duminică, 15 martie 2009

Scrisoare copiilor mei ecologic puri


Ai grija sa nu cazi
cand te impiedici pe strada de un sobolan ecologic,
biodegradabil, reciclat,
in timp ce mergi intr-un singur picior
de frica sa nu cheltui prea multa energie

tine o mana la spate si nu clipi des
de frica sa nu pierzi prea multa energie
nu zambi si nu face riduri
de frica sa nu-ti iasa energia prin crapaturi
De ce sa zambesti? Te va costa prea mult...

nu respira prea adanc
ca sa nu-l lasi fara oxigen pe cel de langa tine
nu respira prea adanc
ca sa nu tragi adanc
mult prea adanc
aproape pana in creier
excrementele de masina
cu care de altfel te-ai prea obisnuit deja
si sa te prefaci in fum si gaze

nu mai respira
nu zambi
nu face riduri
Cum o sa respiri?
Cum o sa zambesti?
De ce sa te nasc?

9 comentarii:

  1. eu o vad ca pe o hiperbola la adresa a ceea ce inseamna ECO.
    asta e?

    RăspundețiȘtergere
  2. nu stiu ce e, am denumit-o generic poezie, dar ar putea fi un gand sau un vis sau in viitor chiar s-ar putea transforma intr-o bucata de realitate.who knows?:)

    RăspundețiȘtergere
  3. nu stiu cum se numesc :)
    eu nu le numesc poezii... mai degraba aberatii :)

    "De ce sa te nasc" -- suna dur de tot

    RăspundețiȘtergere
  4. mi-s trecut si mie gandul asta, ce rost mai are sa nastem copii intr-o lume care ii va chinui? Dar are, fiecare merita o sansa de a trai si a alege. Imi place poezia, da sa nu le-o citesti viitorilor tai copii ca se vor simti nedoriti :))

    RăspundețiȘtergere
  5. ei, un pic de drama nu strica... si daca tot exista in mine... o exteriorizez all the way ;)

    ana: eu le spun poeroze, pentru ca e poezie + proza, sau, if u wish, proezii.

    RăspundețiȘtergere
  6. eu zic ca ar fi pacat ca Sanda sa nu faca copii, asa oameni frumosi ar trebui sa se inmultasca, da nu asa urati ca noi. La mai multe Sande si Sandu...Lei de Aur..

    RăspundețiȘtergere
  7. O sa ii nasti nu pentru ei, dar pentru tine cred eu. La urma urmei, o facem toti pentru ca sintem egoisti. Ne temem de moartea parintilor, de imbatrinire, si de faptul ca nu are nimeni nevoie de noi..Si cream mici oameni care, au mare nevoie, pentru ca sa putem sa ne jertfim pentru ei pe urma...Noi dam singuri sens vietii, si cream nevoi, necesitati, dorinte..altfel e cam goala viata si fara sens.

    Cam asa imi inchipui eu :)

    Imi plac proeziile tale!

    RăspundețiȘtergere