Cu placinta intr-o mana, cu stampila in cealalta

(reportaj de la referendum R.Moldova- 5 septembrie 2010)

Iata ca veni si ziua Alfa, Referendumul cel de toate zilele. Optimism, atmosfera de sarbatoare, ziua salvarii nationale. Iesiti si votati, doar ati inteles cum se voteaza, nu?

Prima impresie a mea din sectia de votare a scolii numarul 65 este ca am ajuns prea devreme la o nunta, cu mult inainte sa inceapa. Este ora 13, jumatate din ziua de alegeri s-a scurs deja, si totusi am senzatia ca sunt printre primii alegatori.

La intrare ma intampina o masa festiva, cu o matroana imbujorata si zambitoare in frunte, probabil foarte bucuroasa de oaspeti.

"-Poftim, placinte, urechiusi, chifle cu "povidla". Apa, soc, ceai, fantî. Hai poftim!"

Pe fundal alta matroana canta duios „Are mama doi feciori”, si in timp ce ma gandeam ca mai bine ar canta „Are mama patru feciori” imi unduiesc pasii in ritm de dans popular spre „alaiul de vot”.

O femeie din fata mea nu intelege de ce pe liste sunt inscrise 11 persoane in apartamentul ei.

"-Stau aici de 4 ani, e apartamentul meu, nimeni nu locuieste acolo! Spune ea.
- Nu stim, doamna."

Raspunsul vine dintr-un canal adanc, secatuit, care suna a gol. Vocea se intoarce intr-un ecou prelung. Nu stim, doamna. Nu stim, doamna. Urmatorul.

O femeie intre doua varste, cu broboada si o punga cu legume in mana, nu e sigura ce are de facut. Se apropie de persoana cea mai apropiata, un barbat cu servieta si cravata, si-l intreaba incet:

"-Auziţi, cu şini s votează?"

La care i se raspunde pe un ton sarcastic:

"-Aici îi vorba nu cu şini, da pentru şini..."

Toti am auzit aluzia si ne privim intre noi suspect. Femeia priveste nesigura in jur lasand semnele de intrebare sa pluteasca in aer.

Un cuplu in varsta- doi batranei,apar pe holurile proaspat spalate ale scolii nr. 65, intampinati de „Roata morii se-nvarteste, ţac, ţac, ţac” si aceeasi matroana vesnic imbujorata. El e la costum si are palarie, ea e in rochie si cu poseta neagra, se tin unul de altul si merg incet, putin rusinati de atentia care li se ofera dar si emotionati. Probabil s-au pregatit din timp, probabil plimbarea pana la sectia de votare reprezinta cel mai palpitant lucru pe care l-au trait in ultimul timp. Poate se simt importanti pentru ca au dreptul de a vota si valoreaza acest lucru mai mult decat noi, astia care ne-am nascut cu toate drepturile si cu tot mai putine responsabilitati fata de societate.

Vor intra si ei in cabina de vot, ca si ceilalti, rand pe rand, emotionati, cu placinta imaginara intr-o mana, si cu stampila in cealalta, incercand sa-si demonstreze ca mai pot schimba ceva, ca ei vor fi cei care hotarasc ziua de maine.

Dar ceea ce probabil nu ne dam noi seama este ca facem toti parte dintr-o placinta comuna, iar daca numai 30% din placinta se prezinta la vot, s-ar putea ca persoanele respective sa nu aiba nici o putere asupra zilei de maine. Ei isi vor exercita dreptul de vot, tot mai dezamagiti de la un scrutin la altul, in timp ce restul de 70% vor sta acasa plangandu-se de preturi, de bani, de scandaluri politice, de lideri prefacuti, si de timpul de afara...