orice produceau: un fier de calcat, o bucata de metal, ata de cusut sau o oala de noapte. Apoi le vindeau la negru pentru ca sa faca niste bani.

Doar trecandu-mi ochii peste randurile scrise de Herta Muller, mi s-a imbibat pana in oase frica de dictator, de Ceausescu. Oamenii vorbeau despre el in soapta, se simteau ascultati si amenintati chiar si in casele lor. La un moment dat toata lumea vorbeste ca acesta este bolnav, si in fiecare zi apar argumente pentru o noua boala fatala care sa-i elibereze, singura lor speranta. Cei ce au reusit sa fuga peste Dunare sunau in tara si povesteau despre viata lor dinafara, unde nu exista agenti ce te urmaresc pe strada, ora de stingere a luminii si limite la mancare. Cei ce au ramas in tara traiesc cu gandul ca vor incerca sa fuga si vor fi impuscati la granita, cum au patit atatia.

Nu exista loc unde sa pot insirui toate imaginile si senzatiile pe care mi le-a produs lectura acestor doua carti, dar pot sa va spun ca stilul autoarei Herta Muller este unul invecinat cu cel atat de indragit de mine, poezia. Cuvintele ei curg nefiresc si totusi se aseaza fiecare la locul lui intr-un tablou desavarsit.Premiul Nobel pentru Literatura (2009) a fost al ei inca de cand a scris prima litera. Chapeau!

O sa ma intorc

Preseaza-ti talpile tale moi de om
pe obrazul meu de piatra trista
noaptea,
cand strazile sunt goale,
ele ma striga prin tentacule lungi
de care ma impiedic
impleticindu-ma
in bezna
le aud
chemarea
si merg mai departe ascultand
cum strazile imi canta soptit in ureche
calca-ne
paseste-ne
loveste-ne cu piciorul
numai nu ne lasa
singure si lungi ca si noaptea care ne apasa

o sa ma intorc,
o sa ma intorc, le promit
calcand in graba ca sa reusesc sa le calc pe toate
calcand si plangand
cu lacrimi de praf

Moldova- tara maionezei

Am poposit la Chisinau pentru o saptamana, ca sa iau o gura de aer nestandartizat, curat, fara e-uri europene. Am fost incantata sa percep cu toti senzorii o inflorire in atmosfera: a inflorit libertatea cuvantului in oameni. Se discuta despre politica si limba pe toate holurile, la toate cozile.

Acesta este un semn proaspat al democratiei, pe care poate vom fi pregatiti s-o acceptam in cerebelele noastre asuprite, in cativa ani de eforturi.

Rasar restaurante care se numesc "Popasul Dacilor", "Europa", in spitale vad toate afisele noi in romana. La tv nu mai vad cenzura, buletinele de stiri de la pro tv chisinau si de la moldova 1 mi se par mai relaxate si mai democratice. Doar reclamele la maioneza au ramas omniprezente, ca un laitmotiv al popularii noastre fortate (chiar si in sfera gastronomica) cu influente slavone. Nu reusesc sa inteleg de ce in magazine raftul cu maioneza e la fel de mare ca si cel de ceaiuri, iar la salate aproape ca nu gasesti nici una fara maioneza.

Nu mai observ eterna frica de a nu-l supara pe "el dictatore", pentru ca intre timp el a devenit "el cetatean de rand", cu nasul vesnic rosu, discurs provocator si limbaj primitiv, depasit- un personaj de caricatura.

Pe de alta parte, Filat, Ghimpu, Lupu si Urecheanu s-au vazut napaditi de probleme, cereri, asteptari foarte mari de la popor- odata cu preluarea puterii. In doar cateva luni, de la ei se asteapta sa darame un sistem perfid construit in 8 ani, cu piramide intregi de coruptie si mafie.

In timpul acesta, moldoveanul de rand isi da caciula pe-o ureche si se scarpina nedumerit la cap: el nu simte schimbarea. Preturile au crescut, dar el nu stie ca asta se intampla in toata lumea si se numeste criza economica, el asociaza problemele sale direct cu schimbarea conducerii. Merge la piata si vede ca nu-si mai permite un tub de maioneza, ci doar jumatate. -Apu, nu era mai ghine inainte??

Nu, nu era mai bine inainte. Asteptarile de la noua conducere nu trebuie sa fie mai mici, ci doar perioada de timp in care le dam voie sa actioneze trebuie prelungita. Parerea mea este ca in 3-4 ani, pe putin, s-ar putea sa ajungem sa vedem schimbarile de suprafata atat de asteptate de toata lumea.

Pana atunci, mancam maioneza, ne culcam si ne trezim cu speranta ca intr-o zi comunismul va fi interzis, Voronin pus la respect, tinerii o sa citeasca mai mult si salariile vor reprezenta macar o treime din salariile europene normale.