(reportaj, aprilie 2010)
Pe 26 aprilie 2010 se implinesc 24 de ani de la catastrofa de la Cernobal. Ca in fiecare an, familiile persoanelor mobilizate in 1986 in Ucraina ca sa lichideze consecintele tragicului accident depun flori la monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant din Chisinau.
In centrul orasului s-au adunat circa 300 de persoane, inarmate cu lalele si garoafe rosii, care au venit din toate colturile tarii cu niste autobuze si microbuze care au fost puse la dispozitia lor. Majoritatea sunt victime directe ale Cernobalului si fac parte din „Societatea Cernobal”, ei au fost trimisi sa lucreze in zona imediat dupa accident, fara sa fie informati de pericolul la care vor fi expusi. Majoritatea sunt barbati in varsta de 50-60 de ani, unii dintre ei sunt decorati, si s-au adunat in grupuri si discuta, ca sa-si aminteasca, sau ca sa uite.
Intrebandu-i daca sunt bolnavi, acestia pleaca fruntea si spun cu voce stinsa „Hepatita”, „probleme la ficat” sau si mai rau, „cancer”. Vorbesc cu presedintele Societatii Cernobal de la Telenesti, care imi spune ca din 3000 membri deja au decedat circa 600. Adauga „Dupa asa tragedie, nu-i persoana sa nu scape...”. Am inteles ce vroia sa spuna, in ciuda dublei negatii care anuleaza sensul propozitiei. Cateodata cuvintele nu fac decat sa atraga atentia la o stare, fara s-o poata explica. Privirea s-a mi-a spus de fapt ca traieste cu frica sa nu fie el urmatorul, si in fiecare zi incearca sa se impace cu tragedia sortii sale.
Presiunea care predomina in aer poate fi perceputa fara prea multe eforturi: acesti oameni sunt inca tineri, in puterea varstei, si totusi lupta cu niste boli pe care nu si le pot asuma; vinovatii nu pot fi pedepsiti, acestia s-au dizolvat in aer odata cu undele de radiatie. Mai mult, statul nu le poate oferi lunar mai mult de circa 150 de lei pentru medicamente, ceea ce este cu mult sub suma de care au nevoie acesti oameni.
Dupa ce au depus florile, toti cei adunati la fata locului au pornit intr-un mars pasnic spre Moldexpo, unde ii asteptau cativa oficiali si o masa de comemorare. Premierul Vlad Filat a transmis un mesaj de solidaritate, iar Primarul Chirtoaca a venit sa dea mana cu membrii societatii.
Nu stiu daca noi, restul oamenilor, norocosi ca nu am fost printre cei mobilizati la Cernobal dupa 1986, ne vom putea imagina vreodata de cat curaj au nevoie acesti oameni pentru a se trezi in fiecare zi si a o lua de la capat. S-ar putea ca optimismul si incapatanarea de care dau ei dovada atunci cand isi doresc atat de mult sa-si traiasca viata fericiti sa fie un model demn de urmat pentru fiecare dintre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu